Pe vremea regelui Childeric al II-lea al Austrasiei, ducele Adalric (Etih), fiu al intendentului monarhului, a dorit să întemeieze o mănăstire spre slava lui Dumnezeu. NiÅŸte vânători i-au vorbit de un loc pe o colină, care fusese odinioară fortificat. În acest loc a rânduit zidirea unei biserici ÅŸi se pregătea să aducă monahi când soÅ£ia sa, Persinda, care era rudă cu sfântul Léger (2 oct.), a dat naÅŸtere unei fiice oarbe. Ducele a fost bulversat ÅŸi, în pofida evlaviei sale, a dat ordin să dispară copila. Persinda a dat-o în grija unei slujnice, care fusese dată afară. Aceasta i-a purtat de grijă vreme de un an, încredinÅ£ând-o mai apoi Domnului la mănăstirea Palma unde vlădica Erhard de Baviera, înÅŸtiinÅ£at de vrerea dumnezeiască, a venit să o boteze dându-i numele Odile. IeÅŸind din apa botezului pentru a fi mirunsă, copila a recăpătat vederea ÅŸi l-a privit pe episcop cu ochii săi deschiÅŸi la culoare. Odile a crescut printre maici ÅŸi s-a întărit duhovniceÅŸte în toate virtuÅ£ile evanghelice, într-atât încât a stârnit invidia unora dintre surori. În ciuda interdicÅ£iei lui Adalric, ea ÅŸi-a rugat fratele să-i trimită un car pentru a o lua ÅŸi a o duce la Hohenbourg (astăzi Mont Saint-Odile). Văzând-o venind, ducele, cuprins de mânie, a lovit cu bastonul pe fiul său, care ÅŸi-a dat duhul la puÅ£in timp după aceasta. Dându-ÅŸi seama de propria greÅŸeală, tatăl cel ucigaÅŸ s-a retras în mănăstirea pe care o întemeiase, pentru a-ÅŸi trăi acolo restul vieÅ£ii sale în lacrimi de pocăinÅ£ă. Pe Odile a încredinÅ£at-o unei maici de origine britanică, garantându-i minimul necesar pentru a putea supravieÅ£ui în curtea mănăstirii, unde era slujnică. La puÅ£ină vreme după moartea guvernantei, Adalric a întâlnit-o pe Odile care mergea în taină să ducă niÅŸte făină celor sărmani. MiÅŸcat de aceasta, a lăsat la o parte pornirea ce o avea împotriva ei ÅŸi i-a rânduit ca moÅŸtenire toate mijloacele de trai ale mănăstirii, cerându-i să se roage pentru iertarea păcatului pe care îl săvârÅŸise faÅ£ă de ea. La scurt timp după aceasta ducele a murit, iar prin postul ÅŸi rugăciunile sfintei Odile s-a izbăvit de chinurile iadului.

Mai apoi mănăstirea s-a mărit, astfel că acolo vieÅ£uiau aproape o sută treizeci de maici sub înÅ£eleapta îndrumare a sfintei. Întrucât pelerinilor ÅŸi bolnavilor care veneau să îi ceară să se roage pentru ei le era greu să ajungă la mănăstire, sfânta a întemeiat încă o mănăstire a cărei biserică era închinată sfântului Martin ÅŸi care avea ÅŸi un ospiciu pentru bolnavi. Mai apoi, în urma unei descoperiri a sfântului Ioan Botezătorul, sfânta Odile a rânduit zidirea unei biserici în cinstea sfântului Ioan.

După ce s-a nevoit vreme de mulÅ£i ani pentru întărirea credinÅ£ei turmei sale duhovniceÅŸti, aflând că se apropia momentul trecerii sale la cele veÅŸnice, sfânta ÅŸi-a adunat uceniÅ£ele în paraclisul Cinstitului Înaintemergător pentru a le împărtăÅŸi cele din urmă sfaturi, după care le-a trimis pentru a săvârÅŸi slujba în biserica Născătoarei de Dumnezeu. Când acestea s-au întors, maica lor duhovnicească îÅŸi dăduse duhul înainte de a primi Sfintele Taine, astfel că uceniÅ£ele s-au rugat fierbinte, iar sfânta a revenit la viaÅ£ă pentru a se împărtăÅŸi cu Trupul ÅŸi Sângele cele de viaÅ£ă făcătoare ale Domnului. A adormit imediat după aceea ÅŸi a fost înmormântată în paraclisul Cinstitului Înaintemergător. Cinstirea sfintei Odile s-a răspândit mai apoi în toată Europa, dar cu precădere în Alsacia, unde pelerinii vin în număr mare la Mont Saint-Odile.

Traducere din limba franceză de Ioana Căpităneanu