« Orice gând în care nu predomină pacea și smerenia nu este conform lui Dumnezeu, ci este în mod vădit o așa zisă bună inspirație venită de la duhurile rele. Căci Domnul nostru vine cu pace, iar tot ce vine de la Vrăjmaș este însoțit de tulburare și agitație. (…) Trebuie să facem totul cu discernământ.
Să ne măsurăm propriile puteri, înseamnă discernământ și pavăză pentru duh, care în acest fel nu va fi tulburat după aceea. Dimpotrivă, a face mai mult decât ne stă în putință, fie că e vorba de opere de binefacere sau de alt fel, este o dovadă că ne lipsește discernământul, căci aceasta aduce mai apoi tulburare, lehamite și hulire. (…) Omul care face mai mult decât îl țin puterile, nu va rezista, iar Dumnezeu ne cere să facem după posibilitățile noastre » ( Sf. Varsanufie – « Corespondență »).

Existența unei ființe omenești, spre deosebire de cea a făpturilor necugetătoare, este rezultatul unui lung șir de decizii individuale, care nu sunt dictate de instinctele noastre naturale, ci depind de voința noastră proprie și de judecata noastră personală. De aici decurge importanța covârșitoare a discernământului și a valorilor și criteriilor la care ne referim când avem de luat o decizie hotărâtoare nu numai pentru existența noastră personală dar și pentru cei apropiați nouă sau asupra cărora ne exersăm influența sau autoritatea.

Lipsa de discernământ poate avea consecințe tot atât de grave și ireversibile ca și un diagnostic greșit, care, ducând la un tratament inadecvat sau chiar contraindicat, va înrăutăți încă și mai mult starea bolnavului. Aceasta se întâmplă atât de des încât expresia franceză « le remède est pire que le mal » (leacul e mai rău decât boala) a devenit un loc comun dintre cele mai uzuale. Toate revoluțiile și ideologiile timpurilor moderne s-au aflat în acest caz, dând naștere dictaturilor și sistemelor totalitare care au dus la catastrofele și dezastrele planetare pe care le cunoaștem…

Diagnosticele greșite ale doctorilor noștri moderni – Marx, Nietzsche, Freud, Sartre și atâția alți profeți mincinoși, care au modelat și orientat – sau mai bine zis dezorientat – spiritul și ideile omului de azi, se află la originea mentalității materialiste « globalizate » care a pus stăpânire pe omenire, precum o molimă mondială ce își extinde pe zi ce trece sfera de acțiune, infectând în același timp spiritul omenesc, raporturile sociale, educația, cultura și mediul natural, așa încât majoritatea celor contaminați de virusul materialist, nu numai că nu cunosc tratamentul potrivit, dar nici măcar nu știu că sunt bolnavi : « În afară de materialismul explicit și doctrinal, există și ceea ce putem numi un materialism în fapt, a cărui influență se întinde mult mai departe, căci o mulțime de oameni care nu se cred deloc materialiști se comportă însă în mod practic ca atare în toate împrejurările. (…) Așa se face că, într-o astfel de lume, un om care se declară creștin nu va ezita să se comporte de fapt ca și cum nu ar exista nicio altă realitate decât cea trupească, iar un preot care « face știință » nu va fi foarte diferit de un universitar materialist » (René Guénon – «  Domnia Cantității »).

Materialismul ambiant impregnează ideile, gândurile, comportamentele noastre, și chiar practica religioasă, deseori formală, mașinală și fără legătură reală cu restul existenței noastre. Noi pretindem că credem în Dumnezeu, dar în viața de toate zilele, gândim și acționăm ca și necredincioșii, avem aceleași dorințe, aceleași preocupări, aceleași năzuințe și același mod de viață ca și ei. Câți dintre cei care se numesc creștini ar fi capabili să sacrifice pentru Hristos, nu viața, precum sfinții mucenici din vechime, ci numai mașina, sau computerul, sau televizorul ?...

Discernământul duhovnicesc înseamnă a determina și verifica în orice situație cine este adevăratul stăpân al inimii și cugetului nostru, Dumnezeu sau Mamona, astfel încât să nu confundăm ceea ce aparține Cezarului și ceea ce aparține lui Dumnezeu. Viziune spirituală de care depinde starea de sănătate a sufletului nostru, căci « dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină, dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa încât, dacă lumina dintru tine întuneric este, cu cât mai mare va fi întunericul!  » (Matei , 6/22-23).

Confuzia ideilor, a normelor și a valorilor, care domnește în lumea de astăzi, vine tocmai din faptul că luminile profeților mincinoși ai vremurilor moderne erau întuneric și au cufundat lumea în întuneric.

Dacă, așa cum spune Sfântul Isaac Sirul, discernământul este cea mai mare virtute, atunci lipsa de discernământ duhovnicesc este cea mai mare rătăcire, din care decurg toate celelalte. Căci a da uitării sau a tăgădui natura spirituală și dumnezeiască a omului, înseamnă a se osândi la moarte veșnică, altfel spus, la chinurile iadului – căci sufletul nu poate să moară – , precum slujitorul nevrednic care, neaducând niciun rod spiritual, va fi aruncat în « întunericul cel mai din afară : acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților » (Matei, 25/30).

De aceea profeții mincinoși și ucenicii lor, care și-au făcut un idol din materie și din omul de carne, tăgăduind până și existența Spiritului – așa cum o face neurobiologul francez J –P. Changeux, care după ce citează afirmația lui J.S. Mill conform căreia « toate teoriile despre spirit trebuie să fie materialiste, sau insuficiente », ajunge la următoarea concluzie : « De acum înainte, la ce bun să mai vorbim de « Spirit » ? ( J.-P. Changeux – « L’homme neuronal » ) – se fac vinovați de un păcat de moarte, care nu va fi niciodată iertat: « Adevăr grăiesc vouă că toate păcatele ierta-se-vor fiilor oamenilor și hulele câte vor rosti. Dar cine va huli asupra Duhului Sfânt nu are iertăciune în veac, ci de păcat veșnic va fi vinovat » (Marcu, 3/28-29).

Lipsa de discernământ spiritual este și cauza căderii lui Adam. Rupând alianța cu Duhul lui Dumnezeu, Adam și femeia lui « au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorțuri din ele » (Fac. 3/7). Ochii făpturii de carne substituindu-se viziunii spirituale, privirea omului asupra lui însuși devine exterioară și profană, desprinsă de Duhul lui Dumnezeu, astfel încât putem spune că Adam este precursorul omului de șiință materialist care sudiază făptura omenească ca pe un obiect – de aici utilizarea abuzivă a termenului « obiectiv » devenit în zilele noastre sinonim cu adevărul suprem și neîndoielnic.

Spre deosebire de științele moderne, care caută sursa adevărului în lumea vizibilă și materială – considerată ca fiind singura reală, căci accesibilă simțurilor noastre trupești și inteligenței noastre mărginite - , cunoașterea spirituală se întemeiază pe încredințarea – milenară și universală, împărtășită de toate culturile tradiționale fără excepție – că « sacrul este realul prin excelență » și că « nimic din ceea ce aparține sferei profane nu ține de Ființă » ( Mircea Eliade – « Sacrul și profanul »).

Discernământul spiritual constă în faptul de a recunoaște și de a ne aminti în orice împrejurare dimensiunea sacră a omului, a Creației, și a existenței noastre personale : « Nu știți oare că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu sălășluiește întru voi ? (…) Nimeni pe sine să nu se înșele : Dacă cineva din voi se crede înțelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înțelept. Căci înțelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu » ( I Cor. 3/16-19).

Trebuie să veghem în orice împrejurare să nu ne lăsăm stăpâniți de omul de carne și orbiți de judecata noastră lumească, astfel încât să situăm toate evenimentele, acțiunile și activitățile vieții noastre de zi cu zi într-o perspectivă spirituală, singura dimensiune reală și nemuritoare a ființei noastre, prezentă în orice moment și în toate aspectele existenței noastre, chiar și cele care ni se par neînsemnate, căci « chiar și micile lucruri pot să nu fie mici pentru cei care sunt mari » : « În tot ceea ce săvârșești și în tot comportamentul tău, fie că trăiești în ascultare sau că nu depinzi de nimeni, în lucrările tale exterioare ca și în viața ta duhovnicească, să ai drept principiu și regulă de a te întreba dacă ceea ce faci este în acord cu Dumnezeu. (…) Discernământul este un felinar în întuneric, o cale de întoarcere a celor rătăciți, o luminâ pentru cei cu vederea slabă. Cel care îl dobândește își regăsește sănătatea și nimicește boala » ( Sf. Ioan Scărarul – « Scara – Treapta douăzeci și șase. Despre discernământ »).

Viorel Åžtefăneanu