4 aprilie, pomenirea sfântului Isidor, episcop de Sevilia

EducaÅ£ia sa a fost încredinÅ£ată sfântului Leandru; Isidor însă a fugit într-o zi de la ÅŸcoală pentru a scăpa de pedepsele fratelui său. Oprindu-se lângă o fântână pentru a se odihni, copilul privea curios brazdele care se încrustaseră pe ghizdurile fântânii, când o femeie care venea să ia apă i-a explicat că aceste brazde fuseseră încrustate de sfoara care alunecase pe piatră. Isidor înÅ£elese atunci că, dacă sfoara reuÅŸise să sape piatra, perseverenÅ£a în studii putea ÅŸi ea să învingă îndărătnicia minÅ£ii sale. Reveni atunci la fratele său ÅŸi făcu progrese aÅŸa de mari că îÅŸi depăÅŸi toÅ£i dascălii, devenind cel mai cult om din vremea sa, încât venea lumea de departe pentru a-l auzi cum retoriceÅŸte asupra celor mai înalte chestiuni.

ÎnsoÅ£ind în misiunea sa pastorală pe sfântul Leandru, a Å£inut piept cu îndrăzneală regelui eretic, Leuvigilde, ÅŸi a contribuit în mod activ la convertirea GoÅ£ilor arieni. În timpul exilului fratelui său, ÅŸi-a asumat apărarea dreptei credinÅ£e ÅŸi a intereselor Bisericii. După convertirea regelui Récarède (589), s-a retras într-o mănăstire, unde s-a putut îndeletnici în pace cu studiul ÅŸi rugăciunea; dar a trebuit să o părăsească în scurt timp, la moartea lui Leandru (600), pentru a fi hirotonit, împotriva voii sale, ca episcop de Sevilia, cea dintâi reÅŸedinÅ£ă a Bisericii Spaniei.

În cei patruzeci de ani de păstorire sfântul Isidor i-a mângâiat pe cei necăjiÅ£i, le-a dat adăpost celor sărmani, a fost apărătorul dreptăÅ£ii ÅŸi al legii. Se îngrijea cu mare luare aminte de slujbele dumnezeieÅŸti, veghind să fie înfăptuite spre slava lui Dumnezeu; iată de ce sfântul este considerat ca fiind întemeietorul Liturghiei mozarabe. NumeroÅŸi pelerini veneau să se adape din înÅ£elepciunea sa, despre care se spunea că o întrecea pe cea a lui Solomon, cât ÅŸi pentru a-i asculta cuvintele de învăÅ£ătură care apoi erau adeverite de multe minuni. Astfel, în timpul celui de-al doilea Conciliu de la Sevilia (619), pe care sfântul l-a condus, mai întâi a combătut cu iscusinÅ£ă un eretic monofizit, discipol al lui Sever, iar mai apoi a vindecat un orb prin simpla atingere cu mănuÅŸa sa.

A întemeiat un număr mare de mănăstiri ÅŸi a rânduit la Sevilia o ÅŸcoală pentru formarea slujitorilor Sfântului Altar, unde îi plăcea să vină să predea. Niciun domeniu al cunoaÅŸterii nu îi era străin, astfel că a lăsat posterităÅ£ii un număr impresionant de scrieri, foarte variate ca gen, care de-a lungul Evului Mediu în Occident au reprezentat principala sursă de cunoaÅŸtere (1).

Ajuns în pragul bătrâneÅ£ii ÅŸi încercat fiind de o boală grea, sfântul episcop a dat milostenie tot ce avea ÅŸi s-a pregătit pentru trecerea la cele veÅŸnice prin rugăciune ÅŸi pocăinÅ£ă, proorocind tristul destin al Bisericii Spaniei. Cu patru zile înainte de adormirea sa a cerut să fie dus în biserică, unde, întins pe cenuÅŸă în mijlocul naosului ÅŸi îmbrăcat cu un ciliciu, a cerut stăruitor mila Domnului într-o rugăciune smerită ÅŸi minunată, în care spunea, printre altele : „Pentru mine, Doamne, iar nu pentru cei drepÅ£i, ai lăsat baia mântuitoare a pocăinÅ£ei ...” În urma primirii dezlegării de păcate de la unul dintre episcopii prezenÅ£i, s-a încredinÅ£at rugăciunilor celor de faÅ£ă, le-a dat sărutul păcii preoÅ£ilor săi ÅŸi s-a rugat pentru poporul al cărui păstor era, după care s-a întors în chilia sa unde a adormit în liniÅŸte, pe 4 aprilie 636. Trupul sfântului Isidor a fost înmormântat între cele ale sfântului Leandru ÅŸi ale sfintei Florentina, în Sevilia, iar mai apoi a fost strămutat în oraÅŸul Leon.

Traducere din limba franceză
de Ioana Căpităneanu

Nota

1. Cu precădere Etimologiile sau Despre Originea lucrurilor, PL 82, 73-728, compendiu de cunoÅŸtinÅ£e ale vremii. Tot lui Occidentul îi datorează cunoaÅŸterea lui Aristotel, mai înainte ca arabii să îl facă cunoscut.