Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 4 Noiembrie 2021 Ora: 15:14

Sfinţii Varsanufie şi Ioan. Scrisori duhovnicești

Întrebare a aceluia către acelaşi mare Bătrîn: Părinte, oboselile mele, de care ţi‑am vorbit, le‑ai luat asupra ta. Aceasta o fac cei înţelepţi nu numai pentru a purta povara unuia singur, care‑i este apropiat, ci pentru mulţi şi pentru folosul sufletelor noastre. Ba mai mult, ca un adevărat părinte, ne îndemni să te întrebăm despre calea vieţii. Deci te rog, o dată ce Domnul te‑a trimis mie ca un liman şi ca un loc de scăpare, ai milă şi roagă pe stăpânul ca să‑şi facă milă de mine şi să‑mi arate puţină lumină, pentru că adeseori cad din neştiinţă; şi învaţă‑mă cum m‑ai învăţat întâia oară, ca să mă pocăiesc. Şi după aceea arată‑mi calea, ca să ştiu cum să umblu.

Răspunsul lui Varsanufie: Frate, îţi vorbesc ca sufletului meu. Căci Domnul a legat sufletul tău cu al meu, spunându‑mi: ,,nu te despărţi de el”. De aceea nu mi‑a fost mie să te învăţ pe tine, ci să învăţ eu de la tine. Căci mă tem de cel ce a zis: ,,Cel ce înveţi pe altul, pe tine nu te înveţi?” (Rom. 2, 21). Dar fiindcă spui că, deşi s‑a zis că „ajunge înţeleptului un semn” (Prov. 9, 9), ,,tocmai de aceea nu‑mi ajunge”1, ci voieşti să auzi lucrul în mod mai limpede, am primit să‑ţi răspund. Totuşi, ştiu că dacă greşeşte în cuvânt un om lipsit de minte are iertare de la toţi. Căci este fără minte şi nu ştie ce spune. Dar dacă greşeşte un înţelept nu are iertare. Fiindcă este înţelept şi a greşit întru cunoştinţă. Astfel, dacă greşeşte în cuvânt vreunul din fraţii din afară2 are iertare, căci e ca toţi. Dar dacă greşim noi, cei socotiţi de către oameni retraşi şi vieţuitori în linişte şi buni, ce iertare vom avea? Deci, dacă voieşti să cunoşti deschis lucrul de care întrebi, îţi spun: şezi înăuntru ca un mort lumii. Căci, când mergi la o întâlnire din iubire cu bucurie, dar te întorci cu mânie şi stăpânit de amintirea răului şi‑l defăimezi pe altul şi nu pe tine şi nu zici ,,sunt nevrednic’”, ci te respecţi pe tine, şi când se iveşte vreun prilej tu zici „spune că eu am zis şi te vor asculta cu plăcere”, ce te socoteşti pe tine, de zici că vor primi cu plăcere cuvântul tău? Te socoteşti asemenea proorocului Ilie? Defăimează‑te deci pe tine şi toate cele întâmplate ţie în acest caz. Să ştii că nu ţi se întâmplă nimic fără voia lui Dumnezeu, fie odihnă, fie mulţumire, fie necaz spre răbdare. Ţine seama de cuvântul scris: ,,Trebuie să răbdaţi şi pe cel ce vă loveşte peste obraz” ş.a.m.d. (II Cor. 11, 20). Cât de departe suntem de Dumnezeu! De voieşti să afli calea, aceasta este: să socoteşti pe cel ce te loveşte ca pe cel ce te mângâie. Şi pe cel ce te necinsteşte ca pe cel ce te slăveşte; şi pe cel ce te ocăreşte ca pe cel ce te cinsteşte; şi pe cel ce te necăjeşte ca pe cel ce te odihneşte. Şi dacă din uitare sau cu voia unii nu‑ţi dau atenţia obişnuită, să nu te superi, ci mai vârtos zi că, dacă ar fi fost voia lui Dumnezeu, mi s‑ar fi dat. Şi când vin unii ca aceştia la tine primeşte‑i cu bucurie, spunând că, nevrednic fiind, m‑a miluit pe mine Domnul ca pe Daniil, care când l‑a cercetat Domnul spunea numai aceasta: „Şi‑a adus Dumnezeu aminte de mine.” (Dan. 12, 37), socotindu‑se pe sine nevrednic. Nu socoti că e drept ca atunci când ai spus ceva să zici ,,bine am spus”, şi când ai gândit ceva să zici ,,bine am gândit, bine, bine”. Unde e binele? Pentru ce nu‑l vedem în a nu supăra pe cineva nici cu cuvântul, nici cu fapta, ca să fie Dumnezeu împreună cu noi în toate?3 Te‑ai luptat să arăţi fraţilor gândul tău şi să împlineşti voia ta, zicînd „dacă nu se face azi lucrul acesta…” şi ai rănit gândul celor mai tineri, care zic „ce mare lucru sunt două zile? Pentru ce nu are Bătrînul răbdare să mai aştepte?” Spune‑mi, s‑a făcut un lucru bun cu adevărat? Şi te‑ai suit la cer.4 Ai fost pur şi simplu lovit de diavol cum nu se cuvenea, fratele meu. Să‑i lăsăm de acum pe morţi să‑şi îngroape morţii lor.5 Şi să binevestim Împărăţia lui Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru, căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Note:

1. „Pentru că eu nu sînt înţelept.”
2. Din afară de mănăstire.
3. Această delicateţe face fiinţa noastră transparentă pentru Dumnezeu. Ea vibrează atunci de prezenţa lui Dumnezeu ca de o adiere a dragostei, întocmai cum vibrează foaia unei flori de adierea vântului. Dar îi face şi pe semenii noştri, sensibilizaţi de delicateţea noastră, străvezii pentru Dumnezeu. De unde ar veni această forţă a nobleţei, dacă nu de la Dumnezeu, Cel ce are suprema calitate a existenţei, arătată într‑o negrăită nobleţe? Dimpotrivă, prin afirmarea dreptăţii tale, separându‑te de toţi şi punându‑te pe tine şi pe toţi în tulburarea vrajbei nesimţitoare, te‑ai închis faţă de Dumnezeu. Căci nu te mai vezi decât pe tine, propriu‑zis nu te vezi nici pe tine cu adevărat. Dumnezeu nu încape în această îngustime, nici în tulburarea opacă, incapabilă de vedere clară.
4. Te‑ai suit la cer, grăbindu‑te să faci un lucru imediat după voia ta? N‑a fost în aceasta o tulburare şi o mândrie, care te‑a închis în tine, ba te‑a închis şi ţie însuţi, separîndu‑te de Dumnezeu ca izvor al neîngustatei ambianţe de înţelegere şi de iubire, al cărei subiect eşti chemat şi tu să devii?
5. Sf. Grigorie de Nisa îi îndeamnă pe călugări să nu se lase luaţi în stăpânire de slava deşartă, ca nişte morţi sufleteşti, îngropaţi prin laude şi în laude de alţi morţi („Despre rânduiala vieţii creştineşti”, în: Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. 29, p. 483).

 

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni