Răspunsul lui Varsanufie: Frate, îți vorbesc ca sufletului meu. Căci Domnul a legat sufletul tău cu al meu, spunându‑mi: ,,nu te despărți de el”. De aceea nu mi‑a fost mie să te învăț pe tine, ci să învăț eu de la tine. Căci mă tem de cel ce a zis: ,,Cel ce înveți pe altul, pe tine nu te înveți?” (Rom. 2, 21). Dar fiindcă spui că, deși s‑a zis că „ajunge înțeleptului un semn” (Prov. 9, 9), ,,tocmai de aceea nu‑mi ajunge”¹, ci voiești să auzi lucrul în mod mai limpede, am primit să‑ți răspund. Totuși, știu că dacă greșește în cuvânt un om lipsit de minte are iertare de la toți. Căci este fără minte și nu știe ce spune. Dar dacă greșește un înțelept nu are iertare. Fiindcă este înțelept și a greșit întru cunoștință. Astfel, dacă greșește în cuvânt vreunul din frații din afară² are iertare, căci e ca toți. Dar dacă greșim noi, cei socotiți de către oameni retrași și viețuitori în liniște și buni, ce iertare vom avea? Deci, dacă voiești să cunoști deschis lucrul de care întrebi, îți spun: șezi înăuntru ca un mort lumii. Căci, când mergi la o întâlnire din iubire cu bucurie, dar te întorci cu mânie și stăpânit de amintirea răului și‑l defăimezi pe altul și nu pe tine și nu zici ,,sunt nevrednic’”, ci te respecți pe tine, și când se ivește vreun prilej tu zici „spune că eu am zis și te vor asculta cu plăcere”, ce te socotești pe tine, de zici că vor primi cu plăcere cuvântul tău? Te socotești asemenea proorocului Ilie? Defăimează‑te deci pe tine și toate cele întâmplate ție în acest caz. Să știi că nu ți se întâmplă nimic fără voia lui Dumnezeu, fie odihnă, fie mulțumire, fie necaz spre răbdare. Å¢ine seama de cuvântul scris: ,,Trebuie să răbdați și pe cel ce vă lovește peste obraz” ș.a.m.d. (II Cor. 11, 20). Cât de departe suntem de Dumnezeu! De voiești să afli calea, aceasta este: să socotești pe cel ce te lovește ca pe cel ce te mângâie. Åži pe cel ce te necinstește ca pe cel ce te slăvește; și pe cel ce te ocărește ca pe cel ce te cinstește; și pe cel ce te necăjește ca pe cel ce te odihnește. Åži dacă din uitare sau cu voia unii nu‑ți dau atenția obișnuită, să nu te superi, ci mai vârtos zi că, dacă ar fi fost voia lui Dumnezeu, mi s‑ar fi dat. Åži când vin unii ca aceștia la tine primește‑i cu bucurie, spunând că, nevrednic fiind, m‑a miluit pe mine Domnul ca pe Daniil, care când l‑a cercetat Domnul spunea numai aceasta: „Åži‑a adus Dumnezeu aminte de mine.” (Dan. 12, 37), socotindu‑se pe sine nevrednic. Nu socoti că e drept ca atunci când ai spus ceva să zici ,,bine am spus”, și când ai gândit ceva să zici ,,bine am gândit, bine, bine”. Unde e binele? Pentru ce nu‑l vedem în a nu supăra pe cineva nici cu cuvântul, nici cu fapta, ca să fie Dumnezeu împreună cu noi în toate?³ Te‑ai luptat să arăți fraților gândul tău și să împlinești voia ta, zicînd „dacă nu se face azi lucrul acesta…” și ai rănit gândul celor mai tineri, care zic „ce mare lucru sunt două zile? Pentru ce nu are Bătrînul răbdare să mai aștepte?” Spune‑mi, s‑a făcut un lucru bun cu adevărat? Åži te‑ai suit la cer.⁴ Ai fost pur și simplu lovit de diavol cum nu se cuvenea, fratele meu. Să‑i lăsăm de acum pe morți să‑și îngroape morții lor.⁵ Åži să binevestim Împărăția lui Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru, căruia se cuvine slava în veci. Amin.