Răspuns:

După unul din înÅ£elesuri, berbecul, ca unul ce e căpetenie, închipuieÅŸte puterea raÅ£ională; taurul, iuÅ£imea; iar capra, pofta. Turtureaua, la rândul ei, închipuieÅŸte neprihănirea, iar porumbul sfinÅ£enia. Dacă însă trebuie să luăm seama ÅŸi la însuÅŸirile naturale ale fiecărui animal ÅŸi să le căutăm înÅ£elesul potrivit, cei pricepuÅ£i în astfel de lucruri spun că oaia aduce trei lucruri stăpânului: lâna, laptele ÅŸi mielul. Iar pupila ochiului ei se întoarce după soare ÅŸi în fiecare zi dă afară 365 de bobiÅ£e. La fel ÅŸi oiÅ£a raÅ£ională, care este omul, dacă vrea să se aducă jertfă Stăpânului trebuie să-i dea ca lână făptuirea morală, ca lapte contemplaÅ£ia naturală (căci aceasta hrăneÅŸte mintea), iar ca miel învăÅ£ăcelul pe care îl naÅŸte prin învăÅ£ătură, silindu-se să-l facă întru totul ca pe sine ÅŸi să-l aducă desăvârÅŸit lui Dumnezeu. Dar ÅŸi pupila ochiului unuia ca acesta se întoarce după soare, adică mintea lui se îndreaptă după Soarele DreptăÅ£ii, care călăuzeÅŸte toate ale noastre prin cârmuirea providenÅ£ială a lucrurilor; căci în necazuri ÅŸi în zile bune el îi mulÅ£umeÅŸte Aceluia pentru ProvidenÅ£a care le călăuzeÅŸte bine pe toate. Unul ca acesta leapădă în fiecare zi 365 de bobiÅ£e, adică aruncă de fiecare dată cele stricăcioase ÅŸi de prisos, supuse timpului ÅŸi prefacerii.

Cât despre bou, se spune că el are inima în trei colÅ£uri ÅŸi rinichii cu cinci ieÅŸituri; mai are apoi trei stomacuri. Ziua el are ochii luminoÅŸi, iar noaptea în chipul focului. 

O treime din zi ÅŸi o treime din noapte el rumegă (πνέειουσων), căutând spre Răsărit. Nara lui dreaptă dă un miros bun (ευωδιαζει μÏŒσχον). Iar sângele lui omoară animalele domestice, afară de câine. Deci ÅŸi noi, luând ca niÅŸte boi jugul lui Hristos, să ne tăiem inima de piatră ÅŸi, dezrădăcinând spinii patimilor, să ne lărgim pământul inimii spre primirea cuvântului dumnezeiesc. Să avem apoi inima în trei colÅ£uri, adică să avem în inimă sănătoasa învăÅ£ătură despre Treime, ca, precum inima comunică în chip firesc viaÅ£a ei trupului, aÅŸa ÅŸi credinÅ£a în Dumnezeu să susÅ£ină mădularele sufletului. De asemenea să avem rinichii cu cinci ieÅŸituri, adică partea noastră poftitoare să nu fie întoarsă spre patimi, ci prin cele cinci simÅ£uri să privim zidirea numai în vederea doririi ÅŸi iubirii Ziditorului. Să avem apoi trei stomacuri. Stomacul primeÅŸte cel dintâi bucatele ÅŸi prin lucrarea de digestie alege ÅŸi trimite fiecărui mădular ceea ce e potrivit cu el, iar restul îl predă burÅ£ii. AÅŸa se cuvine ca ÅŸi noi, conduÅŸi fiind de contemplaÅ£ia activă, naturală ÅŸi teologică, ÅŸi împărÅ£ind tuturor mădularelor sufletului cele potrivite, să purtăm grijă ÅŸi de cel mai de jos, adică de trup sau de burtă. Iar a răsufla o treime din zi ÅŸi noapte privind spre Răsărit înseamnă a privi spre întreita ProvidenÅ£ă a lui Dumnezeu, spre cea care susÅ£ine, întoarce ÅŸi ceartă; ÅŸi a-I mulÅ£umi atât în noaptea încercărilor, cât ÅŸi în ziua propăÅŸirii. Să avem ÅŸi ochii, noaptea, în chipul focului, iar ziua luminoÅŸi, adică puterea noastră contemplativă capabilă să primească în ziua virtuÅ£ilor razele cunoÅŸtinÅ£ei, de la Soarele DreptăÅ£ii, iar în noaptea încercărilor ÅŸi ispitelor, ce vin una după alta pe urma virtuÅ£ilor, în stare să înÅ£eleagă sensul părăsirilor. Să avem ÅŸi nara dreaptă binemirositoare. Căci partea dreaptă a omului este sufletul, dat fiind că avem două părÅ£i, sufletul ÅŸi trupul. Deci, cel ce pentru virtuÅ£ile sufletului a îmbrăÅ£iÅŸat harul Duhului Sfânt devine pentru ceilalÅ£i binemirositor. Iar sângele acestuia are o putere ce omoară animale domestice; adică iuÅ£imea abătută din drumul ei ucide oamenii ce-o practică ÅŸi îi hrăneÅŸte pe dracii ce latră împotriva noastră.

Capra are o fire ce urcă uÅŸor munÅ£ii, sare prăpăstiile ÅŸi se încântă de melodiile muzicale. Cornul ei drept, oriunde s-ar sufla în el, dă senzaÅ£ia unui cutremur. Apoi dă afară din ea în fiecare zi două sute de boabe. Deci ÅŸi sufletul nostru trebuie să sară cu îndrăzneală prăpăstiile ispitelor ÅŸi încercărilor, să urce munÅ£ii proorocilor ÅŸi, ajungând la înălÅ£imea cunoÅŸtinÅ£ei, să se îndulcească cu ea. Åži nu numai să se îndulcească, ci, prin clopoÅ£elul ei (δονακος), adică prin raÅ£iunea făptuitoare, să comunice ÅŸi celor ce-i aud învăÅ£ătura această dulceaÅ£ă. Iar cornul ei drept înseamnă că cel ce închină lui Dumnezeu contemplaÅ£ia sufletului, prin rugăciune, făcându-se binemirositor ascultătorilor, scutură obiÅŸnuinÅ£a patimilor trupeÅŸti din aceÅŸtia. Unul ca acesta leapădă totdeauna rătăcirea în jurul celor ce cad sub simÅ£uri. Căci simÅ£urile împletindu-se cu cele sensibile…