Cu privire la postul euharistic, tradiția Bisericii este destul de limpede. Canonul 41 al Sinodului din Cartagina specifică: „Sfintele jertfelnicului să nu se săvârșească de către oameni nepostitori, cu excepția unei zile pe an, în care se săvârșește Cina Domnului.”; iar Canonul 47, al aceluiași sinod local, spune: „Sfintele sfinților să  fie aduse cu vrednicie de cei postitori.”.¹

Aceeași înțelegere o arată și Sfântul Ioan Gură de Aur, când spune: „Cel ce urmează să se apropie de înfricoșătoarea și Dumnezeiasca Masă și de Sfânta Taină s‑o facă cu frică și cu cutremur, cu conștiința curată, cu postire și rugăciune.” („Omilie la ziua Nașterii Domnului”).²

În ceea ce privește postirea timp de mai multe zile, ca pregătire în vederea Sfintei Împărtășanii, ea nu este atestată de canoane. Spre exemplu, Canonul 66 Apostolic și Canonul 55 Qinisext interziceau cu epitimii aspre postirea în ziua de sâmbătă. De asemenea, Canonul 66 al Sinodului Qinisext stabilește ca în fiecare zi din Săptămâna Luminată creștinii „să se împărtășeasă” cu Sfintele Taine. Astfel deducem că era imposibilă existența mai multor zile de post înainte de fiecare împărtășire (așa a fost cel puțin în primul mileniu). 

Cel mai probabil, diferitele rânduieli de postire au apărut în momentul în care creștinii au început să nu mai țină rânduiala Bisericii, nici în ceea ce privește zilele de post de peste an, nici în ceea ce privește împărtășirea cu Sfintele Taine.³

Astfel stând lucrurile, putem găsi în cărțile părinților duhovnicești din România, dar și din alte țări ortodoxe, diferite măsuri în ceea ce privește pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie. Unii recomandă să se țină 3 zile de post, alții 5 sau 7, alții chiar mai multe⁴, având oarecum pretenția ca toți creștinii să asume această rânduială ca fiind strict necesară. Este justificată într‑un fel această tendință,după cum spunea Sfântul Nicodim Aghioritul: „Deşi nu se rânduieşte postul înaintea Împărtăşirii de dumnezeieştile canoane, cei ce pot posti mai înainte de aceasta şi o săptămână întreagă bine fac.” (Comentariu la canonul 13 al Sinodului VI Ecumenic, Pidalion, 191). Însă trebuie să recunoaștem că ceea ce sfântul lăsa la evlavia credincioșilor a devenit o regulă cu caracter obligatoriu, și nu este neapărat firesc.

Ca să vedem că se poate cădea în exagerări, știm cu toții că preotul se împărtășește la fiecare liturghie fără a ține 3 zile de post înainte. Desigur, trebuie să țină cu strictețe rânduiala Bisericii în ceea ce privește postul de miercuri și de vineri, posturile de peste an și celelalte zile speciale de post.⁵ Teoretic, aceeași rânduială este valabilă și pentru credincioși, fiindcă nu există o dublă măsură. Dacă preoții se roagă, atunci și credincioșii trebuie să se roage, dacă preoții postesc, atunci și credincioții trebuie să postească, iar dacă preoții se împărtășesc, atunci  și credincioșii trebuie să se împărtășească, bineînțeles, cu canon de rugăciune, cu participare la sfintele slujbe și cu un pic de osteneală în toate.

Însă zilele de post apar de neapărată trebuință atunci când creștinii trăiesc în indiferență și delăsare, neținând rânduiala de post a Bisericii și împărtășindu‑se foarte rar.  

De fapt, împărtășirea foarte rară generează multe contradicții și exagerări. Dacă însă creștinii ar trăi o viață de rugăciune, s‑ar spovedi frecvent și s‑ar apropia de Sfântul Potir măcar o dată la 3 săptămâni (așa cum prevăd canoanele Bisericii – 8, 9 Apostolic, 2 Antiohia, și altele), ținând rânduiala de post de peste an, atunci nu ar mai trebui să țină alte zile de post când se împărtășesc.  

Cu atât mai mult cei care, cu binecuvântarea duhovnicului, practică o împărtășire continuă cu Sfintele Taine nu mai pot fi legați cu alt post (și nu trebuie să ne smintească acest lucru, pentru că se găsește în Tradiția Bisericii), ci trebuie să se găsească într‑o continuă pregătire și atenție, în pocăință neîntreruptă, între împărtășirea trecută și cea viitoare, așa cum  ne îndeamnă și Sfântul Nicodim Aghioritul: „După ce te împărtășești, gândindu‑te iarăși cu ce înfricoșătoare și cerești Taine te‑ai cuminecat, ia seama la tine însuți  ca să nu necinstești harul; teme‑te și păzește‑ți gândurile, fă început unei vieți mai riguroase și virtuoase și reține‑te după putere de la orice rău. Iar când te gândești că după puține zile te vei împărtăși din nou, dublează atenția, adaugă râvnă peste râvnă, înfrânare peste înfrânare, priveghere peste priveghere, osteneli peste osteneli și luptă‑te pe cât îți stă în putință. Fiindcă ești strâns între două lucruri tari: pe de o parte de faptul că te‑ai împărtășit cu puțin înainte, iar pe de altă parte de faptul că după scurt timp de vei împărtăși din nou.”⁶