Una din îndatoririle principale ale episcopului, împreună cu cea de liturghisitor, de catehet și de săvârșitor al Sfintelor Taine, este cea de păstor al turmei sale. Aceasta înseamnă că el este cap al ei – ca cel ce merge înaintea ei, o călăuzeÅŸte ÅŸi o îndrumă –, altfel spus conducător al ei; el veghează (potrivit înÅ£elesului prim al cuvântului episkopos) la buna rânduială din sânul ei; el este păzitorul ei, cel care o ocroteÅŸte; el este cel care se îngrijeÅŸte de fiecare oiÅ£ă, întărind-o dacă este slabă, oblojind-o dacă este bolnavă, plecând în căutarea ei dacă s-a rătăcit.

 

Una din îndatoririle principale ale episcopului, împreună cu cea de liturghisitor, de catehet și de săvârșitor al Sfintelor Taine, este cea de păstor al turmei sale. Aceasta înseamnă că el este cap al ei – ca cel ce merge înaintea ei, o călăuzeÅŸte ÅŸi o îndrumă –, altfel spus conducător al ei; el veghează (potrivit înÅ£elesului prim al cuvântului episkopos) la buna rânduială din sânul ei; el este păzitorul ei, cel care o ocroteÅŸte; el este cel care se îngrijeÅŸte de fiecare oiÅ£ă, întărind-o dacă este slabă, oblojind-o dacă este bolnavă, plecând în căutarea ei dacă s-a rătăcit.

Slujirea de păstor este amintită în Faptele Apostolilor (20, 28): „LuaÅ£i aminte de voi înÅŸivă ÅŸi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriÅ£i Biserica lui Dumnezeu.” E pomenită în rugăciunea de la hirotonia episcopului, pe care o aflăm la Ipolit al Romei ÅŸi în care se spune: „Dă, Părinte, robului Tău acesta, pe care l-ai ales spre episcopie, să păstorească sfânta Ta turmă.”¹ Sfântul Ciprian îl numeÅŸte pe episcop păstor ÅŸi căpetenie.² Åži tot el spune: „Biserica se sprijină pe episcopi ÅŸi în toate se supune cârmuirii acestor căpetenii.”³

Dinspre partea lor, credincioÅŸii sunt datori să-ÅŸi urmeze păstorul, să meargă, adică, pe calea arătată de el, să asculte cuvântul lui ÅŸi să-i fie supuÅŸi în toate. Sfântul Ignatie Teoforul aÅŸa îi îndeamnă pe credincioÅŸi: „Unde este păstorul, acolo urmaÅ£i-l, ca oile.”⁴ ToÅ£i PărinÅ£ii din primele veacuri care vorbesc despre slujirea episcopului îi îndeamnă pe credincioÅŸi să-l cinstească, să i se supună în toate, într-un cuget cu el⁵, ÅŸi nimic să nu facă în Biserică fără ÅŸtirea lui⁶ ori fără el.⁷

Pentru că episcopul este chip al lui Hristos ÅŸi împlinitor în Biserică al voii lui Dumnezeu, ascultarea de episcop este ascultare de Dumnezeu, iar neascultarea de el, neascultare de Dumnezeu.⁸ „Pe cel pe care Stăpânul casei îl trimite să-i administreze casa (cf. Luca 12, 42; Matei 24, 45), trebuie să-l primim ca pe însuÅŸi Cel ce l-a trimis (cf. Matei 10, 40; Marcu 9, 37; Luca 9, 48; Ioan 13, 20). E lămurit, aÅŸadar, că trebuie să privim pe episcop ca pe Domnul ÎnsuÅŸi”, scrie Sfântul Ignatie Teoforul.⁹ De aceea, supunerea credincioÅŸilor faÅ£ă de episcop trebuie să fie asemenea supunerii lui Hristos în faÅ£a Părintelui Său: „Cu toÅ£ii urmaÅ£i pe episcop, după cum urmează Iisus Hristos pe Tatăl”, îndeamnă iarăÅŸi Sfântul Ignatie.¹⁰

Adevăratul Păstor al întregii turme este însă singur Hristos¹¹; episcopii sunt păstori numai ca unii ce stau în fruntea turmei în chipul lui Hristos, împlinindu-I voia călăuziÅ£i de Duhul, cu puterea ÅŸi harul primite la hirotonie. „A fi păstor înseamnă a avea grijă de întregul popor ÅŸi de fiecare mădular în parte, ca în toÅ£i ÅŸi în fiecare să se împlinească voia lui Dumnezeu”, spune părintele Nicolae Afanassieff.¹²

CredincioÅŸii au a se supune episcopului „ca poruncii lui Dumnezeu”¹³, „ca lui Iisus Hristos”.¹⁴ Prin ascultarea de episcop, ei ascultă de Dumnezeu.

De aceea, ascultarea de episcop se face în duhul supunerii faÅ£ă de poruncile lui Hristos ÅŸi ale lui Dumnezeu, nu în duhul supunerii în faÅ£a legilor ÅŸi mai-marilor acestei lumi (guvernatori, căpetenii, superiori ierarhici etc.). Episcopul este cu adevărat căpetenie ÅŸi are cu adevărat în Biserică puterea de a conduce, dar puterea lui nu este după chipul stăpânirii lumeÅŸti.

Ea trebuie să se împlinească în duhul celor grăite de Hristos către Apostolii Săi: „ÅžtiÅ£i că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele ÅŸi cei mari le stăpânesc. Nu tot aÅŸa va fi între voi” (Matei 20,25-26). [...]

Menirea episcopului trebuie înÅ£eleasă în primul rând ca slujire. După cum spune ÎnsuÅŸi Domnul: „Care între voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru. Åži care între voi va vrea să fie întâiul, să vă fie vouă slugă. După cum ÅŸi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El ÅŸi să-Åži dea viaÅ£a răscumpărare pentru mulÅ£i” (Matei 20, 25-28).

Pentru cei pe care îi are sub omoforul său, episcopul trebuie să fie ca un tată, în chipul Tatălui ceresc. Cu acest înÅ£eles îl numeÅŸte Sfântul Iustin Martirul ÅŸi Filosoful pe episcop: „cel ce prezidează adunarea fraÅ£ilor”.¹⁵

Primindu-ÅŸi slujirea „din mila ÅŸi iubirea lui Dumnezeu-Tatăl ÅŸi a Domnului Iisus Hristos”, este dator s-o împlinească cu blândeÅ£e și bunătate.¹⁶

Puterea episcopului, după cuvântul părintelui Nicolae Afanassieff, este „puterea iubirii”.¹⁷ Pentru aceasta, puterea lui e de o altă fire decât puterea care domneÅŸte în lume.

Are putere de căpetenie, fireÅŸte, prin înalta slujire ÅŸi harul primit, dar mai cu seamă prin iubirea celor păstoriÅ£i ÅŸi prin iubirea pe care ei i-o poartă. Cum spune părintele Serghie Bulgakov, „episcopul stăpâneÅŸte împreună cu Biserica, ÅŸi nu peste Biserică – organul duhovnicesc al iubirii”.¹⁸

Jean-Claude Larchet, Biserica, Trupul lui Hristos – Natura și structura Bisericii, Sophia, BucureÅŸti, 2013, p. 194-198.

Note:

---