Una din îndatoririle principale ale episcopului, împreună cu cea de liturghisitor, de catehet și de săvârșitor al Sfintelor Taine, este cea de păstor al turmei sale. Aceasta înseamnă că el este cap al ei – ca cel ce merge înaintea ei, o călăuzeşte şi o îndrumă –, altfel spus conducător al ei; el veghează (potrivit înţelesului prim al cuvântului episkopos) la buna rânduială din sânul ei; el este păzitorul ei, cel care o ocroteşte; el este cel care se îngrijeşte de fiecare oiţă, întărind-o dacă este slabă, oblojind-o dacă este bolnavă, plecând în căutarea ei dacă s-a rătăcit.

 

Una din îndatoririle principale ale episcopului, împreună cu cea de liturghisitor, de catehet și de săvârșitor al Sfintelor Taine, este cea de păstor al turmei sale. Aceasta înseamnă că el este cap al ei – ca cel ce merge înaintea ei, o călăuzeşte şi o îndrumă –, altfel spus conducător al ei; el veghează (potrivit înţelesului prim al cuvântului episkopos) la buna rânduială din sânul ei; el este păzitorul ei, cel care o ocroteşte; el este cel care se îngrijeşte de fiecare oiţă, întărind-o dacă este slabă, oblojind-o dacă este bolnavă, plecând în căutarea ei dacă s-a rătăcit.

Slujirea de păstor este amintită în Faptele Apostolilor (20, 28): „Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu.” E pomenită în rugăciunea de la hirotonia episcopului, pe care o aflăm la Ipolit al Romei şi în care se spune: „Dă, Părinte, robului Tău acesta, pe care l-ai ales spre episcopie, să păstorească sfânta Ta turmă.”¹ Sfântul Ciprian îl numeşte pe episcop păstor şi căpetenie.² Şi tot el spune: „Biserica se sprijină pe episcopi şi în toate se supune cârmuirii acestor căpetenii.”³

Dinspre partea lor, credincioşii sunt datori să-şi urmeze păstorul, să meargă, adică, pe calea arătată de el, să asculte cuvântul lui şi să-i fie supuşi în toate. Sfântul Ignatie Teoforul aşa îi îndeamnă pe credincioşi: „Unde este păstorul, acolo urmaţi-l, ca oile.”⁴ Toţi Părinţii din primele veacuri care vorbesc despre slujirea episcopului îi îndeamnă pe credincioşi să-l cinstească, să i se supună în toate, într-un cuget cu el⁵, şi nimic să nu facă în Biserică fără ştirea lui⁶ ori fără el.⁷

Pentru că episcopul este chip al lui Hristos şi împlinitor în Biserică al voii lui Dumnezeu, ascultarea de episcop este ascultare de Dumnezeu, iar neascultarea de el, neascultare de Dumnezeu.⁸ „Pe cel pe care Stăpânul casei îl trimite să-i administreze casa (cf. Luca 12, 42; Matei 24, 45), trebuie să-l primim ca pe însuşi Cel ce l-a trimis (cf. Matei 10, 40; Marcu 9, 37; Luca 9, 48; Ioan 13, 20). E lămurit, aşadar, că trebuie să privim pe episcop ca pe Domnul Însuşi”, scrie Sfântul Ignatie Teoforul.⁹ De aceea, supunerea credincioşilor faţă de episcop trebuie să fie asemenea supunerii lui Hristos în faţa Părintelui Său: „Cu toţii urmaţi pe episcop, după cum urmează Iisus Hristos pe Tatăl”, îndeamnă iarăşi Sfântul Ignatie.¹⁰

Adevăratul Păstor al întregii turme este însă singur Hristos¹¹; episcopii sunt păstori numai ca unii ce stau în fruntea turmei în chipul lui Hristos, împlinindu-I voia călăuziţi de Duhul, cu puterea şi harul primite la hirotonie. „A fi păstor înseamnă a avea grijă de întregul popor şi de fiecare mădular în parte, ca în toţi şi în fiecare să se împlinească voia lui Dumnezeu”, spune părintele Nicolae Afanassieff.¹²

Credincioşii au a se supune episcopului „ca poruncii lui Dumnezeu”¹³, „ca lui Iisus Hristos”.¹⁴ Prin ascultarea de episcop, ei ascultă de Dumnezeu.

De aceea, ascultarea de episcop se face în duhul supunerii faţă de poruncile lui Hristos şi ale lui Dumnezeu, nu în duhul supunerii în faţa legilor şi mai-marilor acestei lumi (guvernatori, căpetenii, superiori ierarhici etc.). Episcopul este cu adevărat căpetenie şi are cu adevărat în Biserică puterea de a conduce, dar puterea lui nu este după chipul stăpânirii lumeşti.

Ea trebuie să se împlinească în duhul celor grăite de Hristos către Apostolii Săi: „Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi” (Matei 20,25-26). [...]

Menirea episcopului trebuie înţeleasă în primul rând ca slujire. După cum spune Însuşi Domnul: „Care între voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru. Şi care între voi va vrea să fie întâiul, să vă fie vouă slugă. După cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 25-28).

Pentru cei pe care îi are sub omoforul său, episcopul trebuie să fie ca un tată, în chipul Tatălui ceresc. Cu acest înţeles îl numeşte Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful pe episcop: „cel ce prezidează adunarea fraţilor”.¹⁵

Primindu-şi slujirea „din mila şi iubirea lui Dumnezeu-Tatăl şi a Domnului Iisus Hristos”, este dator s-o împlinească cu blândeţe și bunătate.¹⁶

Puterea episcopului, după cuvântul părintelui Nicolae Afanassieff, este „puterea iubirii”.¹⁷ Pentru aceasta, puterea lui e de o altă fire decât puterea care domneşte în lume.

Are putere de căpetenie, fireşte, prin înalta slujire şi harul primit, dar mai cu seamă prin iubirea celor păstoriţi şi prin iubirea pe care ei i-o poartă. Cum spune părintele Serghie Bulgakov, „episcopul stăpâneşte împreună cu Biserica, şi nu peste Biserică – organul duhovnicesc al iubirii”.¹⁸

Jean-Claude Larchet, Biserica, Trupul lui Hristos – Natura și structura Bisericii, Sophia, Bucureşti, 2013, p. 194-198.

Note:

---