„Galileo, care deÅ£inea un adevăr ÅŸtiinÅ£ific important, s-a lepădat de el cu uÅŸurinÅ£ă când acesta i-a pus viaÅ£a în primejdie. Într-un anume sens, a făcut bine. Care din cei doi, pământul sau soarele, se învârte în jurul celuilalt, nu prezintă niciun interes. La drept vorbind, este o chestiune complet inutilă. În schimb, constat că mulÅ£i oameni mor pentru că cred că viaÅ£a nu merită să fie trăită. […] Consider deci că sensul vieÅ£ii este cea mai arzătoare chestiune.” (Albert Camus – Mitul lui Sisif)

Secolul XX a fost în acelaÅŸi timp cel mai ÅŸtiinÅ£ific ÅŸi cel mai ucigător ÅŸi monstruos din istoria omenirii. Există între aceste două trăsături dominante ale secolului trecut un raport de la cauză la efect. Ceea ce numim „ÅžtiinÅ£ă“ - termen care, nefiind însoÅ£it de niciun adjectiv sau atribut limitativ, pare să indice o cunoaÅŸtere totală ÅŸi definitivă, ce nu îngăduie nicio îndoială sau obiecÅ£ie – a fost ÅŸi este încă, un mit ÅŸi un idol al timpurilor moderne, când tot ceea ce era a lui Dumnezeu va fi dat de acum înainte Cezarului (A. Camus – Omul revoltat): NoÅ£iunea însăÅŸi de „ÅžtiinÅ£ă“ reprezintă un soi de personificare mitologică […]. Există, în toate afirmaÅ£iile globale referitoare la „ÅžtiinÅ£ă“, o mare proporÅ£ie de profesiune de credinÅ£ă […] ÅžtiinÅ£a a devenit astfel un adevăr prototip, un adevăr model […]. Astfel s-a constituit un mit al determinismului universal ÅŸi al unui univers total inteligibil. (Georges Gusdorf, filozof – Mit ÅŸi Metafizică - Ed. Flammarion).

Încă din secolul al XVII-lea, Don Juan, în versiunea lui Molière, anunÅ£ă cultul raÅ£iunii ÅŸi al formulei matematice pe care se va întemeia ideologia ÅŸtiinÅ£ifică a timpurilor moderne, care plănuieÅŸte distrugerea credinÅ£ei în Dumnezeu ÅŸi înlocuirea acesteia cu un sistem ateu ÅŸi materialist:

SGANARELLE: Cum este posibil să nu credeÅ£i deloc în Cer? […] E un lucru ce nu-l pot suporta; […] căci trebuie să credem în ceva în această lume. SpuneÅ£i-mi, în ce credeÅ£i?
DON JUAN: Cred că doi ÅŸi cu doi fac patru, Sganarelle, ÅŸi că patru ÅŸi cu patru fac opt.
SGANARELLE: Ce frumoasă credinÅ£ă ÅŸi ce frumoase lucruri sfinte! După câte văd, religia domniei voastre este aritmetica!

În cursul secolelor următoare, modelul ÅŸtiinÅ£ific, fundamental raÅ£ionalist ÅŸi materialist – căci noÅ£iunea modernă de „ÅžtiinÅ£ă” acordă ÅŸtiinÅ£elor exacte ÅŸi ÅŸtiinÅ£elor materiei supremaÅ£ia absolută asupra celorlalte discipline – a devenit în mentalitatea colectivă sursa supremă ÅŸi incontestabilă a adevărului, aidoma unei divinităÅ£i: Sub influenÅ£a materialismului ÅŸtiinÅ£ific, tot ce nu poate fi văzut cu ochii sau atins cu mâna este considerat ca fiind îndoielnic sau chiar – suspectat de metafizică – devine compromiÅ£ător. De acum înainte, este considerat ca fiind „ÅŸtiinÅ£ific” ÅŸi deci „acceptabil”, numai ceea ce este în mod evident material sau care poate fi dedus din cauze accesibile simÅ£urilor. […] Ce este oare, în fond, această materie atotputernică? Ea este un alt Dumnezeu creator dar lipsit de data aceasta de caracterul lui antropomorf. (C.G. Jung – Omul în căutarea sufletului său).

Într-adevăr, acest model universal care ia locul lui Dumnezeu ÅŸi-a pierdut chipul omenesc, căci el întruchipează mecanica implacabilă ÅŸi impersonală a legilor naturii, în faÅ£a cărora trebuie să se încline toate celalate adevăruri, credinÅ£e ÅŸi valori omeneÅŸti. Prin urmare, omul nu va mai fi decât o clapă de pian sau o pedală de orgă; aÅŸadar, ceea ce el înfăptuieÅŸte, nu o face din propria lui voinÅ£ă, ci conform legilor naturii […]. Toate acÅ£iunile omeneÅŸti vor putea fi, bine înÅ£eles, calculate matematic după aceste legi, la fel ca ÅŸi logaritmii […]. ( F.M. Dostoievski – Însemnări din subterană). Personajul povestirii citate mai sus va răspunde, două secole mai târziu, lui Don Juan ÅŸi tuturor celor, tot mai numeroÅŸi, care-i împărtăÅŸesc credinÅ£a raÅ£ionalistă : Doi ori doi: patru, domnilor, este un principiu de moarte, ÅŸi nu de viaÅ£ă.

Căci logica abstractă, mecanică, impersonală, a calculului matematic nu Å£ine nicidecum seamă de persoana omenească reală, vie ÅŸi unică, nici de viaÅ£a însăÅŸi, care este redusă la un ansamblu de legi generale ÅŸi de categorii abstracte, de tip matematic: StiinÅ£a, aÅŸa cum este înÅ£eleasă astăzi, este ÅŸtiinÅ£a matematică a naturii care face abstracÅ£ie de sensibilitate. Dar ÅŸtiinÅ£a nu poate face abstracÅ£ie de sensibilitate decât făcând abstracÅ£ie de viaÅ£a însăÅŸi, pe care o exclude din tematica ei, ÅŸi procedând astfel, nu o poate nicidecum cunoaÅŸte. (Michel Henry, filozof creÅŸtin – Barbaria, Ed. Grasset).

EvoluÅ£ia materialismului aÅŸa-zis ÅŸtiinÅ£ific – care nu are ÅŸtiinÅ£ific decât numele – a confirmat pe deplin verdictul lui Dostoievski: Doctrina materialiÅŸtilor: inerÅ£ie universală ÅŸi mecanica materiei, este moartea – (MeditaÅ£ie în faÅ£a trupului neînsufleÅ£it al Mariei Dimitrievna). Într-adevăr, logica matematică ÅŸi materialismul ÅŸtiinÅ£ific, ridicate la rang de idoli ai timpurilor moderne – vremea călăilor filozofi (A. Camus) – au dus la apariÅ£ia sistemelor totalitare, aceste monstruoase uzine ucigătoare de oameni în cantităÅ£i industriale, în numele unor modele ideologice abstracte ÅŸi a unei mitologii materialiste care pretindea că reprezintă adevărul absolut, aidoma unei religii: Această pretenÅ£ie este ceea ce se ascunde îndărătul adjectivului „ÅŸtiinÅ£ific” alipit unor discursuri politice sau ideologice pentru a afirma adevărul lor obiectiv ÅŸi indiscutabil ÅŸi a respinge astfel orice eventuală opoziÅ£ie în beznele unei inexistenÅ£e obscurantiste sau iluzorii […]. Abia începem să recunoaÅŸtem întinderea ravagiilor pricinuite de această utilizare a ÅŸtiinÅ£ei precum o incantaÅ£ie magică sau bisericească. (Henri Atlan, biolog - Pe drept sau pe nedrept – Intercritică a ÅŸtiinÅ£ei ÅŸi a mitului - Ed. du Seuil).

Binefacerile ÅŸi avantajele de netăgăduit pe care ÅŸtiinÅ£a ni le-a adus pe plan material, nu trebuie să ne facă să uităm stricăciunile incalculabile pe care ideologia materialistă – ce se află la temelia tuturor ÅŸtiinÅ£elor moderne – le-a pricinuit în cugetul ÅŸi în sufletul omului de astăzi, care a luat o cale cu totul contrară celei pe care ne-a arătat-o Hristos: belÅŸugul, luxul, confortul, bunăstarea omului de carne, falsele miracole ÅŸi mirajele tehnicii moderne, enorma cantitate a cunoÅŸtinÅ£elor – în cea mai mare parte inutile sau iluzorii ÅŸi uneori, dăunătoare – care se acumuleză în creierul supraîncărcat al omului modern – un soi de obezitate intelectuală care-i înăbuÅŸă sufletul –, pe scurt, toate realizările ÅŸi avantajele materiale aduse de progresul ÅŸtiinÅ£elor moderne, au fost plătite cu o regresiune proporÅ£ională pe plan spiritual. Mergând pe urmele lui Iuda, omul modern l-a vândut ÅŸi îl vinde în fiecare zi pe Iisus pentru un automobil, un computer, un telefon portabil… Microscoapele ÅŸi telescoapele moderne cercetează străfundurile materiei ÅŸi cosmosului, dar ochii spirituali ai sufletului omenesc sunt mai orbi ca niciodată. Amăgită de mirajele ÅŸtiinÅ£elor lumeÅŸti, omenirea de astăzi a luat o cale rătăcită care o îndepărtează tot mai mult de singurul adevăr real ÅŸi demn de a fi cunoscut ÅŸi căutat, care nu se află pe planeta Marte, nici în găurile negre ale stelelor dispărute, nici în particulele subatomice, ÅŸi nicăieri altundeva decît în cuvântul Celui care a spus: Eu sunt calea, adevărul ÅŸi viaÅ£a. Nimeni nu vine la Tatăl meu fără numai prin mine. Dacă m-aÅ£i fi cunoscut pe mine, ÅŸi pe Tatăl meu l-aÅ£i fi cunoscut (Ioan 14, 6-7).

Aceasta este singura cunoaÅŸtere adevărată de care avem nevoie, tot aÅŸa cum un om suferind de o boală ucigătoare – ÅŸi cu toÅ£ii suntem acel om – nu trebuie să se îngrjească de nimic altceva decât de a afla un leac pentru boala lui, fără de care toate ÅŸtiinÅ£ele lumii nu sunt decât pulbere ÅŸi se vor întoarce în pulbere.

În secolul lui Molière, în care credinÅ£a raÅ£ionalistă ÅŸi materialistă a lui Don Juan anunÅ£a deja timpurile moderne, vocea marelui predicator care a fost Bossuet ne avertizează de primejdia acestei rătăciri: O omule, nu te înÅŸela: viitorul are întorsături prea ciudate, iar pierderile ÅŸi ruina intră prin prea multe locuri deodată în soarta omului, pentru a fi stăvilite peste tot. […] Există în cugetul omului o dorinÅ£ă avidă de veÅŸnicie: dacă o orientăm cum trebuie, este salvarea noastră. Dar iată greÅŸeala: omul o leagă de ceea ce-i este pe plac; dacă iubeÅŸte lucrurile vremelnice, el ÅŸi le închipuie ca pe ceva veÅŸnic; de aceea el caută pretutindeni propteli pentru această zidire ÅŸubredă, propteli tot atât de ÅŸubrede ca ÅŸi zidirea care i se pare că se clatină. O, omule, vezi-Å£i rătăcirea: dacă doreÅŸti veÅŸnicia, caut-o atunci în ea însăÅŸi, ÅŸi nu crede că vei putea alcătui temeinicia ei nezdruncinată din această apă care curge, din aceste nisipuri miÅŸcătoare. O, veÅŸnicie, tu nu eÅŸti decât în Dumnezeu; acolo voiesc să-mi caut sprijinul, locuinÅ£a, bogăÅ£ia, odihna asigurată, ÅŸi în această lume ÅŸi în lumea cealaltă. Amin. (Bossuet – Predică despre ambiÅ£ie).

(Va urma)
Viorel Ștefăneanu (Paris)