Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 3 Iulie 2021 Ora: 15:14

Cuvântul XLVIII al Sfântului Isaac Sirul

„Din ce pricină a îngăduit Dumnezeu încercările pentru cei ce‑L iubesc pe El.”

Din dragostea pe care sfinţii o arată lui Dumnezeu, ei pătimesc pentru numele Lui încercările care‑i strâmtorează, căci El nu Se depărtează de cei ce‑L iubesc şi inima lor dobândeşte îndrăznire ca să‑L vadă în chip neacoperit şi să ceară de la El cele de folos cu încredere. Căci mare este puterea rugăciunii făcute cu îndrăzneală. De aceea a lăsat Dumnezeu pe sfinţii Lui să fie încercaţi de toate încercările, ca ei să primească iarăşi cercarea şi proba ajutorului Lui şi să vadă câtă purtare de grijă are de ei; dar şi ca să dobândească din încercări înţelepciune şi să nu rămână neînvăţaţi, lipsindu‑se de câştigul ambelor părţi ale deprinderii. Căci ei câştigă astfel prin cercare cunoştinţa tuturor şi nu ajung de batjocura dracilor. Pentru că dacă s‑ar deprinde numai în cele bune, dar ar fi lipsiți de cealaltă deprindere1, ar fi lipsiţi de cercare (de experienţa) în războaie.

Şi de am zice că prin aceasta Dumnezeu îi deprinde pe ei fără să le dea vreo cunoştinţă, am spune că Dumnezeu voieşte ca ei să fie ca boii şi ca asinii şi ca cei ce nu au libertatea în unele lucruri.2 Dar nu gustă omul binele dacă nu e probat mai întâi prin cercarea celor rele. Aceasta pentru ca, atunci când se întâlnește în ele cu binele, să se folosească de ele prin cunoştinţă şi libertate ca prin cele ce‑i sunt proprii.3 Cât de dulce e cunoştinţa câştigată prin deprinderea din cercarea lucrurilor şi câtă putere dăruieşte celui ce a aflat‑o pe ea prin multa lui cercare e un lucru cunoscut celor ce s‑au încredințat despre aceasta şi au simțit ajutorul ei, cum le e cunoscută şi slăbiciunea firii şi sprijinirea ei din partea puterii dumnezeiești. Căci atunci ei cunosc că Dumnezeu, oprind mai întâi ajutorul Său de la ei, îi face să simtă slăbiciunile firii şi greutatea încercărilor şi viclenia vrăjmașului; şi cu cine au de luptat şi în ce fire sunt îmbrăcați şi cum sunt păziți de puterea dumnezeiască; şi cât drum au făcut şi cât au urcat pe el; şi cum slăbesc în fața oricărei patimi când se depărtează puterea dumnezeiască de la ei. Aceasta pentru ca din toate să câștige smerenie şi să călătorească spre Dumnezeu şi să aștepte ajutorul Lui şi să stăruie în rugăciune.

Şi toate acestea de unde le‑au învățat, dacă n‑au câștigat cercarea din răbdarea multor rele, în care au ajuns cu îngăduinţa lui Dumnezeu? Căci zice Apostolul: „Ca să nu mă înalț din mărimea covîrşitoare a descoperirilor datu‑mi‑s‑a bold în trup, îngerul satanei.” (II Cor, 12, 7). Dar şi credință neclintită câștigă cineva din încercări prin cercarea ajutorului dumnezeiesc, pe care l‑a primit de multe ori. Prin aceasta se face neînfricat şi dobândește curaj din încercări şi din deprinderea cea dobândită.

Încercarea este de folos oricărui om. Căci dacă încercarea este de folos lui Pavel, toată gura se va astupa şi lumea se va simți îndatorată înaintea lui Dumnezeu să primească încercările. Cei ce se nevoiesc sunt încercați ca să sporească în bogăția lor; cei leneşi, ca să se păzească de cele ce‑i vatămă; cei somnoroși, ca să se îndemne la trezire; cei ce se află departe, ca să se apropie de Dumnezeu; casnicii, ca să intre în casă cu îndrăzneală. Nici un fiu nedeprins nu primește bogăția casei tatălui său înainte de a se putea folosi de ea. De aceea îi şi încearcă mai întâi Dumnezeu şi‑i supune la greutăți, apoi le arată darul. Slavă Stăpânului, Celui ce prin doctorii amare ne duce la desfătarea în sănătate!

Nu este cineva care să nu se întristeze în timpurile de deprindere. Şi nu este cineva căruia să nu i se pară amară vremea în care bea fierea încercărilor. Căci fără acestea nu poate ajunge cineva la băutura cea tare. Dar a răbda nu stă în puterea noastră. Căci cum ar putea vasul de lut să țină apa curgătoare, dacă nu l‑ar fi întărit focul dumnezeiesc? Toate le vom lua în Hristos Iisus, Domnul nostru, de I ne vom supune, cerându‑le întru smerenie, cu o dorinţă neîncetată. Amin.

Note:


1. Deprinderea în răbdarea necazurilor.
2. Deci oamenii, având înțelegere şi nefiind ca animalele, văd un sens şi în necazurile ce le vin. Nu se deprind să le suporte în chip simplu, fără să câștige prin aceasta o experienţă, o cunoştinţă, să tragă o concluzie. Acesta e încă un motiv pentru care le primesc în chip liber, nu ca animalele, care le suportă fără libertate, pentru a câștiga o simplă deprindere în a împlini din frică voia stăpânului lor.
3. Şi în necazuri omul se întâlnește cu binele, dacă se folosește de ele prin libertate şi cunoştinţă, spre bine. Ele i se dau, de aceea, pentru că se poate folosi de ele prin cunoştinţă şi libertate. Ele îi lărgesc cunoştinţa, dar îl şi fac să crească duhovniceşte, să evite răul, în chip liber.

 

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni