Intrarea Mică (de la grecescul εá¼´σοÏος) sau Vohodul Mic are loc după primele trei antifoane din Sfânta Liturghie și constă în purtarea Evangheliei în procesiune de către diaconi și preoți, din altar către naosul bisericii și apoi iarăși în altar, intrând prin ușile împărătești. Aceasta este o continuare a unei practici liturgice vechi, ce consta în aducerea Evangheliei în procesiune de la skevofylakion (locul în care se păstrau Evanghelia, cărțile de slujbă și sfintele vase și unde se săvârșea Proscomidia până în secolele XI-XII) către ușa bisericii, de unde preoții împreună cu credincioșii intrau înăuntrul locașului pentru a începe Dumnezeiasca Liturghie1, aceștia din urmă fiind binecuvântați prin cuvintele „Binecuvântată este intrarea sfinților Tăi, Doamne, totdeauna, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin...”2
Când este liturghie arhierească, Intrarea Mică corespunde și intrării episcopului în altar. De la începutul liturghiei și până la al treilea antifon, episcopul se roagă dimpreună cu poporul dreptcredincios, stând în mijlocul bisericii (sub Hristos Pantocrator) iar la Vohodul Mic, diaconii și preoții, ieșind cu Evanghelia în procesiune spre mijlocul bisericii, vin în jurul episcopului. Acesta rostește în taină Rugăciunea Intrării și binecuvintează Intrarea, după care sărută Sfânta Evanghelie (pe care o poartă primul între diaconi) și intră în altar, după ce diaconul zice din fața ușilor împărătești: „Înțelepciune,drepți!”. În acest moment strana sau soborul preoților începe a cânta troparul „Veniți să ne închinăm...” (numit isodicon3) și Mântuiește-nepre noi...
Despre înțelesul duhovnicesc al acestui rit ne lămuresc unele texte din comentariile liturgice bizantine:
-
Sfântul Patriarh Gherman al Constantinopolui († 733) spune că „intrarea Evangheliei [eisodos tou euangeliu] arată venirea [parousian] și intrarea Fiutui tui Dumnezeu în tumea aceasta, precum spune Apostolul: „Atunci când El – adică Dumnezeu Tatăl – Îl aduce pe Întâi-Născutul Său în lume zice: «Åži să i se închine toți îngerii Lui»” [Evr 1, 6], prin veșmântul său arhiereul arătând veșmântul roșu și sângeriu al lui Hristos, pe care Dumnezeu Cel imaterial l-a purtat ca pe o purpură vopsită din preacuratul sânge al Născătoarei de Dumnezeu și Fecioarei. După care Păstorul cel bun, Care a luat oaia rătăcită pe umerii Lui [ cf Lc 15, 5], este înfășat în scutece și pus nu în ieslea necuvântătoarelor [cf. Lc 2,13], ci pe masa cuvântătoare a unor oameni cuvântători, oștirile îngerești Îl cântă zicând: „Slavă în cele mai înalte lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” [Lc 2,14] și: „Totpământul să I se închine” [Ps 65,4]. Iar noi toți, supunându-ne lui, spunem: „Veniți să ne închinăm și să cădem” [cf. Ps 94, 6]! Mântuiește-ne, Fiul lui Dumnezeu! și proclamăm venirea/prezența [parousia] care ni s-a arătat în harul lui Iisus Hristos”4.
-
Episcopul Nicolae al Andidei (sec. XI) este de părere că „intrarea arhiereutui sugerează arătarea și descoperirea tui Hristos și Dumnezeut nostru ta Iordan, plecând, pe cât mi se pare, și de la faptul că se numesc „râuri” [potamoi] marmorele strânse și negre așezate în pardoseala Marii Biserici [a Sfintei Sofii] în ordine și despărțite unele de altele de intervale măsurate. Căci până la Intrare, chiar dacă [Acesta] era arhiereu, încă nu era arătat și cunoscut astfel tuturor, măcar că stătea în mijloc și săvârșea cele mai presus de fire și extraordinare. Dar, văzându-l pe arhiereu intrând, iereul care a luat „vremea”(preotul care a luat binecuvântare pentru a începe liturghia) și înainte de Intrarea arhiereului stătea în mijlocul jertfelnicului, așa cum lucra Înainte-Mergătorul botezul pocăinței, se mută din acel loc, zicând în tăcere numai acel cuvânt pe care l-a spus și Ioan: „Acesta trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” [ In 3, 30]; de aceea cedează arhiereului celebrarea celor mai mari.
Iar ceea ce se cântă acum de psalți: „Veniți să ne veselim de Domnul” [Ps 94, 1], arată cuvintele apostolilor pe care aceștia le-au grăit despre Hristos după botezul Său. Înainte de a fi fost chemați, unii dintre ei ziceau: „Veniți! L-am găsit pe Cel dorit”, alții: „Vino și vezi” [In 1, 38], iar alții „au venit și au văzut unde stă și au rămas la El în ziua aceea” [In 1, 39]; acestea și altele câte le vorbeau între ei ucenicii pe vremea botezului [lui Iisus] înainte de chemarea lor generală. Iar acel „Să întâmpinăm fața Lui întru mărturisire” [Ps 94, 2] arată aceasta: Pentru că Acesta Care S-a arătat acum e Dumnezeu mai înainte de veci și Creator al cerului, al pământului și al mării, dar acum S-a făcut și om ca noi, având toate cele proprii firii omenești afară de păcat [cf. Evr 4, 15], dar va veni iarăși în vre- mile din urmă cu aceeași față și aceeași ipostază să judece viii și morții, nu tot cu un asemenea trup, dar nici netrupesc, ci cu un trup mai deiform prin rațiunile pe care El Însuși le știe (Grigorie Teologul, Cuvântarea a 40-a la Sfântul Botez), de aceea „veniți să I ne închinăm”, crezând ca unui Dumnezeu, „și să cădem înaintea Lui” [Ps 94, 6] pentru cele ce am păcătuit...5.
Note:
1. O altă ipoteză ar fi aceea că Intrarea Mică este o reminiscență istorică a momentului în care Evanghelia era adusă în procesiune din Sfântul Altar către amvon, acest lucru fiind atestat și de faptul că pericopa evanghelică citită ulterior este introdusă de fapt de aceleași cuvinte pe care diaconul le spune la intrare: „Înțelepciune, drepți!" (vezi Konstantin Nikolakopolos, Imnografia ortodoxă la început și astăzi – Dicționar de termeni liturgici și imnologici, trad. Diac. Aalexandru Ioniță, Editura Basilica, București, 2015, p.123).
2. Din păcate, în prezent binecuvântarea nu mai vizează pe credincioși, ci intrarea slujitorilor în Sfântul Altar.
3. La praznicele împărătești, isodiconul este un vers dintr-un psalm însoțit de un text care se schimbă de la o sărbătoare la alta. Spre exemplu, la Cincizecime, după stih se cântă: „Mântuiește-ne pe noi, Mângâietorule Bune...’”
4. Sfântul Gherman Arhiepiscopul Constantinopolului, Relatare și viziune mistică despre biserică. Explicare a bisericii și dumnezeieștii Liturghii, în lucrarea De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului - Integrala comentariilor liturgice bizantine a diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2011, p. 264.
5. Episcopul Nicolae al Andidei, Considerație preliminară rezumativă cu privire la simbolurile și tainele ce se fac în dumnezeiasca Liturghie în lucrarea De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului - Integrala comentariilor liturgice bizantine a diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2011, p. 296.