Intrarea Mică sau Vohodul Mic din cadrul Dumnezeieștii Liturghii
publicat in Liturgica pe 11 Octombrie 2017, 21:37
Intrarea Mică (de la grecescul εἴσοϐος) sau Vohodul Mic are loc după primele trei antifoane din Sfânta Liturghie şi constă în purtarea Evangheliei în procesiune de către diaconi şi preoţi, din altar către naosul bisericii şi apoi iarăşi în altar, intrând prin uşile împărăteşti. Aceasta este o continuare a unei practici liturgice vechi, ce consta în aducerea Evangheliei în procesiune de la skevofylakion (locul în care se păstrau Evanghelia, cărţile de slujbă şi sfintele vase şi unde se săvârşea Proscomidia până în secolele XI-XII) către uşa bisericii, de unde preoţii împreună cu credincioşii intrau înăuntrul locaşului pentru a începe Dumnezeiasca Liturghie1, aceştia din urmă fiind binecuvântaţi prin cuvintele „Binecuvântată este intrarea sfinţilor Tăi, Doamne, totdeauna, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin...”2
Când este liturghie arhierească, Intrarea Mică corespunde şi intrării episcopului în altar. De la începutul liturghiei şi până la al treilea antifon, episcopul se roagă dimpreună cu poporul dreptcredincios, stând în mijlocul bisericii (sub Hristos Pantocrator) iar la Vohodul Mic, diaconii şi preoţii, ieşind cu Evanghelia în procesiune spre mijlocul bisericii, vin în jurul episcopului. Acesta rosteşte în taină Rugăciunea Intrării şi binecuvintează Intrarea, după care sărută Sfânta Evanghelie (pe care o poartă primul între diaconi) şi intră în altar, după ce diaconul zice din faţa uşilor împărăteşti: „Înţelepciune,drepţi!”. În acest moment strana sau soborul preoţilor începe a cânta troparul „Veniţi să ne închinăm...” (numit isodicon3) şi Mântuieşte-nepre noi...
Despre înţelesul duhovnicesc al acestui rit ne lămuresc unele texte din comentariile liturgice bizantine:
- Sfântul Patriarh Gherman al Constantinopolui († 733) spune că „intrarea Evangheliei [eisodos tou euangeliu] arată venirea [parousian] şi intrarea Fiutui tui Dumnezeu în tumea aceasta, precum spune Apostolul: „Atunci când El – adică Dumnezeu Tatăl – Îl aduce pe Întâi-Născutul Său în lume zice: «Şi să i se închine toţi îngerii Lui»” [Evr 1, 6], prin veşmântul său arhiereul arătând veşmântul roşu şi sângeriu al lui Hristos, pe care Dumnezeu Cel imaterial l-a purtat ca pe o purpură vopsită din preacuratul sânge al Născătoarei de Dumnezeu şi Fecioarei. După care Păstorul cel bun, Care a luat oaia rătăcită pe umerii Lui [ cf Lc 15, 5], este înfăşat în scutece şi pus nu în ieslea necuvântătoarelor [cf. Lc 2,13], ci pe masa cuvântătoare a unor oameni cuvântători, oştirile îngereşti Îl cântă zicând: „Slavă în cele mai înalte lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” [Lc 2,14] şi: „Totpământul să I se închine” [Ps 65,4]. Iar noi toţi, supunându-ne lui, spunem: „Veniţi să ne închinăm şi să cădem” [cf. Ps 94, 6]! Mântuieşte-ne, Fiul lui Dumnezeu! şi proclamăm venirea/prezenţa [parousia] care ni s-a arătat în harul lui Iisus Hristos”4.
-
Episcopul Nicolae al Andidei (sec. XI) este de părere că „intrarea arhiereutui sugerează arătarea şi descoperirea tui Hristos şi Dumnezeut nostru ta Iordan, plecând, pe cât mi se pare, şi de la faptul că se numesc „râuri” [potamoi] marmorele strânse şi negre aşezate în pardoseala Marii Biserici [a Sfintei Sofii] în ordine şi despărţite unele de altele de intervale măsurate. Căci până la Intrare, chiar dacă [Acesta] era arhiereu, încă nu era arătat şi cunoscut astfel tuturor, măcar că stătea în mijloc şi săvârşea cele mai presus de fire şi extraordinare. Dar, văzându-l pe arhiereu intrând, iereul care a luat „vremea”(preotul care a luat binecuvântare pentru a începe liturghia) şi înainte de Intrarea arhiereului stătea în mijlocul jertfelnicului, aşa cum lucra Înainte-Mergătorul botezul pocăinţei, se mută din acel loc, zicând în tăcere numai acel cuvânt pe care l-a spus şi Ioan: „Acesta trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” [ In 3, 30]; de aceea cedează arhiereului celebrarea celor mai mari.
Iar ceea ce se cântă acum de psalţi: „Veniţi să ne veselim de Domnul” [Ps 94, 1], arată cuvintele apostolilor pe care aceştia le-au grăit despre Hristos după botezul Său. Înainte de a fi fost chemaţi, unii dintre ei ziceau: „Veniţi! L-am găsit pe Cel dorit”, alţii: „Vino şi vezi” [In 1, 38], iar alţii „au venit şi au văzut unde stă şi au rămas la El în ziua aceea” [In 1, 39]; acestea şi altele câte le vorbeau între ei ucenicii pe vremea botezului [lui Iisus] înainte de chemarea lor generală. Iar acel „Să întâmpinăm faţa Lui întru mărturisire” [Ps 94, 2] arată aceasta: Pentru că Acesta Care S-a arătat acum e Dumnezeu mai înainte de veci şi Creator al cerului, al pământului şi al mării, dar acum S-a făcut şi om ca noi, având toate cele proprii firii omeneşti afară de păcat [cf. Evr 4, 15], dar va veni iarăşi în vre- mile din urmă cu aceeaşi faţă şi aceeaşi ipostază să judece viii şi morţii, nu tot cu un asemenea trup, dar nici netrupesc, ci cu un trup mai deiform prin raţiunile pe care El Însuşi le ştie (Grigorie Teologul, Cuvântarea a 40-a la Sfântul Botez), de aceea „veniţi să I ne închinăm”, crezând ca unui Dumnezeu, „şi să cădem înaintea Lui” [Ps 94, 6] pentru cele ce am păcătuit...5.
Note: