Sfântul nostru părin­te Roman era de obâr­ÅŸie din Emesa Siriei (astăzi Homs)¹. A fost hirotesit diacon pe seama Bisericii Învie­rii Domnului de la Beirut, iar mai apoi s-a stabilit la Constantinopol, în timpul domniei Împăratului Anastasie I (în jurul anului 496). Fiind el slujitor al bisericii Preacinstitei Născătoare de Dumnezeu, ctitorită de prefectul pretoriului Kyros, strălucea prin virtute ÅŸi dragostea de sfin­tele slujbe. Era însă înzestrat cu o voce atât de puÅ£in plăcută, încât nu putea cân­ta spre Slava Creatorului aÅŸa cum îÅŸi do­rea, iar ceilalÅ£i slujitori ai bisericii îl luau în râs. Aflându-se Roman în această bi­serică în ajunul NaÅŸterii Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a ară­tat Å£inând în mâini un sul de hârtie ÅŸi i l-a dat spre a-l mânca². De cum a gustat din el, gura i s-a umplut de o dulceaÅ£ă de ne­spus ÅŸi, urcându-se în amvon, a început a cânta cu glas îngeresc acest condac ce s-a păstrat până în zilele noastre: „Fecioara as­tăzi pe Cel mai presus de fiinÅ£ă naÅŸte.."³.

Înzestrat cu darul alcătuirii de versuri pentru tot restul vieÅ£ii sale ÅŸi inspirat de Sfântul Duh, Sfântul Roman a alcătuit tropare alese pentru majoritatea sărbă­torilor mari din anul liturgic, precum ÅŸi în cinstea unor sfinÅ£i. I se atribuie alcă­tuirea a aproape o mie de condace⁴, ce reprezintă temelia imnografiei bizanti­ne. A adormit cu pace, alăturându-se ce­telor îngereÅŸti a căror pildă a urmat pe pământ, ÅŸi a fost îngropat în biserica din Kyros (între 555 ÅŸi 565).

SFÂNTUL MONAH ÅžI CÂNTÄ‚REÅ¢ IOAN CUCUZEL

Părintele nostru Ioan s-a născut la Dirrachia (Justiniana Prima), în Iliria, la sfârÅŸitul secolului al XIII-lea, sub di­nastia Comnenilor. Orfan de tată, a fost încredinÅ£at de mama sa celor mai buni învăÅ£ători, de la care a primit o educa­Å£ie aleasă⁵. Distingându-se el de tânăr prin vocea sa îngerească, a devenit unul dintre cei mai buni cântăreÅ£i de la cur­te ÅŸi favoritul împăratu­lui, care voia să îi găseas­că o soÅ£ie pe măsură. Însă tânărul dorea din tot sufletul să se lepe­de de această lume ÅŸi să îmbrăÅ£iÅŸeze viaÅ£a monahicească. Åži Domnul i-a dat prilejul prin vizita egumenului Marii Lavre a Athosului. Uimit de înfăÅ£iÅŸarea acestuia din urmă, Ioan a hotărât să renunÅ£e la lume ÅŸi, lepă- dându-se de veÅŸmintele sale de mătase ÅŸi îmbră­când o tunică de păr, s-a dus neÅŸtiut de nimeni la poarta Marii Lavre.

După o scurtă perioa­dă de încercare, a îmbră­cat haina cea îngerească, primind ca ascultare păs­torirea Å£apilor pe munte. Departe de toÅ£i, stăruia ziua întreagă în rugăciune, cântând Domnului melodii într-atât de dulci, încât animalele din turma sa se opreau din păs­cut ÅŸi întreaga natură părea să încreme­nească pentru a nu-l tulbura. Însă într-o bună zi un pustnic ce vieÅ£uia prin împre­jurimi l-a auzit ÅŸi, uimit fiind de pricepe­rea sa deosebită, a mers la egumen pentru a-l înÅŸtiinÅ£a de aceasta. Atunci Ioan a fost nevoit să îÅŸi dezvăluie adevărata identi­tate, însă datorită mijlocirii egumenului pe lângă împărat – care îÅŸi trimisese su­puÅŸii să-l caute pretutindeni –, a putut rămâne în Sfântul Munte. S-a aÅŸezat în apropierea Lavrei, într-o chilie închinată SfinÅ£ilor Arhangheli, unde vieÅ£uia în singurătate ÅŸase zile din săptămână, mergând la mănăstire doar duminica pentru a cânta la strană, înălÅ£ând la ceruri inimile mo­nahilor cu glasul său. Într-o anume Sâmbătă a Acatistului (a cincea sâmbătă din Postul Mare), pe când se pregătea să o cinstească aÅŸa cum se cuvine pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, aceasta i s-a arătat ÅŸi i-a dat un ban de aur, zicându-i: „Bucură-te, Ioane, copilul meu, cântă pentru mine, iar eu nu te voi lăsa!”. Astfel l-a vindecat Preacurata de o cangrenă care-i cuprinsese picioarele din pricina statului îndelungat la strană.

Ioan ÅŸi-a petrecut restul vieÅ£ii în post, pocăinÅ£ă ÅŸi rugăciune neîncetată. I s-a vestit dinainte ziua morÅ£ii sale, astfel că a putut să-ÅŸi adune fraÅ£ii pentru a le cere iertare ÅŸi a-i îndemna să aÅŸeze trupul său în chilia SfinÅ£ilor Arhangheli (înainte de anul 1341).

Manuscrisele care s-au păstrat cuprind numeroase ÅŸi admirabile cântări alcătui­te de Sfântul Ioan Cucuzel; acestea au marcat o etapă hotărâtoare în evoluÅ£ia muzi­cii bizantine.

(Ieromonahul Macarie, Vieţile Sfinţilor, Luna Octombrie)

Note:

1. DeÅŸi un condac alcătuit în cinstea sa dă de înÅ£eles că ar fi fost de neam evreiesc, Roman era aproape sigur sirian, însă perfect elenizat. Pentru viaÅ£a sa, a se vedea J. Grosdidier de Matons, Romanos le Metode et les origines de la poesie religieuse ă Byzance, Paris 1977, p. 159-190.
2. Cf. Ez 2, 8 ÅŸi următoarele ÅŸi FA 10, 2 ÅŸi 8, 10.
3. Condacul NaÅŸterii, SC110, 50. Doar prima strofă s-a păstrat în cărÅ£ile liturgice, după a ÅŸasea cân­tare din Canonul Utreniei din dimineaÅ£a de 25 decembrie.
4. S-au păstrat optzeci ÅŸi cinci de condace cu numele său, dintre care cincizeci ÅŸi nouă îi aparÅ£in fără îndoială. Ele au fost editate ÅŸi traduse în limba franceză în colecÅ£ia Sources Chretiennes (SC 99, 110, 114 ÅŸi 128). În ciuda părerilor unora, Sfântul Roman nu a inventat forma poetică a condacului, ci a fost acela care i-a conferit structura definitivă ÅŸi cea mai desăvârÅŸită. Însă în ciuda perfecÅ£iunii sale formale, binecunoscutul Acatistîn cinstea Maicii lui Dumnezeu pare anterior lui Roman (a se vedea J. Grosdidier de Matons, idem, p. 28 ÅŸi următoarele; p. 36).
5. După unele surse, numele său de familie era Papadopoulos (Cucuzel fiind o poreclă), iar mama sa era de origine bulgară.