Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale

Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu

Te afli aici:
Apostolia - Publicatie de informare crestin ortodoxa
Varia

Stire

Adaugat la: 16 Martie 2014 Ora: 15:14

Acord și dezacord

de Tranca Iuliana

În general, oamenii încearcă să înÅ£eleagă de ce sunt nefericiÅ£i, de ce se îmbolnăvesc, de ce nu ajung să se căsătorească, de ce nu pot avea copii... Åži lista unor astfel de nedumeriri – legitime, de altfel – poate continua la nesfârÅŸit. Åži atunci apar inevitabil următoarele întrebări: unde este Dumnezeu în toate acestea, de ce mă lasă să mă chinui în felul acesta, de ce nu face nimic ca să mă ajute, doar este Atotputernic ÅŸi, mai ales, se spune despre El că ne iubeÅŸte. Åži astfel încercăm de cele mai multe ori, cu mintea noastră, să dăm răspunsuri logice, pertinente la aceste întrebări.

Pe aceeasi tema

Cântarea Episcopului

Rugăciunea preotului ÅŸi a creÅŸtinului pentru episcopul său

Rugăciunea episcopului

Pentru omul credincios, însă, lucrurile se simplifică de la sine: el ÅŸtie că „viaÅ£a duhovnicească nu se desfăÅŸoară la nivelul minÅ£ii, la nivelul prejudecăÅ£ilor, al cunoÅŸtinÅ£elor sale teoretice: sunt de acord, nu sunt de acord, este corect, nu, este ilogic. Important nu e să fii de acord sau nu, ci important este să nu fii în minte. A trăi prin minte înseamnă a trăi în timp, înseamnă a întreba: când? până când? de ce eu/mie"^{^[1]}. „Noi n-am primit duhul lumii", spune Sfântul Apostol Pavel, „ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaÅŸtem cele dăruite nouă de Dumnezeu; pe care le ÅŸi grăim, dar nu în cuvinte învăÅ£ate din înÅ£elepciunea omenească, ci în cuvinte învăÅ£ate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceÅŸti oamenilor duhovniceÅŸti. Omul firesc nu primeÅŸte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie ÅŸi nu poate să le înÅ£eleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceÅŸte".^{^[2]} Atunci când nu opui rezistenÅ£ă, ci te abandonezi, te laÅŸi purtat ÅŸi ghidat de mâna lui Dumnezeu, găseÅŸti odihnă sufletească. Åžtii ÅŸi ai încredere că Dumnezeu poartă de grijă. ÎnÅ£elegi că viaÅ£a de aici nu este singura realitate: „Cele ce ochiul n-a văzut ÅŸi urechea n-a auzit, ÅŸi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El"^{^[3]}.

Asta nu înseamnă că viaÅ£a de aici nu trebuie trăită ÅŸi că nu trebuie să te bucuri de ea. Problema este că noi vrem ca ea să fie într-un anumit fel, ÅŸi ea nu este. Lăsarea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu desigur că nu rezolvă pe loc problemele cu care ne confruntăm la un moment dat în viaÅ£a noastră (boală, suferinÅ£ă, durere). Ele pot rămâne în continuare realităÅ£i foarte concrete, însă pot fi depăÅŸite ÅŸi, mai mult decât depăÅŸite, biruite pe un alt plan, ÅŸi anume acela al credinÅ£ei. O cântare de la slujba înmormântării spune: „Cei ce aÅ£i umblat pe calea cea strâmtă ÅŸi cu chinuri^{^[4]};toÅ£i care în viaÅ£ă crucea ca jugul aÅ£i luat ÅŸi Mie aÅ£i urmat cu credinÅ£ă; veniÅ£i de luaÅ£i darurile care am gătit vouă ÅŸi cununile cereÅŸti"^{^[5]}. Dumnezeu ÅŸtie că viaÅ£a de aici este presărată cu greutăÅ£i, neputinÅ£e, încercări, El ÎnsuÅŸi trăind concret această experienÅ£ă^{^[6]}. Dar este ÅŸi o răsplată a omului care a răbdat. Răbdarea celui credincios este lăudată ÅŸi răsplătită, ÅŸi aici pe pământ, ÅŸi în viaÅ£a viitoare^{^[7]}. Aici, pentru că fortifică spiritul, omul „iese din egoism ÅŸi se deschide lui Dumnezeu^{^[8]} ÅŸi oamenilor. Iar a te deschide lui Dumnezeu înseamnă de fapt a-L găsi^{^[9]}. Căci egoismul, prea multa încredere în forÅ£ele proprii ÅŸi în propria înÅ£elepciune sunt cele care ne opresc de cele mai multe ori să căutăm ajutor la celălalt, fie că e vorba de un semen al nostru, fie că este vorba de Dumnezeu ÎnsuÅŸi. „Dumnezeu ca iubire", spune Părintele Stăniloae, „lucrează totdeauna cu iubire. Iar iubirea nu creează niciun rău. A socoti pe Dumnezeu cauza durerii ÅŸi a morÅ£ii este o rătăcire esenÅ£ială, o adevărată injurie la adresa Lui"^{^[10]}.

Åži atunci ce este de făcut? „E necesar să înveÅ£i trezvia, rugăciunea tăcută, închinarea tăcută; să trăieÅŸti prin rugăciune, ÅŸi nu prin minte. Cel ce se abandonează este asemenea unei oglinzi. Oglinda nu are preferinÅ£e, nu discriminează: pe acesta îl voi reflecta, iar pe celălalt nu. Cel ce se supune se supune în toate, nu pentru că este de acord sau pentru că i se pare logic, ci pentru că s-a abandonat pur ÅŸi simplu Proniei"^{^[11]}. Åži, ca să ajungi să nu mai condiÅ£ionezi fericirea ÅŸi împlinirea vieÅ£ii personale de ceva sau de cineva, trebuie să înveÅ£i să-L iubeÅŸti în primul rând pe Dumnezeu. El este Totul. Ce lipsă mai poate avea cel care are „Totul" adică cel care-L are pe Dumnezeu?

Dumnezeu Se propune ca soluÅ£ie la orice problemă a omului, de orice natură ar fi ea (sufletească sau trupească): „Iată, Eu stau la uÅŸă ÅŸi bat”. Deci, „cine are urechi de auzit să audă"... ÅŸi apoi să deschidă.

Note:

[1] Dan Popovici, „Mâna lui Dumnezeu", revista Sinapsa, nr. III, Ed. Platytera, p. 161.

[2] I Cor. 2, 12-14.

[3] I Cor. 2, 9.

[4] In Patericse spune: „A fost întrebat avva Ammonas: Ce înseamnă calea îngustă ÅŸi strâmtă? Iată ce înseamnă, răspunde acesta, să-Å£i zdrobeÅŸti gândurile ÅŸi să-Å£i tai propriile dorinÅ£e pentru voia lui Dumnezeu. Asta înseamnă: Iată, noi am lăsat totul ÅŸi am venit după Tine" (Ammonas 11).

[5] Cântare din slujba înmormântării mirenilor.

[6] Oare ce explicaÅ£ie raÅ£ională ar fi trebuit Maica Domnului să găsească la toate câte I s-au întâmplat Fiului ei? Ea n-a stat să găsească vreo logică nedreptăÅ£ilor făcute Fiului ei ÅŸi nici nu a cerut cuiva socoteală pentru ele. Pe toate le-a primit cu credinÅ£ă. Răspunsul ei a fost de la începutul ÅŸi până la sfârÅŸitul vieÅ£ii sale acelaÅŸi: „Iată roaba Domnului. Fie mie după Cuvântul Tău. Facă-se voia Ta, Doamne”. Iubirea ei necondiÅ£ionată faÅ£ă de Dumnezeu a depăÅŸit ÅŸi bucuria (aceea de a fi Mama lui Dumnezeu), ÅŸi tristeÅ£ea (moartea pe cruce a Fiului ei), întrucât iubirea le cuprinde pe amândouă, fiind de fapt deasupra lor.

[7] „Celui ce biruieÅŸte îi voi da să ÅŸadă cu Mine pe scaunul Meu, precum ÅŸi Eu am biruit ÅŸi am ÅŸezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui" (Ap. 3, 21).

[8] Dumitru Stăniloae, Dogmatica I, p. 509.

[9] „Mai ales atunci când te simÅ£i nimicit de povara unei dureri, e bine să consolezi durerile celorlalÅ£i. A te dărui celorlalÅ£i în astfel de cazuri, când nu mai eÅŸti nimic, când în tine însuÅ£i nu mai ai nimic, înseamnă să dai cu adevărat un pic din Dumnezeu ÅŸi să-L găseÅŸti." AÅŸa L-a găsit pe Dumnezeu tâlharul de pe cruce. DeÅŸi era în aceleaÅŸi chinuri ca Mântuitorul, totuÅŸi a găsit puterea să-I ia apărarea faÅ£ă de celălalt tâlhar care-L batjocorea. În acel moment, tâlharul a uitat de sine ÅŸi L-a găsit astfel pe Dumnezeu. Iar răspunsul Domnului a fost prompt: „Astăzi vei fi cu Mine în rai!’.

[10] Dumitru Staniloae, op. cit.,p. 508.

[11] Dan Popovici, op. cit.,p. 164.

Printeaza articolul