Păzeşte, Doamne, darul Tău, ai grijă de darul ce l-ai dat celui ce fugea de el! Căci eu ştiam că nu eram vrednic să fiu numit episcop pentru că mă închinasem acestui veac. Dar „prin darul Tău sunt ceea ce sunt şi încă sunt cel mai mic” dintre episcopi (I Cor 15, 9-10) iar după vrednicie şi cel mai de jos. Dar pentru că şi eu am luat asupră-mi oarece osteneală pentru Sfântă Biserica Ta, păzeşte această roadă, ca să nu îngădui să piară, preot fiind, pe cel pe care, pierdut fiind, l-ai chemat la preoţie. Şi mai presus dă-ne să ştim a pătimi din adâncul sufletului împreună cu cei păcătoşi. Iar aceasta este cea mai înaltă faptă bună. Ci, ori de câte ori e vădit păcatul vreunuia ce-a căzut, dă-mi să pătimesc împreună cu el, şi să nu-l mustru cu trufie, ci să-l jelesc şi să-l plâng! Şi plângând pe altul, să mă plâng pe mine însumi, zicând: „mai dreaptă este Tamara decât mine” (Fac  38, 26).

Sfântul Ambrozie al Mediolanului,
Despre pocăinţă. Împotriva novaţienilor, PL 16, 431