“Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie ÅŸi urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte, te-ai făcut locuitor pustiului ÅŸi ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.”

Acest tropar al sfântului Antonie cel Mare (prăznuit la 17 ianuarie), Părintele călugărilor, este revelator nu doar pentru lumea monastică, ci pentru spiritualitatea ortodoxă în general.

Pe de-o parte, profetul Ilie ÅŸi Ioan Botezătorul sunt – conform celor mai vechi documente monastice (precum ViaÅ£a cuviosului Pahomie cel Mare) – primele imagini sau prototipuri ale călugărilor : precum primii călugări, ÅŸi aceÅŸtia au trăit în pustie un timp, amândoi au trăit în feciorie ÅŸi rugăciune, ÅŸi amândoi sunt numiÅ£i „înger în trup”, „înger pământesc ÅŸi om ceresc”.

Pe de altă parte acest tropar vorbeÅŸte despre alte calităÅ£i ale celor doi înainte-mergători : râvna, pentru Ilie, ÅŸi „dreptele cărări”, pentru Ioan Botezătorul.

Râvna lui Ilie

“Orice aÅ£i face, lucraÅ£i din toata inima, ca pentru Domnul ÅŸi nu ca pentru oameni” (Coloseni 3, 23). Iar Atanasie cel Mare spune: “Zicea Antonie că nevoitorul trebuie să înveÅ£e din vieÅ£uirea marelui Ilie să-ÅŸi vadă pururea ca într-o oglindă viaÅ£a lui” (ViaÅ£a cuviosului părintelui nostru Antonie, VII), referindu-se la cuvântul lui Ilie: “Viu este Dumnezeu înaintea căruia mă voi înfăÅ£iÅŸa azi” (III Regi 18, 15), înÅ£eles în accentuarea lui azi – a nu măsura timpul trecut, ci a pune pururea început, a se sili în fiecare zi (ÅŸi în fiecare clipă) să se înfăÅ£iÅŸeze aÅŸa cum trebuie lui Dumnezeu, cu inimă curată ÅŸi gata să asculte de voia Lui ÅŸi de nimeni altul. Åži, în altă parte: “Să ne fie întâi de toate sârguinÅ£a comună a tuturor, ca din cele ce le-am început să nu dăm înapoi, nici să descurajăm în osteneli, nici să zicem: « Ne nevoim de multă vreme ». Ci mai degrabă să ne sporim râvna, ca ÅŸi când am începe în fiecare zi.” (ViaÅ£a cuviosului părintelui nostru Antonie, XVI) – relaÅ£ia « Ilie - râvnă - a pune pururea început ». Patima opusă acestei virtuÅ£i a râvnei (sârguinÅ£ei) ar fi moleÅŸeala. Se cade din râvnă în moleÅŸeală: când măsori cele ce ai făcut, cele ce ai lăsat etc.; când măsori timpul ostenelilor tale; când te lauzi; când te încrezi în tine însuÅ£i (ViaÅ£a cuviosului părintelui nostru Antonie, XVI-XIX).

Dreptele cărări ale Botezătorului Ioan

“Cărările drepte” ale Înaintemergătorului Domnului nu se referă în primul rând la viaÅ£a lui ascetică în pustie (pentru care e numit înger în trup, ÅŸi e pictat în icoane cu aripi îngereÅŸti). „Dreptele cărări” ne trimit mai degrabă la „calea dreaptă” sau „calea vieÅ£ii”, expresie care apare în toată literatura veche (în opoziÅ£ie cu „calea morÅ£ii”), ÅŸi care se referă la viaÅ£a în Hristos, în curăÅ£ia sufletului ÅŸi a inimii. Acestea sunt în fapt cele ce-i fac ÅŸi pe unii ÅŸi pe Botezător „îngeri pământeÅŸti ÅŸi oameni cereÅŸti”. Åži abia după aceea urmează celelalte: „învăÅ£ătorul fecioriei” – care este mai mult decât “o naivă necunoaÅŸtere a vieÅ£ii omeneÅŸti fireÅŸti ÅŸi întru tot normale”: este o întreagă înÅ£elepciune ca dar al harului (Arhimandritul Sofronie, Despre temeiurile nevoinÅ£ei ortodoxe) –, ÅŸi  „cumpăna desăvârÅŸită a înfrânării”. Mai ales în privinÅ£a cumpătării, a echilibrului, a dreptei socoteli, Antonie e un exemplu ce nu poate fi trecut sub tăcere. Când a ieÅŸit din mormânt, după aproape douăzeci de ani de nevoinÅ£e, cei ce l-au privit “s-au minunat văzând trupul lui având aceeaÅŸi înfăÅ£iÅŸare, nici umflat de nemiÅŸcare, nici subÅ£iat de posturi ÅŸi de lupta cu demonii. Era la fel cum îl ÅŸtiau ÅŸi înainte de retragere. Iar sufletul arăta aceeaÅŸi curăÅ£ie în purtări. Nici închis în sine, din înfrânare, nici revărsându-se din plăcere, nici stăpânit de râs, nici copleÅŸit de tristeÅ£e; nu s-a tulburat văzând mulÅ£imea, nici nu s-a veselit văzându-se primit cu bucurie de atâta lume. Ci era întreg egal cu sine, ca unul ce era călăuzit de dreapta judecată ÅŸi statornicit în ceea ce e propriu firii.” (ViaÅ£a cuviosului părintelui nostru Antonie, XIV).

Pr. Iulian Nistea