Duminica lăsatului sec de brânză, ca și Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, are un rol pregătitor pentru postul trupesc, întrucât cântările din aceste două duminici evidențiează dimensiunea ascetică a postului. De altfel, pericopele Apostolului corespunzătoare acestor două duminici vorbesc despre postul trupesc așa cum este el înțeles și integrat în întreaga tradiție a Bisericii. Revenind la tematica Raiului, la slava de la Stihoavna Vecerniei din Duminica lăsatului sec de brânză, găsim o personificare a Raiului în care Adam chiar îl roagă pe acesta, pe Rai, să mijlocească înaintea lui Dumnezeu: „Scos a fost Adam din rai pentru mâncare; pentru aceasta și șezând în preajma lui, plângea tânguindu-se, și cu glas de umilință zicea: Vai mie, ce am pătimit eu ticălosul! O poruncă am călcat a Stăpânului meu, și de tot binele m-am lipsit. Raiule preasfinte, care ai fost sădit pentru mine și prin Eva ai fost încuiat, roagă pe Cel ce te-a făcut pe tine și pe mine m-a zidit, ca să mă satur de florile tale. Pentru aceasta și Mântuitorul către dânsul a zis: Zidirea Mea nu vrea să piară, ci vreau să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină. Că pe cel ce vine la Mine nu-l voi goni afară.”. Același lucru îl vedem evidențiat de imnograf și la icosul din aceeași duminică: „Raiule preaîmbunătățite, preasfinte, preafericite, cel ce ai fost sădit pentru Adam și ai fost încuiat prin Eva, roagă pe Dumnezeu pentru cel căzut: Îndură-te, miluiește-mă pe mine cel căzut.”. 

Încă din prima săptămână a postului observărm că pentru imnografi chipul pocăinței este mai puternic decât chipul Raiului. Marți, în prima săptămână, la utrenie, aflăm următoarea cântare: „Binecuvântat este darul preacinstitului post, că Moise prin el s-a mărit și legea cea scrisă cu slove pe lespezi a luat, și tinerii mai puternici decât focul s-au arătat. Deci cu aceasta să stingem patimile trupului cele arzătoare, lui Hristos Mântuitorului strigând: Dăruiește-ne nouă tuturor întoarcere și ne scapă de gheenă!”. Întoarcerea este, de fapt, pocăința, metanoia. Postul este pentru creștini Raiul, pentru că, se spune într-o stihiră la Vecernia de miercuri a primei săptămâni, Raiul este dar al lui Dumnezeu pentru Adam, însă pentru credincios este mai importantă desfătarea postirii: „Dăruiește-mi și mie, Cuvinte, desfătarea postirii, precum lui Adam raiul, odinioară, și a gusta din toate poruncile Tale, Dumnezeul nostru, și a mă feri pururea de rodul păcatului, pe care l-ai oprit. Ca să ajung și eu cu bucurie la patima Ta cea de pe Crucea purtătoare de viață.”.

Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului schimbă total perspectiva, căci în cântările Triodului nu se pune accentul pe o anumită redobândire a Raiului, ci pe slăvirea Învierii lui Hristos, pe viața veșnică. În duminica a treia din Post, închinată Sfintei Cruci, stihira a II-a de la Vecernie amintește de Rai, numai că în legătură cu Cinstita Cruce; aşadar, scopul creștinului aflat la jumătatea drumului nu mai este Raiul, ci Învierea: „Bucură-te, Cruce purtătoare de viață, raiule cel frumos al Bisericii, pomul nestricăciunii, care ne-ai înflorit desfătarea slavei celei veșnice, prin care se alungă taberele demonilor și împreună se veselesc cetele îngerilor, și adunările credincioșilor prăznuiesc. Arma cea nebiruită, tăcea cea neclintită, biruința împăraților, lauda preoților. Dă-ne și nouă să ajungem la Patimile lui Hristos și la Înviere!”. Imnograful găsește, aşadar, o legătură între Rai, Sfânta Cruce și Biserică. O excepție de la această viziune avem în luminânda din slujba Deniei din Joia Mare: „Întru o zi ai învrednicit Doamne pe tâlharul în Rai; și pe mine luminează-mă cu lemnul Crucii și mă mântuiește.”. Acest scurt fragment liturgic este în firească legătură cu pericopa evanghelică a 8-a, a Sfintelor Pătimiri, de la Luca (23, 32-49). Pentru creștinul angajat pe drumul despătimirii, întoarcerea în Rai este de domeniul amintirii, căci progresul său capătă o altă dimensiune prin urmarea Mântuitorului Hristos. Așadar, găsim în cântările Triodului o frumoasă trecere de la Raiul protopărinților la Împărăția lui Dumnezeu, o trecere de la o singură pereche de oameni care au cunoscut Raiul la mulțimea de lăcașuri pregătite de Mântuitorul Hristos (Ioan 14, 2-4). 

Cântările Triodului vorbesc despre înţelesul lui memento mori, dar în acelaşi timp ne îndrumă gândul spre disce ressurectionem, adică spre „învață să înviezi”. Luni, în săptămâna a patra a Postului, la cântarea a IX-a de la Utrenie, imnograful vorbește, în același text, atât de moarte cât și de înviere: „Știu că va să vii, Doamne, judecător înfricoșător întru slava Dumnezeirii și va să vădești atunci cele ascunse ale tuturor. Pentru aceasta strig Ție, Bunule: Greșit-am, iartă-mă! Să nu vădești păcatele mele cele multe și rele!”. Într-o predică la Duminică lăsatului sec de brânză, Sfântul Antim Ivireanul îi povățuia pe credincioși să se raporteze la viața cea veșnică: „Iar când vom sta cu mintea noastră la socoteala cea adevărată, după cum zice un filosof să ne cunoaștem pe sine, adică să luăm seama să vedem din început ce-am fost și acum ce suntem și după moarte, ce vom face?”.