Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
13 Decembrie 2015

Rugăciune la Sfânta Genoveva, ocrotitoarea Parisului

Paris, 19 noiembrie. Ne-am adu­nat, pe seară, câteva zeci de tineri la cripta de la Saint Sulpice, să dăm un răspuns, răspunsul nostru, la drama pe care am trăit-o şi pe care ni se promite că o vom mai trăi. Am citit, pe rând, câte un fragment din acatistul Sfin­tei Genoveva, cea care a ocrotit în atâtea rânduri oraşul acesta zguduit, în care moar­tea şi teama trezesc încet-încet, după un somn de veacuri, aducerea aminte de Dum­nezeu. Părintele Daniil a făcut rugăciune pentru pace şi împăcare, apoi i-a pomenit pe cei morţi în atentat şi toţi am cântat, cu ochii aprinşi de luminiţele care pâlpâiau în mâinile noastre, ca un dor şi ca o tânguire, topindu-se pentru cei de aici şi pentru cei de dincolo, Veşnică pomenireşi Hristos a în­viat.

Suntem la câteva zile de la atentate. În aer pluteşte un fel de linişte încremenită. Oamenii nu ştiu ce va mai urma, şi mai ales aşteaptă timpul să treacă şi să şteargă. Viaţa îşi conti­nuă cursul, totuşi mulţi sunt stânjeniţi să o trăiască. Pe forumul parohiei de la Saint Sulpice, unde s-a organizat un lanţ de rugă­ciune neîncetat de la... Citeste articolul

8 Decembrie 2015

„Mama, tata, îmbrăţişaţi-mă!... Părinte, spune-mi o vorbă bună!”

„Le vorbeam unor copii – nu foarte mari – despre tehnicile de învăţare eficientă. Erau atenţi, curioşi şi-mi adresau întrebări. Deodată un copil din faţă strigă: - Domnu psiholog, Andrei plânge! M-am apropiat de el, l-am mângâiat şi i-am ascultat cuvintele în şoaptă, printre lacrimi: - Mi-e dor de mama... La final m-am apropiat din nou de el şi i-am aflat povestea. Cel mai tare m-a emoţionat când mi-a dezvăluit că „mama e în Germania, ultima oară am vorbit cu ea anul trecut. Şi de atunci nu m-a mai sunat". Copilul avea nevoie de o mamă, nu de altceva... O mamă lângă el, iubindu-l”

Dialogul acesta s-a petrecut acum câteva săptămâni într-o şcoală din România, între un psiholog şi un copil de 11 ani. Cred că fiecare român cunoaşte măcar o poveste ase­mănătoare: familii în care unul din părinţi (sau amândoi) au plecat la muncă în străină­tate ca să câştige bani şi să le poată oferi co­piilor lor un trai mai... Citeste articolul

7 Noiembrie 2015

O altfel de viață

Dând întâmplator peste un articol al lui Georges Canguilhem, filosof şi me­dic francez, atenţia mi-a fost atrasă în mod deosebit asupra diferenţei pe care acesta o face între conceptul de patolo­gic (bolnav) şi de normal. În calitate de organism viu, ca întreg, fiinţa umană dis­pune de o realitate biologică cu struc­turi şi funcţii precis determinate. „Patologicul, spune G. Canguilhem, nu este termenul logic contradictoriu faţă de normal, deoarece el nu înseamnă ab­senţa normelor, ci prezenţa a/de noi norme”1. Astfel, normele unei vieţi pa­tologice (bolnave) sunt diferite de cele ale unei vieţi sănătoase. De exemplu, omul poate trăi foarte bine şi cu un sin­gur rinichi, dar nu-şi mai poate permi­te să rateze autobuzul şi să se întorcă aca­să pe jos sau nu mai poate urca scările dacă liftul nu funcţionează etc. Cadrul s-a schimbat, omul fiind astfel nevoit să se adapteze, să se raporteze la o nouă si­tuaţie, cu alte cuvinte, la alte norme. „Patologicul este o existenţă conform normelor inferioare, acelea care constrâng omul să trăiască într-un mediu îngust, limitat. El nu este contrariul normei2, ci este contrariul sănătăţii”3. Si ce este sănătatea? La această întrebare Rene Lerriche răspunde: „Sănătatea este viaţa în linişte a organelor”4. Boala nu face de­cât să rupă această tăcere. Datorită uni­tăţii organismului, de orice natură ar fi ea, boala nu afectează un anume organ, ci afectează întreg echilibrul funcţional al organismului.

Dacă ar fi să parafrazăm spusele lui G. Canguilhem, am putea considera că „păcatul presupune o existenţă conform normelor inferioare, acelea care con­strâng omul să trăiască într-un mediu îngust, limitat” deoarece prin natura lui, păcatul are acelaşi efect ca şi boala, de limitare, de încadrare (strâmtorare) a vieţii omului, acesta conformându-se unor... Citeste articolul

3 Noiembrie 2015

Maica Domnului, frumuseţea unei vieţi discrete și suave

Experienţa duhovnicească şi nemincinoasă a Părinţilor Bise­ricii, acompaniată de imnele şi omiliile închinate celei mai discrete şi suave dintre făpturile pământeşti, Năs­cătoarea de Dumnezeu, dau mărturie la unison şi parcă într-o competiţie sfântă despre frumuseţea suprafirească, despre curăţia neclintită, despre dragostea fără intermitenţe faţă de Hristos, despre sme­renia autentică, despre viaţa isihastă şi despre buna-cuviinţă a vieţii ei. Toate acestea îşi au izvodul în nepătrunsul, unicul şi măreţul eveniment al întrupă­rii Fiului lui Dumnezeu, al venirii lui Dumnezeu printre oameni, al revelaţi­ei dragostei Preasfintei Treimi, prin Logosul întrupat, pentru toţi pământe­nii. De aceea, Părinţii Bisericii, cu pre­cădere cei din secolul al IV-lea, îşi măr­turisesc neputinţa de a descrie, a lăuda, a turna în cuvinte viaţa tainică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. De ce? Pentru că viaţa Ei este concentrată în cuvântul Psalmistului: „Toată slava fii­cei Împăratului este înăuntru” (Ps. 44, 15). Deci omului îi este peste puteri „a pricepe şi a tâlcui” această „slavă” care nu numai că „este înăuntru”, ci şi „vine dinlăuntru”, aşa cum spune Sfântul Gri- gorie Palama. În ciuda acestei neputin­ţe, dragostea nemăsurată pentru Prea­sfânta Născătoare de Dumnezeu nu s-a lăsat nemărturisită în cuvinte şi gânduri de o mare forţă duhovnicească şi dog­matică: „pentru culmea curăţiei ei Aceas­ta s-a arătat un vas al plinătăţii Dumnezeirii în chip trupesc”, „pe Dumnezeu L-a făcut Fiu al omului, iar pe oameni i-a făcut fii lui Dumnezeu”, „pe Născă­toarea Lui Pururea Fecioară a arătat-o prin virtute sfeşnic al întregii lumini dumnezeieşti şi negrăite”, „hotar între firea creată şi necreată”, „cerul în care S-a arătat Soarele Dumnezeu”, „vatră neclintită a harurilor Lui”, „plinătate a oricărui lucru bun şi frumos, icoană însufleţită a oricărei virtuţi şi bunătăţi”, „Aceea are şi sufletul ca eponim al oricărui bine şi-l poartă cu adevărat preafrumos” (Sfântul Grigorie Palama).

MAICA DOMNULUI FIINŢA CEA MAI DISCRETĂ DINTRE PĂMÂNTENI Într-o lume dominată de cultul exhibiţiei este aproape „indecent” să vorbeşti despre discreţie. Deviza omului secularizat este: exhibă totul, pentru că doar aşa poţi deveni interesant. Viaţa trebuie topită sub lumina reflectoarelor, astfel încât să nu mai existe nicio graniţă între spaţiul privat şi... Citeste articolul

12 Iunie 2015

Fraternitatea „Sfântul Luca al Crimeei”

Investigarea actuală a bolilor ome­neşti prin intermediul produselor ştiinţei şi ale tehnologiei riscă să ne plaseze într-o perspectivă reducţionistă în cadrul căreia bol­navul este depersonalizat, perceput în termeni de caz medical sau dosar. Pentru un creştin, fie el pacient sau medic, aceas­tă abordare nu este nici pe departe sufi­cientă. Cine L-a întâlnit pe Hristos prin Taina Bisericii vede în aproapele său în­tâi de toate persoanachemată la asemă­narea cu modelul său dumnezeiesc, Iisus Hristos.

Spre o astfel de vindecare care ţinteşte restaurarea profundă a posibilităţilor ome­neşti ne cheamă sfinţii. Vindecarea profun­dă a persoanei nu poate ţine exclusiv de progresul ştiinţific sau tehnologic, căci ea are drept ţintă finală îndumnezeirea omu­lui. Model de luminător în Hristos „medi­cilor care slujesc cu preoţească jertfire de sine pe omul suferind-căzut... Citeste articolul

6 Martie 2015

În cutarea firescului

Când Dumnezeu l-a che­mat pe om la viaţă, l-a chemat ca să se bucure de aceasta într-un mod firesc. Viaţa este da­rul lui Dumnezeu. Ea nu are un scop în sine. „Viaţa în sine nu este scop, ci pur şi simplu via­ţa în sine”1. „Ea nu este o pro­blemă de rezolvat, ci un mister de trăit, ceva de care să te bucuri”2.

Dumnezeu ne-a creat din Iubire, care este peste toate sco­purile. Răspunsul aproape una­nim la întrebarea „de ce îl iu­beşti?” este: „nu ştiu exact, îl iubesc pentru că-l iubesc”. Dacă la om nu găsim un scop în iu­birea pentru celălalt, cu atât mai mult nu putem găsi vreunul la Dumnezeu, căci „ce scop mai poate avea... Citeste articolul

6 Decembrie 2014

Despărțirile

Toate despărţirilepe care le-a fă­cut Dumnezeu încă de la Face­re sunt minunate. A despărţit lu­mina de întuneric si a numit lumina zi si întunericul noapte; a despăr­ţit fiinţa din nefiinţă, a făcut pământul si lumea toată din nefiinţă; a despărţit ape­le de deasupra de cele de jos. Aproape toa­tă cartea Facerii, mai ales primele capito­le, este despre despărţiri.

Despărţiri minunate, care nu despart, ci care îm­bogăţesc si unesc mai mult. Ce urât ar fi fost ca Pământul să fi rămas netocmit şi gol, acoperit de întuneric peste abisuri. Ce era acela? Nimic. Şi Dumnezeu desparte, si desparte lumina de întuneric si face o separare si, dintr-odată, seara devine fru­moasă, dimineaţa devine frumoasă, noap­tea în sine are o... Citeste articolul

10 Noiembrie 2014

Despre iertare

În general, omul învaţă cel mai bine din propriile experienţe de viaţă. Şi nu numai că acestea îl învaţă, ci îl si reînnoiesc. Nu cred că se poate vor­bi despre iertare numai citind din cărţi, aşa cum nu poţi vorbi despre iubire dacă n-ai iubit. Şi presupun că nu este om pentru care gestul de iertare să nu fi con­stituit o piatră de poticnire cel puţin o dată, la un moment dat, în viaţa lui.

Din Noul Testament ştim cu toţii că trebuie să iertăm necondiţionat: „de şap­tezeci de ori câte şapte”1. Dar, deşi suntem conştienţi de importanţa acestei porunci, ea se dovedeşte a fi foarte greu de pus în aplicare, întrucât e aproape imposibil să nu spunem în sinea noastră: „Bine, bine, dar cu durerea mea, cu lacrimile mele cum... Citeste articolul

6 Septembrie 2014

Visul lui Lucifer

Visul în sine, a visa, este un semn al căderii. În rai, omul nu visa, ci contempla lucra­rea lui Dumnezeu, adică lu­mea. În prezenţa lui Dum­nezeu nu mai poţi visa, căci a visa presupune lipsa a ceva sau a cuiva. Şi dacă nici îngerilor şi nici omului nu le lipsea nimic în rai, cum de ajung totuşi să iasă din comuniunea cu Dumnezeu? Tradiţia ne spune că primul căzut... Citeste articolul

Ce trebuie să ştim despre Armurariu?
20 Iulie 2014

Ce trebuie să ştim despre Armurariu?

Factorul curativ: se­minţele. Afecţiuni pentru care se recomandă: hepa­tita virală A, B şi Q ic­ter, insuficienţă hepa­tică, ciroză hepatică; diskinezie biliară, litiază biliară; diferite intoxicaţii. Denumirea uzuală: Armurariu (lat. Silybum marianum Gaerth.).

Scurtă descriere: Armurariul este o plan­tă ţepoasă, de vreun metru înălţime, cu tul­pini si frunze de un verde şters si flori ro­şiatice, care fac nişte seminţe cu gust amărui. Acest scaiete este printre cele mai utilizate plante medicinale din lume. De ce? Pentru că în seminţele sale se ascund substanţe cu o extraordinară acţiune be­nefică asupra ficatului. În... Citeste articolul

Despre dreptatea lui Dumnezeu
6 Iunie 2014

Despre dreptatea lui Dumnezeu

La întrebarea lui Pilat: „Ce este Ade­vărul?”, Mântuitorul nu-i răspun­de nimic. Şi ştim de ce: în primul rând, întrebarea nu era corect pusă, iar în al doilea rând, ar fi fost de prisos să stea să-i explice, pentru că probabil oricum nu ar fi înţeles. Adevărul este un cine,iar nu un ce.Acelaşi lucru l-am putea spune şi despre dreptate: ea nu este un ce,un ceva, ci un cine, o persoană, şi ea nu poate fi niciodată despărţită de adevăr, dreptatea presupunând a spune mereu adevărul. Dumnezeu, aşadar, nu este numai drept, ci este Dreptatea însăşi.

Cunoscutul proverb „Ce ţie nu-ţi pla­ce, altuia nu-i face” redă pe scurt esenţialul poruncii Mântuitorului: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, întrucât această poruncă mai presupune, printre al­tele, şi acest aspect: de a nu-i face nedrep­tate aproapelui, de a-i recunoaşte dreptul şi a-l respecta, de a-l trata în mod echitabil.... Citeste articolul

Despre diferitele chipuri de a ne purta crucea (VI)
4 Iunie 2014

Despre diferitele chipuri de a ne purta crucea (VI)

Există un fel de a purta crucea boli­lor care poate avea un sfârşit nefe­ricit, în pofida aparenţelor ce par să prevestească ceva bun. Am şovăit mult în privinţa mărturiei de mai jos. O dau însă la îndemnul unui stareţ, pentru ca, după cuvântul acestuia, să „spulber o nerozie”. Lămurire: însuşirea neroziei este lipsa de judecată şi de discernământ. Oricine ştie că aceasta poate duce la o nenorocire.

Cititorul să ţină seamă de aceasta şi să înţeleagă că cele ce urmează sunt o aten­ţionare.Scrisă cu inima strânsă de mâhni­re, dar în acelaşi timp plină de nădejde în mila fără de sfârşit a Dumnezeului nos­tru. Numai El ştie cum să rânduiască. „Luptătorul” nostru, care dădea la în­ceput mărturia unei mari credinţe, a... Citeste articolul

Doi ochi mari violeţi pe un chip smead privesc întrebător, de sub o şuviţă de păr negru, la stagiara chinetoterapeută care toc­mai a intrat pe uşă. În vârstă de 17 ani, F. suferă de o paralizie a membrelor inferioa­re. Ea se află într-o clinică specializată în oncologie, şi totuşi pare să nu ştie asta – sau poate că nu vrea să ştie. Face o mutră de copil... Citeste articolul

8 Aprilie 2014

Despre dragoste

Nu, Domnul ne-a poruncit nouă, celor de pe pământ, dragostea – nouă, celor ce suntem ţinuţi de multe neputinţe, celor ce ne oblojim rănile cu harul Său, celor ce ne sângerăm une­ori unii pe alţii din neştiinţă duhovnicească si din pricina bolilor de care suferim. Domnul nu a spus: „Vindecaţi-vă mai în­tâi, şi apoi faceţi faptele dragostei ce vă... Citeste articolul

4 Aprilie 2014

Chip și asemănare

„Viaţa este o împletire între dumnezeire şi lume, chip ceresc şi chip pământesc. Prin părinţi, Fiul pri­meşte o naştere din lume şi o naştere din Dumnezeu. Şi ce în­seamnă însă să te naşti? Înseamnă să fii purtătorul chipului originii părinteşti, iar destinul vieţii Fiului este creşterea în asemănarea chipului de Tată.”1 Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este prin excelenţă chipul Tatălui. „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (In 14, 9).

Omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Prin naştere, fiecare dintre noi primim şi purtăm mai departe trăsăturile părinţilor noştri. Acesta este chi­pul nostru cel pământesc. Chipul ceresc este dat de suflarea lui Dumnezeu: „Şi a suflat [Dumnezeu] în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Fac. 2, 7). Însă ce anume ne... Citeste articolul

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni