MAICA DOMNULUI FIINŢA CEA MAI DISCRETĂ DINTRE PĂMÂNTENI

Într-o lume dominată de cultul exhibiţiei este aproape „indecent” să vorbeşti despre discreţie. Deviza omului secularizat este: exhibă totul, pentru că doar aşa poţi deveni interesant. Viaţa trebuie topită sub lumina reflectoarelor, astfel încât să nu mai existe nicio graniţă între spaţiul privat şi cel public. Parcă ne este teamă ca nu cumva să fim înghiţiţi de anonimat. Societatea mediatică în care trăim are drept obiectiv intruziunea în toate sferele vieţii private, pentru a cuantifica totul în rating, vizualizări, like-uri, trafic etc. Din această cauză lumea se hrăneşte cu ceea ce propovăduiesc tabloidele. Nimic nu contează dacă nu îmbracă haina spectaco­lului, a devoalării tainei, a parcelării vieţii private în sfera publică. Deci, totul tre­buie să fie la vedere pentru a asigura intensitatea audienţei, care te face celebru mai ales prin prostie şi dezmăţ moral.

În contrast cu chipul lumii de astăzi, viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu excelează prin discreţie si nobleţe interioară. Nu are o biografie proprie,pentru că via­ţa Ei este viaţa Lui Hristos. Atât de mult L-a iubit pe Domnul, încât viaţa ei s-a identificat cu viaţa Lui. De aceea, în tradiţia ortodoxă, Maica Domnului este re­prezentată şi lăudată în iconografia şi imnele Bisericii întotdeauna în legătură cu Hristos şi (aproape) niciodată separat. Astfel, taina Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este în corelaţie cu taina lui Hristos, pentru că este o expresie a cuvân­tului Sfântului Apostol Pavel: „nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 20). Cei care sunt obişnuiţi cu imnografia Bisericii vor sesiza cu uşurinţă că eve­nimentul Întrupării, taina unirii celor două firi – dumnezeiască şi omenească – în unicul Ipostas al Logosului dumnezeiesc, este preamărit în ceea ce se numeşte rânduiala liturgică „a Născătoarei”. Sintetizând, este ca şi cum Maica Domnului ne-ar învăţa: „Dacă vrei să devii celebru, aleargă după taină şi discreţie, căci dacă vrei să alergi după celebritate vei da, cu siguranţă, de anonimat”.

Maica Domnului nu are memorii, nu are un testament.Ea nu a scris nimic, pen­tru că a făcut totul. Astăzi, în civilizaţia Gutenberg, se scrie foarte mult şi nu se face (aproape) nimic. De ce nu a scris Preasfânta Născătoare de Dumnezeu? Pentru că ea făptuia totul în taină. Sfântul Evanghelist Luca menţionează profeţia dreptului Simeon adresată Maicii Domnului: „Şi prin sufletul tău va trece sabie” (Lc. 2, 35). Asocierea dintre „sabie” şi „cruce” este una extrem de izbitoare. Răstignirea lui Hristos este „sabia-cruce” care trece prin inima Preasfintei Născătoare. Ea trăieşte suferinţa Fiului său ca pe propria suferinţă, pentru că Îl iubea nemăsurat: „precum dragostea Maicii Domnului era nemărginită şi de neajuns, aşa şi durerea ei, nemăr­ginită şi nouă neajunsă” (Sfântul Siluan Athonitul). Fapta ei a fost iubirea şi sufe­rinţa pentru Domnul cel răstignit şi înviat.

Maica Domnului nu a predicat.Prezenţa Ei în Evanghelii este discretă, aproape imperceptibilă, exceptând dialogul cu Arhanghelul Gavriil, doxologia după vestea zămislirii Fiului lui Dumnezeu şi cuvântul de la nunta din Cana Galileii. De ce nu a predicat? Pentru că verbul care o declină cel mai bine este „a tăcea”. Omul care tace nu are răgaz pentru a vorbi. Mai mult, niciodată nu vom întâlni un suflet dis­cret care să poliloghească. Este ca şi cum ai vrea să albeşti cărbunele. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că „Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima ei” (Lc. 2, 19). Inima ei a devenit o vistierie a cuvintelor dumnezeieşti, de­oarece „Cuvântul ipostatic S-a scris în Fecioară prin degetul lui Dumnezeu, Care e Duhul dumnezeiesc” (Sfântul Grigorie Palama). Am putea spune că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a devenit o Scriptură vie, de carne.

ÎN LOC DE CONCLUZII

„Împarte, aşadar, cu bogăţie întreg poporului tău moştenirea ta, mila şi haruri­le tale, Stăpână! Dă dezlegare lucrurilor cumplite ce ne ţin în puterea lor! Vezi de câte şi de ce fel de lucruri cumplite, şi ale noastre şi străine, şi din afară şi dinăun­tru, suntem istoviţi! Schimbă în mai bine toate, pe cei dinăuntru şi de un neam cu noi, îmblânzindu-ne unii faţă de alţii (...) Măsoară grija şi tămăduirea ta cu sufe­rinţele noastre, împărţind sufletelor şi trupurilor noastre harul îmbelşugat şi de ajuns pentru toţi” (Sfântul Grigorie Palama).

† Ignatie Muresanul