Maica Domnului, frumusețea unei vieți discrete și suave

publicat in Varia pe 3 Noiembrie 2015, 22:01

Experiența duhovnicească și nemincinoasă a Părinților Bise­ricii, acompaniată de imnele și omiliile închinate celei mai discrete și suave dintre făpturile pământești, Năs­cătoarea de Dumnezeu, dau mărturie la unison și parcă într-o competiție sfântă despre frumusețea suprafirească, despre curăția neclintită, despre dragostea fără intermitențe față de Hristos, despre sme­renia autentică, despre viața isihastă și despre buna-cuviință a vieții ei. Toate acestea își au izvodul în nepătrunsul, unicul și mărețul eveniment al întrupă­rii Fiului lui Dumnezeu, al venirii lui Dumnezeu printre oameni, al revelați­ei dragostei Preasfintei Treimi, prin Logosul întrupat, pentru toți pământe­nii. De aceea, Părinții Bisericii, cu pre­cădere cei din secolul al IV-lea, își măr­turisesc neputința de a descrie, a lăuda, a turna în cuvinte viața tainică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. De ce? Pentru că viața Ei este concentrată în cuvântul Psalmistului: „Toată slava fii­cei Împăratului este înăuntru” (Ps. 44, 15). Deci omului îi este peste puteri „a pricepe și a tâlcui” această „slavă” care nu numai că „este înăuntru”, ci și „vine dinlăuntru”, așa cum spune Sfântul Gri- gorie Palama. În ciuda acestei neputin­țe, dragostea nemăsurată pentru Prea­sfânta Născătoare de Dumnezeu nu s-a lăsat nemărturisită în cuvinte și gânduri de o mare forță duhovnicească și dog­matică: „pentru culmea curăției ei Aceas­ta s-a arătat un vas al plinătății Dumnezeirii în chip trupesc”, „pe Dumnezeu L-a făcut Fiu al omului, iar pe oameni i-a făcut fii lui Dumnezeu”, „pe Născă­toarea Lui Pururea Fecioară a arătat-o prin virtute sfeșnic al întregii lumini dumnezeiești și negrăite”, „hotar între firea creată și necreată”, „cerul în care S-a arătat Soarele Dumnezeu”, „vatră neclintită a harurilor Lui”, „plinătate a oricărui lucru bun și frumos, icoană însuflețită a oricărei virtuți și bunătăți”, „Aceea are și sufletul ca eponim al oricărui bine și-l poartă cu adevărat preafrumos” (Sfântul Grigorie Palama).

MAICA DOMNULUI FIINÅ¢A CEA MAI DISCRETÄ‚ DINTRE PÄ‚MÂNTENI

Într-o lume dominată de cultul exhibiției este aproape „indecent” să vorbești despre discreție. Deviza omului secularizat este: exhibă totul, pentru că doar așa poți deveni interesant. Viața trebuie topită sub lumina reflectoarelor, astfel încât să nu mai existe nicio graniță între spațiul privat și cel public. Parcă ne este teamă ca nu cumva să fim înghițiți de anonimat. Societatea mediatică în care trăim are drept obiectiv intruziunea în toate sferele vieții private, pentru a cuantifica totul în rating, vizualizări, like-uri, trafic etc. Din această cauză lumea se hrănește cu ceea ce propovăduiesc tabloidele. Nimic nu contează dacă nu îmbracă haina spectaco­lului, a devoalării tainei, a parcelării vieții private în sfera publică. Deci, totul tre­buie să fie la vedere pentru a asigura intensitatea audienței, care te face celebru mai ales prin prostie și dezmăț moral.

În contrast cu chipul lumii de astăzi, viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu excelează prin discreție si noblețe interioară. Nu are o biografie proprie,pentru că via­ța Ei este viața Lui Hristos. Atât de mult L-a iubit pe Domnul, încât viața ei s-a identificat cu viața Lui. De aceea, în tradiția ortodoxă, Maica Domnului este re­prezentată și lăudată în iconografia și imnele Bisericii întotdeauna în legătură cu Hristos și (aproape) niciodată separat. Astfel, taina Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este în corelație cu taina lui Hristos, pentru că este o expresie a cuvân­tului Sfântului Apostol Pavel: „nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 20). Cei care sunt obișnuiți cu imnografia Bisericii vor sesiza cu ușurință că eve­nimentul Întrupării, taina unirii celor două firi – dumnezeiască și omenească – în unicul Ipostas al Logosului dumnezeiesc, este preamărit în ceea ce se numește rânduiala liturgică „a Născătoarei”. Sintetizând, este ca și cum Maica Domnului ne-ar învăța: „Dacă vrei să devii celebru, aleargă după taină și discreție, căci dacă vrei să alergi după celebritate vei da, cu siguranță, de anonimat”.

Maica Domnului nu are memorii, nu are un testament.Ea nu a scris nimic, pen­tru că a făcut totul. Astăzi, în civilizația Gutenberg, se scrie foarte mult și nu se face (aproape) nimic. De ce nu a scris Preasfânta Născătoare de Dumnezeu? Pentru că ea făptuia totul în taină. Sfântul Evanghelist Luca menționează profeția dreptului Simeon adresată Maicii Domnului: „Åži prin sufletul tău va trece sabie” (Lc. 2, 35). Asocierea dintre „sabie” și „cruce” este una extrem de izbitoare. Răstignirea lui Hristos este „sabia-cruce” care trece prin inima Preasfintei Născătoare. Ea trăiește suferința Fiului său ca pe propria suferință, pentru că Îl iubea nemăsurat: „precum dragostea Maicii Domnului era nemărginită și de neajuns, așa și durerea ei, nemăr­ginită și nouă neajunsă” (Sfântul Siluan Athonitul). Fapta ei a fost iubirea și sufe­rința pentru Domnul cel răstignit și înviat.

Maica Domnului nu a predicat.Prezența Ei în Evanghelii este discretă, aproape imperceptibilă, exceptând dialogul cu Arhanghelul Gavriil, doxologia după vestea zămislirii Fiului lui Dumnezeu și cuvântul de la nunta din Cana Galileii. De ce nu a predicat? Pentru că verbul care o declină cel mai bine este „a tăcea”. Omul care tace nu are răgaz pentru a vorbi. Mai mult, niciodată nu vom întâlni un suflet dis­cret care să poliloghească. Este ca și cum ai vrea să albești cărbunele. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că „Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima ei” (Lc. 2, 19). Inima ei a devenit o vistierie a cuvintelor dumnezeiești, de­oarece „Cuvântul ipostatic S-a scris în Fecioară prin degetul lui Dumnezeu, Care e Duhul dumnezeiesc” (Sfântul Grigorie Palama). Am putea spune că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a devenit o Scriptură vie, de carne.

ÎN LOC DE CONCLUZII

„Împarte, așadar, cu bogăție întreg poporului tău moștenirea ta, mila și haruri­le tale, Stăpână! Dă dezlegare lucrurilor cumplite ce ne țin în puterea lor! Vezi de câte și de ce fel de lucruri cumplite, și ale noastre și străine, și din afară și dinăun­tru, suntem istoviți! Schimbă în mai bine toate, pe cei dinăuntru și de un neam cu noi, îmblânzindu-ne unii față de alții (...) Măsoară grija și tămăduirea ta cu sufe­rințele noastre, împărțind sufletelor și trupurilor noastre harul îmbelșugat și de ajuns pentru toți” (Sfântul Grigorie Palama).

† Ignatie Muresanul