De ce a poruncit Domnul să ne iubim vrăjmașii? Nu pentru ei, ci pentru noi! Căci atâta timp cât ținem în noi gândul despre vătămarea pe care ne-a adus-o cineva, nu avem pace și nici liniște. Trebuie să ne lepădăm de asta. Cum? Trebuie să iertăm din inimă. Dacă se iartă din inimă, e ca și cum nu a fost nimic. Dacă acela e iertat, atunci pacea pune stăpânire pe sufletul tău.
Starețul Tadei de la mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt

De ce oamenii nu iubesc adevărul? Ei iubesc, firește, și adevărul, pe care nu l-ar iubi dacă în memoria lor nu s-ar afla o oarecare noțiune a adevărului. De ce nu se bucură de adevăr? De ce nu sunt fericiți? Fiindcă sunt mult mai intens preocupați de alte lucruri, a căror putere de a-i face fericiți este mai mare decât puterea de a-i face fericiți a firavei amintiri a adevărului. În oameni încă se mai află o mică lumină; să meargă, să meargă, pentru ca să nu-i apuce întunericul!

Dar de ce adevărul naște ură? De ce este văzut ca un dușman unul din slujitorii Tăi vestind adevărul, de vreme ce oamenii iubesc viața fericită, care nu este altceva decât bucuria întemeiată pe adevăr? Aceasta nu se întâmplă decât pentru că iubirea pentru adevăr este atât de mare încât oricine iubește ceva care nu este adevărat vrea ca ceea ce iubește să fie adevărat și, fiindcă nu vrea să admită că se înșeală, nu vrea nici să se lase convins că greșește! Åži astfel, oamenii urăsc adevărul de dragul a ceea ce cred ei că este adevărat.

Iubesc adevărul când îi scaldă în lumina lui și îl urăsc când îi contrazice. Deoarece nu le place să fie înșelați, dar vor să-i înșele pe alții, oamenii iubesc adevărul când el li se prezintă, dar îl urăsc atunci când le arată greșelile lor. Iată pedeapsa cu care adevărul îi răsplătește: ei nu vor să le fie dezvăluită greșeala, dar el le-o dezvăluie totuși în pofida voinței lor și, în același timp, rămâne ascuns pentru ei… Åži totuși, chiar și așa, oricât de nenorocit ar fi, sufletul preferă să-și afle bucuria mai degrabă în adevăr decât în minciună. Åži va fi cândva fericit dacă, lăsând deoparte orice piedici sau supărări, se va bucura de singurul Adevăr, prin care sunt adevărate toate celelalte lucruri.
Fericitul Augustin, Confesiuni

Fără ca omul să-și schimbe locul, mintea lui hoinărește prin lume (Ep. 7, 1), resortul acestui „vagabondaj” fiind patimile: „Căci mintea împătimită se învârte în cerc și ajunge cu anevoie de stăvilit când vizitează materiile care produc poftele; dar când ajunge nepătimitoare, atunci se oprește din rătăcire întâlnind realitățile necorporale care-i împlinesc dorințele duhovnicești” (Cog 26). Pentru a favoriza această „fermitate” imobilă a minții (Or 2.72), este recomandată „citirea Cuvântului lui Dumnezeu”. „Căci nimic nu contribuie atât de mult la rugăciunea curată ca cititul dumnezeieștilor Scripturi… Nimic nu izbăvește [de gândurile rele] ca meditarea Cuvintelor sau rațiunilor lui Dumnezeu”… De aceea monahii, ca și toți creștinii la început, își consacrau mult timp lecturii și meditării Scripturilor.
Evagrie Ponticul, Despre cele opt gânduri ale răutății și replici împortiva lor

Să se veselească toți cei ce nădăjduiesc întru Tine; în veac se vor bucura și le vei fi lor sălaș și se vor lăuda cu Tine toți cei ce iubesc numele Tău. Că Tu vei binecuvânta pe cel drept, Doamne, căci cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi.
Psalmul V, 11-12

Un frate a întrebat pe avva Ierax zicând: spune-mi cuvânt ca să mă mântuiesc. I-a răspuns lui bătrânul: șezi în chilia ta și de îți este foame – mănâncă. Iar de îți este sete – bea. Åži nu vorbi de rău pe cineva. Așa ai să te mântuiești!
Patericul egiptean, Pentru Avva Ierax

E posibil să fi greșit ceva în deciziile noastre, însă atâta timp cât greșeala constă în căutarea, în pipăirea răspunsului necesar, nu cădem în osândă. Osândirea începe atunci când din simplă comoditate sau din altă cauză refuzăm adevărul pentru că ne costă prea scump să-l căutăm.
Antonie de Suroj, Despre credință și îndoială

Selecția textelor: Daniel Chira, Londra