Într‑un loc însemnat cu pecetea bourului, sfințit de amintirea trecutului de vitejie al neamului românesc și aflat sub ocrotirea Cetății Neamțului, la doar câteva minute de Mănăstirea Neamț… Acolo, între ,,granițele” unui seminar, în fiecare vară, reînvie amintirea haiducilor de altădată în mintea și în sufletele tinere și visătoare ale ,,puilor” de români. În fiecare vară, acest loc este cunoscut sub numele de Tabăra Neamț, un refugiu de câteva zile pentru copiii români de pretutindeni, un loc sacru și sigur pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu, apoi pe aproapele lor. Aici orice rană sufletească se vindecă prin rugăciune și prin iubire.

Fiind în această tabără pentru a doua oară în calitate de participant, am putut consolida prietenii care își pierduseră din importanță și tărie de‑a lungul anului trecut. Åži poate este greu de crezut, însă prieteniile adevărate pot rezista douăsprezece luni, pot rezista distanței ori lipsei de comunicare. Poți regăsi același prieten sub o înfățișare nouă, poți continua șirul poveștilor fără a te simți stingher față de cel de lângă tine, indiferent dacă este copil sau animator.

Mai mult, în tabără aproape zilnic sunt ateliere care stimulează creativitatea și originalitatea celor tineri: atelierele de teatru, de pictură și de design. Astfel, poți să transformi în bucuria interpretării o minciună sau o prefăcătorie din arta tragediei lui Sofocle sau a comediei lui Aristofan. Poți găsi un Michelangelo în propria persoană, la atelierul de pictură. Poți să te descoperi și să‑i descoperi pe cei de lângă tine la seminarul de comunicare al măicuței Mirela. Poți să folosești materiale reciclabile pentru a face măști, păpuși și figurine la atelierul de design.

Poți fi tu însuți în atâtea moduri, prin vorbă, prin faptă, prin imaginație, fără ca cineva să te critice, ci dimpotrivă, să fie alături de tine în calitate de prieten. Animatori precum părintele Mircea, Geanina (coordonatoarea atelierului de pictură), măicuțele Mirela și Ioana și mulți alții sunt aici pentru a te învăța cum să fii împăcat cu tine însuți.

Însă programul unei zile cuprinde, pe lângă atelierele de creație, și ateliere în care copiii din tabără interacționează și mai mult, precum atelierul de dans unde, în pași de vals sau de tango, poți să afli câte ceva despre un Manuel sau un Vlad sau un Rogers sau altcineva, pentru că posibilitățile sunt multiple. Iar la ora de muzică, uneori acordurile cântărilor Sfintei Liturghii răsunau din capelă, alteori versurile cântecelor haiducești cuprindeau întreg seminarul la apus de soare.  

Seara era dedicată sportului, iar din proprie experiență pot spune că jocul de fotbal al fetelor era cam jalnic pe lângă cel al băieților care se aruncau în atac împotriva animatorilor. Sala vuia când părintele Mircea sau părintele Cornel reușeau să înscrie, dar și atunci când băieții reușeau să distrugă apărarea părintelui Adrian. 

Åži tabăra nu ar fi tabără fără o excursie, care anul acesta a fost un scurt pelerinaj pe la mănăstirile din nordul vechii Moldove: Voroneț, Humor, Râșca și Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.   

Ce sfârșit putea fi mai solemn decât un foc de tabără? Iar a doua zi, cu lacrimi fierbinți de emoție, ne‑am despărțit de locul unde putem fi noi înșine… împliniți ca și copii prin joc și cântec, ca oameni prin prietenii și speranță, ca și credincioși prin rugăciune. Chiar dacă finalul este atât de aproape, prin gând și prin contactul pe care‑l păstrăm prin internet putem salva amintirea unei minuni de aproape două săptămâni.

Acum nu pot spune decât că, deși totul zboară în jur, când speri, când trăiești printre prieteni adevărați pe care nici într‑o viață nu i‑ai putea găsi, ai sentimentul că ești nemuritor.

,,Iubirea e doar aceea care nu scade și câtă vreme va exista, nu se va abate de la calea sa.” (Nezami Ganjavi)