Mănăstirea Caraiman este un loc de o frumuseţe copleşitoare, aflat într‑o poiană de sub crestele abrupte ale Bucegilor și sub ocrotirea măreţei Cruci de pe Caraiman. De la mănăstire se urcă până sus, unde încep platourile alpine, unde sunt Babele şi Sfinxul, apoi mai departe, până pe vârful Omu (2504 m), al doilea vârf muntos ca înălţime din România. Peisajele care ne‑au înconjurat în fiecare zi, sus pe munte sau în incinta mănăstirii, sunt de neuitat, cerul atât de senin, pădurile care se întind până la orizont, toate sunt minunat completate de prezenţa frumoasei biserici cu hramul Schimbării la Faţă a Mântuitorului şi de dragostea cu care am fost găzduiţi de călugării şi ostenitorii mănăstirii, mult iubitori de copii. În special părintele stareţ David Petrovici ne‑a impresionat prin prezenţa sa neobosită în mijlocul nostru şi prin dăruirea sa; sfinţia sa era în fiecare zi primul la sfintele slujbe, iar apoi, pe cand noi intram în trapeză, îl regăseam deja, cu şorţul legat, pentru a ne servi masa, în fruntea celor care aveau în grijă treburile bucătăriei. 

Şi anul acesta, copiii s‑au putut înscrie la unul din atelierele propuse: atelierul de comunicare, atelierul de pictură‑icoane,  atelierele de creaţie-lucru manual. Anul 2018 fiind an centenar al Marii Uniri, un atelier special, care a avut loc în fiecare după‑amiază şi la care au participat toţi copiii din tabără, a fost Atelierul de Istorie şi cântece care ne‑au însoţit istoria. 

Am avut bucuria de a‑l avea alături, în prima duminică din tabără pe părintele nostru Mitropolit Iosif, care aşa cum ne‑a obişnuit ori de câte ori ne întâlnim, ne‑a înconjurat cu multă dragoste, punându‑i mereu pe copii şi pe tineri în centrul atenţiei, al preocupării şi al însăşi existenţei noastre.

Tabăra s‑a încheiat în data de 6 august, de praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului, hramul mănăstirii Caraiman, după frumoasa liturghie arhierească la care a slujit PS Ieronim Sinaitul, vicar partriarhal. Pentru fiecare Sfântă Liturghie de pe parcursul taberei, copiii s‑au pregătit prin spovedanie şi s‑au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului. 

În sufletele celor care participă la această tabără, trăirile de pe parcursul ei, amintirile care ne leagă, participanţi şi animatori sunt de neuitat...Iată câteva dintre ele...

CE ESTE O TABĂRĂ?

Ce e o tabără? Întrebarea și mai precisă: ce e o tabără creștină în vremea noastră?

E întrebarea pe care mi‑o pun după 9 ani de participare la taberele MMB și MOREOM, pentru că este clar că în 9 ani profilul copilului care se înscrie într‑o astfel de  tabără s‑a schimbat foarte mult.

Anul acesta, răspunsul care a venit din primele zile ale taberei de la Bușteni a fost: tabără înseamnă echilibrul între dorința copiilor de a se simți liberi, de a se bucura împreună cu alți copii așa cum nu au ocazia să o facă acasă și dorința organizatorilor de a crea un mediu sigur pentru copii, un mediu în care să nu fie cazul ca cineva să aibă de suferit, pentru că scopul este să avem cu toții zile frumoase de bucurie împreună.

Am fost, din prima zi de tabără, conștientă că e o mare responsabilitate să‑ți asumi ocrotirea a peste 100 de copii, pentru 10 zile, când mulți dintre ei au venit în tabără ca în locul în care vor putea face tot ce își doresc, dar fără să fi luat în calcul că, uneori, faptele lor pot avea urmări neplăcute față de alți copii.

În tabără copiii au ocazia să se vadă unii pe alții, să se descopere, să facă lucruri împreună. „Fără telefoane” este premisa care să‑i ajute să fie împreună în același loc și nu cu preocupări dispersate în locurile din care vin sau pe tărâmul imens al internetului. Premisă precizată de altfel și în formularul de înscriere în tabără, ca să poată fi asumată deopotrivă de copii și de părinți, inițial ca asceză și, la final, ca biruință personală. Ca biruință în ce privește dependența de telefon și internet pentru copii și folosirea timpului pentru interacțiune directă cu cei care sunt, în mod real, în jurul lor. Ca biruință asupra imboldului lăuntric de a verifica tot timpul ce face copilul și câștigarea încrederii în copil, în faptul că se poate integra și simți bine și în alt mediu, și cu alți oameni, fiind vorba de o tabără făcută cu încredere în ajutorul lui Dumnezeu și spre slava Lui.

Răspunsul pe care l‑am găsit la preocuparea mea este că tabăra poate fi foarte reușită și cu folos pentru toți, prin schimbul real în acest parteneriat bazat pe încredere între organizatori și părinți, cu focusul din ambele părți asupra binelui copiilor.

Maica Efrema, Iaşi

IMPRESII DUPĂ TABĂRĂ

Ca în fiecare an din ultimii zece, luni întregi am așteptat să înceapă tabăra. De când cu viața asta de adult, unul din primele lucruri învățate a fost că timpul trece repede. Foarte repede. A trecut și anul acesta și sfârșitul lui iulie m‑a găsit în gara din Bușteni cu chitara în spate și un bagaj făcut pe fugă, hotărâtă ca următoarele zile să trecă lent, așa de lent cât să‑mi contrabalanseze toată așteptarea. Negocierea asta cu timpul nu știu să‑i fi ieșit cuiva vreodată și, evident, n‑am schimbat eu regula. Au zburat cele zece zile de tabără cam cum țin minte că îmi zburau mie gândurile prin clasele primare în timpul orelor de matematică. E dezarmant că n‑ai cum să‑l ții în loc, dar, anul ăsta, am încercat ceva nou: chiar dacă are el ritmul lui, eu să încerc să‑l umplu pe tot. Și a fost așa.

Fiind de câțiva ani în echipa animatorilor, am ajuns cu puțin înaintea copiilor pentru pregătiri. Îmi amintesc cum stăteam la poarta mănăstirii Caraiman cu zeci de ecusoane în mână și așteptând cu zâmbetul de pe buze până‑n suflet să apară autocarul cu toți copiii care urmau să‑mi devină prieteni. Cam până aici știu clar ce am făcut cu timpul meu. De aici încolo știu că mi l‑au umplut ei de bucurie și de frumos.

Bucuria și frumosul sunt greu de povestit sau de argumentat. Cum nu poți să arăți fericirea cu degetul, nu pot eu să zic ce m‑a bucurat mai tare în tabăra asta: poate faptul că am întâlnit oameni noi sau poate faptul că i‑am revăzut pe cei dragi de atâția ani; poate zilele în care stăteam câteva ore în atelierele de pictură, comunicare, lucru manual... sau poate chiar zilele pline, în care am urcat pe Vârful Omu sau am vizitat Peleșul; sau, poate, pur și simplu că eram acolo și‑mi era drag. Îmi era drag să văd seara la rugăciune peste o sută de copii așa năzdrăvani în timpul zilei și așa cuminți în biserică. Îmi era drag să spun povești și să le aud și eu pe ale lor, să cântăm la chitară sau să ne jucăm până la ora stingerii. În fond, îmi era drag de tot ce‑nseamnă tabără.

Nu aș ști să spun, punctual, tot ce am învățat din a zecea tabără MOREOM, dar știu sigur că taberele acestea au contribuit, pe rând, la omul care sunt acum. Cât despre timp, știu sigur că noi, oamenii, nu îl putem opri acolo unde am vrea noi să stăm mai mult; altfel acum aș fi încă la Bușteni, în fața focului. Putem însă, acolo unde suntem, să îl umplem de ceilalți, cât să ne țină pe fiecare pâna la următoarea ,,tabără”.

Liana Munteanu, Arad

VARA NE‑O UMPLEM CU POVEŞTI DE SUFLET ŞI TAINĂ...

De câţiva ani buni (vreo 7) răspund invitaţiei de a participa la Tabăra de Tradiţie şi Spiritualitate MOREOM pentru a coordona atelierul de pictură de icoane pentru copii.

Acelaşi atelier, însă de fiecare dată altfel. Pregătesc din timp şi cu grijă materialele necesare pentru fiecare copil: suport de pictură, pensoane, culori, modele de icoane şi trăiesc cu emoţie noua întâlnire. Copiii sunt curioşi, entuziaşti, pe alocuri temători de un lucru ce se cere a fi făcut cu seriozitate şi responsabilitate. Unii dintre ei au mai pictat şi vor să repete experienţa, pentru alţii e un început şi o descoperire.

Ştiu, de fiecare dată, că toată experienţa mea în domeniu, cunoştinţele, dragul meu de împărtăşire nu sunt de‑ajuns pentru ca ei să îşi deschidă inimile, să prindă curaj şi libertate de a lucra ceea ce şi mie îmi pare greu, înfricoşător şi tainic: Chipul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, al Sfinţilor Lui.

Începem lucrul cu rugăciune şi parcurgem împreună etapele realizării unei icoane. Culeg zâmbete, freamăt, bucurie, strădanie multă, entuziasm, frustrare. Învăţăm despre icoană  că se pictează cu multă grijă, atentie; că e mai mult decât a realiza o pictură, a învaţa tehnica; ea înseamnă a intra în relaţie cu Dumnezeu prin rugăciune, liniştire, asezare în firesc…

Sunt câteva ore de muncă încununate de bucurie! La finalul taberei realizăm o expoziţie cu lucrările copiilor, apoi  aceştia le pun cu grijă în bagaje pentru a le  lua acasă.

Sunt recunoscătoare pentru acest timp frumos şi plin de sens petrecut alături de copii şi de întreaga echipă.

Mulțumim, Doamne, pentru darurile Tale!

Geanina Haraga, Iaşi

CE ESTE TABĂRA MOREOM?

Tabăra este locul unde înveţi să iubeşti, să simţi că trăieşti cu adevărat, locul unde te simţi cu adevărat viu. Nu este bucurie mai mare decât să fi înconjurat de oameni care‑L iubesc pe Dumnezeu. Iubindu‑L pe Dumnezeu, aceştia te iubesc şi pe tine ca om. 

Nu am mai întâlnit un astfel de loc în care să fii la fel de iubit ca acasă. Tabăra de Tradiţie şi Spiritualitate este darul lui Dumnezeu de a ne afla cu totii împreună. Totul este atât de frumos! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Andreea Bohoraş, Paris