Este cel care în gestul de dăruire proprie, își întoarce către Dumnezeu viața, pe sine însuși, precum și tot ce îl înconjoară, natura, pe cei dragi, lumea întreagă. Totul își are locul în acel „ale Tale dintru ale Tale, Èšie Îți aducem...”, prin slujirea liturgică cu un sfânt disc generos, încăpător pentru lumea întreagă, descoperindu‑ni‑se o ecologie a inimii cu efect benefic asupra întregii umanități și a lumii. Cosmosul devine o scară pe care urcăm spre Dumnezeu, trăgând‑o după noi întru năzuita transfigurare de „cer nou și pământ nou”.
Care este deci rostul unei tabere pentru copii cu tema „natură și liturghie”? Efectiv, să învățăm să fim euharistici. Cu noi, cu natura, cu viețile noastre. Concret, aceasta se descoperă, se învață, iar locul viu dedicat acestui demers în Mitropolia noastră este un platou pierdut pe deasupra mun-ților Vercors, de o frumusețe excepțională, de care nu obosim niciodată, de care nu vrem să ne îndepărtăm ochii. Anul acesta, patruzeci și opt de prieteni noi sau vechi de toate vârstele, din toate colțurile Franței și chiar din mai multe țări, au (re)descoperit „cât de bine este să trăiască frații împreună” cu prilejul focului de tabără, al partidelor de fotbal, al drumețiilor pe munte, al liturghiei de dimineață sau... al construirii mormântului Maicii Domnului, în cinstea sărbătorii Adormirii Sale, petrecute împreună.
Desigur, în spatele acestui demers se află multă dăruire, muncă, prin tineri animatori prezenți pentru a împărtăși jocurile, bucuriile, grijile și restul cu copiii care sunt aici, pentru ca aceștia să învețe, să transmită, să servească, să gătească, să se dăruiască pentru fericirea tuturor. Când auzi goarna care răsună dimineața, atunci când soarele răsare peste munte, pentru a anunța începutul unei noi zile de aventură, nu poți să nu surâzi zilei care începe. Să te bucuri că ești. Să te bucuri de prietenii. Să te întrebi ce vei mai descoperi. Iar seara nu îți vine să te culci, impregnat de cântecele care rezonează peste tot, atât în jurul focului, cât și în momentele diferite ale zilei, ba chiar până la marea curățenie din ziua de plecare.
Tabăra noastră este, mai presus de toate, întâlnire liturgică cu creația, descoperire a sfintei proscomidii explicate în mijlocul bisericii pentru ca să înțelegem în ce măsură aceasta ne privește (și) pe noi, cerând propria noastră contribuție și participare. Este întâlnire cu munții, întâlnire cu prietenii, întâlnire cu episcopii noștri, pentru momente de neuitat, cu discuții deschise și întrebări fascinante, și uneori, este moment de reală întâlnire cu noi înșine. Ce facem, deci, concret, în această tabără? Nădăjduim că schimbăm vieți.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team