Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Unul din primele popoare din istorie ce au primit botezul este cel armean căci teritoriul Armeniei actuale este locul unde au predicat, conform tradiției, Sfântul Apostol Bartolomeu și Sfântul Tadeu, unul din cei 70-72 de ucenici ai Mântuitorului. O mărturie în acest sens o găsim la istoricul Eusebiu de Cezareea care afirmă: „după scurtă vreme făgăduința făcută regelui s-a și împlinit, căci după ce Iisus a înviat din morți și s-a înălțat la cer, Toma, unul din cei doisprezece apostoli, a trimis la Edessa, printr-o lucrare dumnezeiască pe Tadeu, care și el era numărat în rândul celor șaptezeci de ucenici ai lui Hristos, ca vestitor și propovăduitor al învățăturii despre Hristos, așa încât prin el au fost duse aici la îndeplinire făgăduințele Mântuitorului. Există în acestă privință și o mărturie scrisă scoasă din arhivele din Edessa, care era atunci oraș împărătesc. Într-adevăr, între documentele obștești ale țării privitoare la treburile vechi și între cele rămase din timpul lui Abgar, se află și istoria următoare păstrată de atunci până azi”. (Istoria Bisericească, I, XIII, 4-5, PSB 13, p. 60).
La începutul secolului al IV-lea, la granița orientală a Imperiului Roman cu Imperiul Persan, Tiridate, regele Armenilor, a primit botezul din mâinile Sfântului Grigorie Luminătorul. Armenia a devenit așadar primul stat din încă lumea antică ce a îmbrățișat învățătura creștină, deși, cultul creștin nu s-a bucurat decât din 313 de libertate în Imperiul Roman, datorită Edictului Sfântului Împărat Constantin cel Mare, iar tradiția plasează botezul lui Tiridate în anul 301. Prin pacea de la Nisibe dintre romani și perși încheiată în 298, Roma a reluat controlul asupra Armeniei și l-a instalat ca rege pe Tiridate al IV-lea, crescut în Occident de către Liciniu, viitorul rival al lui Constantin cel Mare. Escortat de către armatele romane, tânărul rege a descoperit o țară foarte diferită de ceea ce și-a imaginat și primit ca informație din partea părinților săi. Vorbim de o țară foarte disputată din punct de vedere teritorial între romani și perși, între Occident și Orient. O țară ce a cunoscut diferite revoluții din punct de vedere religios dar care s-a individualizat puternic tocmai prin relația dintre Biserică și stat, dintre sfera personală și cea publică. Iar cel care a ilustrat această istorie cu totul specială a fost Sfântul Grigorie Luminătorul. Deși nu a fost singurul creștin la curtea arsacidă (întemeietoarea imperiului Parților) el a jucat un rol fundamental în procesul de încreștinare a poporului armean. Membru al acestei dinastii, Sfântul Grigorie a fost fiul lui Khostrov, cel ce l-a ucis pe tatăl viitorului rege Tiridate. Sinaxarul reținut în Minei este foarte vag în informațiile despre viața Sfântului Grigorie, amintind mai mult partea de convertire a regelui Tiridate.
În schimb, istoria și tradiția ecclesiastică au ca reper anul 301 pentru botezul lui Tiridate și încreștiniarea armenilor, la fel cum au reținut, în cazul Franței, anul 496, pentru botezul lui Clovis și încreștinarea francilor. În primul caz avem ca suport Istoria Armenilor pusă pe seama unui anume Agathanghel în secolul al V-lea precum, în al doilea caz, Istoria Francilor scrisă de Sfântul Grigorie, episcop de Tours în secolul al VI-lea. În ambele cazuri, cronologia exactă a evenimentelor care au condus spre primirea învățăturii creștine este disimulată sub forma unor întâmplări minunate, restul detaliilor rămânând adeseori ca subiect de cercetare pentru specialiști. Cu toate acestea este evident că cele două convertiri ale armenilor și ale francilor au fost actele fondatoare ale celor două mari popoare creștine.
Începând cu secolul al V-lea creștinismul armean se individualizează. Monahul Mesrop, puțin după anul 400, a inventat sau, precum un nou Moise, a primit de la Dumnezeu un alfabet propriu limbii armene redus până atunci doar la oralitate. Alfabetul a permis traducerea textelor sfinte și, în cele din urmă, a oferit armenilor instrumental ce le lipsea pentru a-și exprima durabil identitatea. Armenia nu a mai existat ca stat începând din secolul al V-lea, chiar dacă unele regate armene au renăscut în secolele IX-X în umbra Califatului sau, mai târziu, datorită perioadei cruciadelor din secolul al XIII‑lea, un regat armean se va dezvolta mai la vest decât în zona sa tradițională, în Cilicia. În schimb, Armenia a existat ca popor creștin care și-a păstrat credința în pofida unei istorii tumultoase, rând pe rând aflată sub dominația perșilor, a bizantinilor, arabilor, selgiucizilor, mongolilor, Imperiului Otoman și a Persiei aflate sub conducerea dinastiei Safevizilor. Așadar, tradiția armeană vrea să vadă nașterea bisericii din Armenia sub egida Sfântului Grigorie Luminătorul în detrimentul unei tradiții mai vechi venite pe filiera Siriei – Edesa și Antiohia. Tradiția legată de activitatea Sfântului Apostol Tadeu în zona Armeniei este puternică dar este pusă în umbra celei mai cunoscute și mai ample.
Și, totuși, care ar fi învățătura principală dintre Sfântul Grigorie Luminătorul și încreștinarea poporului armean? Numele Sfântului Grigorie apare în actele Sinodului I Ecumenic. Aceeași tradiție afirmă că el a avut inițiativa înființării alfabetului armean iar păstorirea sa de 31 de ani a însemnat de fapt afirmarea deplină a identității poporului ce l-a încreștinat. În primul rând vorbim nu doar de un sfânt protector, ci tocmai de cel care a dat o identitate spirituală poporului. Apelativul de „Luminătorul” face trimitere în mod precis la Taina Sfântului Botez, cunoscută și sub numele de luminare. De altfel, și textele din cadrul acestei Taine vorbesc de luminare în mai multe rânduri arătând astfel chemarea spre sfințenie a oamenilor. În al doilea rând putem reține relația dintre stat și biserică, dintre conducător (rege, împărat, căpetenie) și episcop în perioada secolului al IV-lea. Colaborarea dintre cei doi are un impact atât în viața administrativă a regatului armean în cazul de față dar mult mai mult în domeniul vieții duhovnicești. Păstrând proporțiile activitatea Sfântului Grigorie Luminătorul poate fi comparată cea a Sfântului Apostol Pavel iar cuvintele adresate locuitorilor din Corint de către Apostolul neamurilor sunt elocvente în acest sens: „Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos” (1 Corinteni 4, 15-16). Avem așadar o pildă de ascultare a poporului față de conducătorul său dar și un rege care primind luminarea (botezul) nu a păstrat-o doar pentru el și casa lui, ci a ajutat în felul său ca „lumina lui Hristos să lumineze tuturor”.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team