A fost căsătorit cu Maria lui Neagoe, nepoata lui Antonie Vodă din PopeÅŸti, cu care a avut 11 copii, dintre care 4 băieÅ£i ÅŸi 7 fete.

ViaÅ£a lui este marcată de complotul prin care s-a încercat să i se extermine neamul, primele victime fiind însuÅŸi tatăl său Papa ÅŸi un copil substituit în ultima clipă lui Constantin Brâncoveanu, pe care răsculaÅ£ii ÅŸeimeni ÅŸi dorobanÅ£i veniseră în 1655  să-l ucidă. AÅŸa cum Irod ucide 14000 de prunci  nevinovaÅ£i, căutând să ucidă pe Iisus, Acesta scăpând prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, tot aÅŸa ÅŸi acum Constantin Brâncoveanu este păzit de Pronie pentru greaua misiune pe care o avea de împlinit pentru Neam ÅŸi Biserică.

A fost crescut de mama sa Stanca ÅŸi de bunica dinspre tată, Păuna Greceanu, în casele lor de sub dealul Mitropoliei din BucureÅŸti. Două persoane din familia Cantacuzinilor l-au influenÅ£at în educaÅ£ia lui, ÅŸi anume unchii dinspre mamă: Åžerban Cantacuzino, viitorul domn ÅŸi, mai ales, Constantin Cantacuzino Stolnicul, unul dintre cei mai de seamă cărturari ai epocii. AÅŸa se face că personalitatea tânărului Constantin Brâncoveanu s-a conturat complex, dând ceea ce poate lipsea mentorilor săi Cantacuzuni: echilibru ÅŸi coerenÅ£ă.

LUAREA DOMNIEI

Moartea lui Åžerban Vodă îl ia prin surprindere. Însă cu toate că era descendent al Basarabilor ÅŸi nepot al lui Matei, Brâncoveanu nu s-a gândit niciodată la tron, deÅŸi ocupase diferite dregătorii înalte.

Dealtfel, de nici un alt domn nu s-a mai auzit că nu a căutat domnia, ba, mai mult, atunci când le-a fost propusă de alÅ£ii să o fi refuzat: nici Åžtefan, nici Mihai, nici evlaviosul domn Neagoe Basarab. ToÅ£i dinaintea lui ÅŸi de după el s-au socotit îndreptaÅ£iÅ£i la tron ÅŸi au căutat să-l ocupe. AÅŸadar, cu sfatul boierilor Å£ării, Constantin Brâncoveanu este ales domn. Åžtiind însă cât de schimbatoare erau firile boierilor, cât de mari erau conflictele de interese ÅŸi că pârile ÅŸi intrigile la Poarta Otomană ÅŸi la curÅ£ile europene nu conteneau, îi pune pe boieri să îi jure credinÅ£ă.

Într-o scrisoare trimisă către Å£arii Rusiei, Constantin Brâncoveanu parcă întrezăreÅŸte ce avea să se întâmple, spunând: "Slujba mea este să îndur năpăÅŸtile ÅŸi chiar să-mi vărs sângele în numele lui Hristos ÅŸi al Domnului nostru Dumnezeu, pentru credinÅ£a, pentru Una, Sfântă, Ortodoxă ÅŸi Apostolească Biserică". În octombrie 1688, Constantin Brâncoveanu este ales domn când avea numai 34 de ani, vârsta bărbatului desăvârÅŸit.

ÎN SLUJBA ŢĂRII

Constantin Brâncoveanu a încercat în timpul domniei sale să pună la adapost Å£ara Românească ÅŸi să sprijine ÅŸi celelalte două provincii româneÅŸti, Moldova ÅŸi Transilvania.

Într-o lume a realităÅ£ilor politice cu evoluÅ£ie sinuoasă, dictate de interesele ÅŸi capriciile cancelariilor europene, singurul mijloc de păstrare a autonomiei era adoptarea unei politici suple, adaptabile cu usurinÅ£ă fluctuaÅ£iilor Istanbulului sau Vienei. Brâncoveanu trebuia să facă în aÅŸa fel încât niciodată să
nu rămână singur în faÅ£a turcilor ÅŸi să nu aibă doi duÅŸmani deodată.

Faptul că a domnit 26 de ani în vremuri aÅŸa de tulburi indică faptul că a fost înzestrat de Dumnezeu cu calitaÅ£i alese, fiind totodată ÅŸi un om al realismului. Să nu uitam că în timpul domniei sale a fost contemporan cu 12 patriarhi de Constantinopol, Moldova schimbând 12 domni, iar la Istanbul într-un singur an schimbându-se nu mai puÅ£in de 4 viziri. Este demn de menÅ£ionat faptul că Poarta l-a confirmat în câteva rânduri ca domn pe viaÅ£ă, oferindu-i ÅŸi tronul Moldovei, pe care l-a refuzat.

PATRONAJUL CULTURAL

Dintre ctitoriile brâncoveneÅŸti amintim pe cea de la Hurezi, cel mai reprezentativ complex monastic al acestui stil, cuprinzând mai multe biserici ÅŸi schituri (dorit de domnul martir a-i servi drept necropola pentru familia sa), precum ÅŸi biserica Sf. Gheorghe Nou din BucureÅŸti. A ctitorit mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus din Å£ara FăgăraÅŸului, ÅŸi re-ctitorit multe altele în Å£ară. A sprijinit prin numeroasele sale danii biserici ÅŸi mânăstiri din întreg Orientul creÅŸtin, îndeosebi la locurile sfinte, Sinai ÅŸi Muntele Athos.

Mănăstirea Hurezi

A construit cinci palate în acelaÅŸi stil, păstrându-se până astazi numai trei: la MogoÅŸoaia, lângă BucureÅŸti, la Potlogi, lângă TârgoviÅŸte ÅŸi Casa Băniei din Craiova. A înfiinÅ£at Academia Domnească în 1694, în chiliile de la Sf. Sava din BucureÅŸti. Odată cu aducerea în tară a lui Antim Ivireanul, fost episcop de Râmnic ÅŸi ulterior mitropolit al Å£arii RomâneÅŸti, om dăruit cu multe calităÅ£i – cunoÅŸtea foarte bine câteva limbi, fiind ÅŸi un artist desăvârÅŸit în ale sculpturii, broderiei ÅŸi orfevrăriei – s-au putut pune bazele a 5 tipografii domneÅŸti: la BucureÅŸti, TârgoviÅŸte, Snagov, Râmnic ÅŸi Buzau. De numele lui Antim se leaga triumful deplin al limbii române în cult. Astfel, fiind episcop de Râmnic, tipăreÅŸte Apostolul, Evanghelia, Octoihul, Molitfelnicul ÅŸi Liturghierul.

De numele lui Brâncoveanu se leagă ÅŸi editarea primei ediÅ£ii integrale a Scripturii în româneÅŸte: Biblia lui Serban Cantacuzino de la 1688. Cel mai însemnat act de susÅ£inere a Răsăritului Ortodox din partea lui Constantin Brâncoveanu îl constituie însă introducerea tiparului în culturile arabă ÅŸi georgiană.

Åžtiind că preoÅ£ii ortodocÅŸi din Arabia nu au cărÅ£i de cult, a tiparit un Liturghier ÅŸi un Ceaslov în limbile greacă ÅŸi arabă. Apoi, cu literele turnate la Snagov de către mitropolitul Antim, a trimis la Alep, în Siria, o tipografie arabă, prima din istoria lor, care scoate imediat de sub teasc Psaltirea arabă, având pe frontispiciu stema Å£ării RomâneÅŸti ÅŸi iniÅ£ialele lui Constantin Brâncoveanu. Tipografia a funcÅ£ionat vreme de aproape două Biserica Sf. Gheorghe Nou, BucureÅŸti secole, până in 1899, tipărind peste 76 de titluri.

A trimis o tipografie ÅŸi în Georgia, patria mitropolitului Antim, unde s-au tipărit primele cărÅ£i georgiene: Evanghelia ÅŸi Liturghierul.

Paradoxal, tot lui Constantin Brâncoveanu îi revine cinstea de a fi tiparit prima carte în limba turcă din toata lumea otomană.

Este vorba de Proschinitarul Ierusalimului ÅŸi a toată Palestina, tipărit în 1701, la BucureÅŸti.

Demn de menÅ£ionat este faptul că scopul tiparului brâncovenesc nu era comercializarea cărÅ£ilor - mare parte din tiraje adesea nu trecea de o mie - ci erau împărÅ£ite gratis de către Domnie sau Mitropolie, în baza principiului că adevărul nu poate fi vândut.

SFÂRSITUL

La viaÅ£a creÅŸtină exemplară ca cea a lui Constantin Brâncoveanu nu se putea decât o moarte creÅŸtină exemplară. Pe Hristos L-a vândut unul dintre colaboratorii săi; pe Brâncoveanu l-au vândut rudele sale ÅŸi sfetnicii. Putea Hristos să scape de calvar? În accepÅ£iune omenească, da, ar fi putut. Asta
îi "sugerase" si Petru. Putea ÅŸi Brâncoveanu să fugă... Dar nu... paharul trebuia băut până la capăt.

În Miercurea Mare a anului 1714 a sosit la BucureÅŸti capugiul Mustafa Aga care, în sala divanului ÅŸi a boierilor, a pus pe umerii voievodului năframa de mătase neagră, semnul mazilirii. A urmat sigilarea vistieriei ÅŸi în cele din urmă jefuirea de averea sa. În ziua următoare boierii sunt sfătuiti să-ÅŸi aleagă un alt domn, fie pământean, fie străin. Boierii au răspuns că ei îl vor domn tot pe Brâncoveanu. Supărat, reprezentantul PorÅ£ii l-a numit pe Åžtefan Cantacuzino, vărul său. În Vinerea Mare, Brâncovenii îÅŸi incep calvarul, în drumul lor spre Istanbul.

Înainte de plecare i-a spus vărului său aceste cuvinte: "Dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-Se voia Lui. Dacă sunt însă fructul răutăÅ£ii omeneÅŸti, pentru pieirea mea, Dumnezeu să-i ierte pe vrăjmaÅŸii mei, dar păzească-se de mâna teribilă ÅŸi răzbunătoare a JudecăÅ£ii divine!" La Istanbul, Brâncoveanu ÅŸi cei patru fii ai săi, Constantin, Åžtefan, Radu, Matei, împreună cu sfetnicul Ianache sunt închiÅŸi în subteranele tenebroase ale închisorii Edicule iar doamna Maria închisă ÅŸi ea într-una din camerele de sus. Din aprilie ÅŸi până în iulie, Brâncovenii au fost supuÅŸi la cele mai inimaginabile torturi, otomanii căutând să afle unde îÅŸi Å£in restul averilor.

Au apelat ÅŸi la ÅŸiretlicuri, pentru a scoate ultimul ban pe care se gândeau că îl mai au acasă în Å£ara Românească, prin făgăduirea iertării. Muftiul otoman îi obÅ£ine chiar graÅ£ierea cu condiÅ£ia ca fostul domn să se lepede de creÅŸtinism ÅŸi să treacă la islamism. Evident, Brâncoveanu a refuzat. Este închis din nou ÅŸi iarăÅŸi torturat. Văzând că nu mai scot nimic de la el, otomanii i-au hotărat pieirea. În ziua de 15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, în ziua când doamna sa Maria îÅŸi sărbatorea onomastica iar bătrânul voievod împlinea 60 de ani, a fost scos împreună cu cei patru fii ÅŸi sfetnicul său numai în cămăÅŸi ÅŸi desculÅ£i, escortaÅ£i la locul de execuÅ£ie din vecinatea seraiului. Pe langă sultan erau prezenÅ£i ÅŸi reprezentanÅ£i ai Germaniei, Rusiei, Frantei, Angliei...

ExecuÅ£ia a durat puÅ£in. Li s-au scos căciulile de pe cap iar sultanul i-a mustrat, făcându-i haini. Înainte de execuÅ£ie, au fost întrebaÅ£i daca vor să treacă la mahomedanism.

Glasul înăbuÅŸit al Brâncoveanului celui bătrân a răsunat, înspăimântat de această insultă: "Fiii mei, iată, toate avuÅ£iile le-am pierdut. Să nu ne pierdem ÅŸi sufletele! StaÅ£i tari,  bărbăteÅŸte, dragii mei, ÅŸi nu băgaÅ£i seama la moarte. PriviÅ£i la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi ÅŸi cu ce moarte de ocară a murit! CredeÅ£i tare în aceasta ÅŸi nu vă miÅŸcaÅ£i din credinÅ£a ortodoxă pentru viaÅ£a ÅŸi lumea aceasta! AduceÅ£i-vă aminte de Sfântul Pavel, ce zice: că nici sabie, nici îmbulzeală, nici moarte, nici alta orice nu-l va despărÅ£i de Hristos; că nu sunt vrednice muncile ÅŸi nevoile acestea de aici spre mărirea ceea ce o va da Hristos. Acuma dară, o dulcii mei fii, cu sângele nostru să spălăm păcatele noastre".

S-a început cu sfetnicul Ianache. Au căzut pe rând capetele fiilor Constantin, Åžtefan ÅŸi Radu. Teribla priveliÅŸte – asemenea supliciului veterotestamentar al macabeilor – era pentru bătranul lor tată o mai mare suferinÅ£ă decât propria sa moarte.

Când a venit rândul lui Matei, feciorul cel mic de numai 12 ani, sub puternica impresie   cumplitei tragedii, s-a pierdut cu firea ÅŸi, omeneasca frică de moarte, l-a făcut să se arunce la picioarele padiÅŸahului, cerând disperat să fie lăsat în viaÅ£ă, promiÅ£ând în schimb că va trece la mahomedanism.
Pentru bătrânul tată, după cele trei morÅ£i trupeÅŸti ale fiilor mai mari, o ÅŸi mai teribilă moarte părea că avea să se împlinească, prin pierderea sufletului celui mic.

Este cumplit să suferi mucenicia pentru credinÅ£a ta, dar este de-a dreptul imposibil – omeneÅŸte vorbind – să dispui de a altuia, prin trimiterea la moarte a propriului fiu. Numai Dumnezeu-Tatăl, Care ne-a iubit atât de mult a mai făcut-o ÅŸi, prin ascultare, Patriarhul Avraam ar mai fi putut să o facă.

Vorbele bătrânului Brâncoveanu au dat însă materialitate harului Duhului Sfânt care era deasupra lor ÅŸi au avut efectul asteptat asupra copilului: "Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-ÅŸi piardă credinÅ£a. Dacă este cu putinÅ£ă, să mori de o mie de ori, decât să-Å£i lepezi credinÅ£a strămoÅŸească pentru a trăi câÅ£iva ani mai mulÅ£i pe pământ".

Atunci copilul s-a întărit ÅŸi, întinzându-ÅŸi liniÅŸtit gâtul pe butuc, a zis călăului: "Vreau să mor creÅŸtin. LoveÅŸte!"

Åži poate că cea mai amară suferinÅ£ă pătimită de Brâncoveni încă nici nu a fost spusă.

Patriarhia de Constantinopol, aflată sub controlul turcilor, a aruncat anatema asupra lor2. Brâncoveanu, care susÅ£inuse întreg Răsăritul Ortodox ca nimeni altul, este anatematizat de Biserică. I s-a dat sa bea paharul amărăciunii până la capăt, blestemat de ai săi, după chipul Mântuitorului
SuferinÅ£ele vajnicului tată ÅŸi voievod se apropiau de sfârÅŸit. A ÅŸasea lovitura a călăului – mai puÅ£in dibace sau poate obosită după celelalte execuÅ£ii – face ca ÅŸi capul marelui Brâncoveanu să nu se despridă de trup cu uÅŸurinÅ£ă. Este rostogolit în Å£ărână, aproape de capetele fiilor săi, ca într-o ultimă îmbratiÅŸare…

Trupurile sunt aruncate în apele Bosforului, iar capetele purtate în suliÅ£i pe uliÅ£ele Istanbulului ÅŸi expuse la prima poartă a seraiului. Trupurile au fost pescuite de creÅŸtini ÅŸi înmormântate la mânăstirea din insula Halki pe care domnitorul o re-ctitorise. Mai târziu, d-na Maria a adus trupul în tară la biserica Sf. Gheorghe din BucureÅŸti unde, la mormant, tot de teama turcilor, nu a scris numele. L-a inscripÅ£ionat însă pe candela de deasupra mormântului.

DeÅŸi Cantacuzinii au încercat, prin corespondenÅ£a lor, să se disculpe de rolul nefast pe care l-au jucat în îndepartarea de pe tron ÅŸi execuÅ£ia Brâncovenilor, cronicile timpului sunt unanime în a-i acuza. AÅŸa se face că doamna Păuna, soÅ£ia vărului Åžtefan Vodă Cantacuzino îÅŸi pierde minÅ£ile la mânăstirea Dintr-un Lemn din Vâlcea, chiar în ziua de Sfânta Marie, când are loc execuÅ£ia Brâncovenilor.

SfinÅ£ilor Martiri Brâncoveni, rugaÅ£i-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Pr. Constantin Popescu
Mirfield, Anglia

BIBLIOGRAFIE:

1. Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, BucureÅŸti, 2006.
2. Laviniu-Aurelian Badulescu, Pentru Dumnezeu ÅŸi Neam – 290 de ani de la Martiriul SfinÅ£ilor Brâncoveni, Ed. Agora, Craiova, 2004.

Note:

1. Basarabii erau şi ei descendenţi din boierii Craioveşti.
2. DeÅŸi Brâncovenii au fost propuÅŸi spre canonizare încă din anul 1950, datorită faptului că "anatema" dată de Patriarhia de C-pol nu fusese ridicată, nu au putut fi canonizaÅ£i în acel an. Abia în anii ’’60, la insistenÅ£ele Patriarhului Iustinian Marina, Patriarhul de atunci al Constantinopolului, Atenagoras, a ridicat această "anatemă", pregătindu-se astfel terenul pentru canonizarea Sf. Brâncoveni, în anul 1992.