Cum va duce război împotriva patimilor cel ce a făcut pace cu ele, de vreme ce s‑a vândut rob plăcerilor și cu toată bunăvoința plătește dări asupritorului? Fiindcă unde‑i vrăjmășie, acolo‑i și război; și unde‑i război, acolo e și luptă, iar acolo unde‑i luptă, sunt cununile. Așa că, de vrea cineva să se slobozească de robia amară, să pornească război împotriva vrăjmașului. Căci la fel au făcut și sfinții: l‑au biruit și s‑au învrednicit de bunătățile cerești.

Dar poate că cineva o să spună: „Dacă, precum ai zis, acolo unde‑i vrăjmășie împotriva patimilor e în chip firesc și război, cum de‑i vedem pe iubitorii de plăceri războiți cumplit de patimi de necinste, fără să li se îngăduie pocăința?” Lui i‑aș răspunde: „Nu cred, iubite, că acest război vine din virtute și din împotrivirea către asupritor, ci e mai degrabă suferința pricinuită de robia la patimi și de iubirea de plăcere. De aceea unii ca aceștia nu se ridică împotriva vrăjmașului nici măcar cu vrerea. Cei ce se războiesc nu au între ei vreo înțelegere; cum s‑ar mai putea vorbi atunci de război adevărat la cei care s‑au predat voilor vrăjmașului și s‑au vândut plăcerilor? Dacă sunt războiți, nu‑i pentru că se luptă pentru virtute și‑l strâmtorează pe potrivnic, ci din cauza neputinței de a împlini învoiala nelegiuită¹; ca astfel să‑și plătească obișnuitele dări și să nu lepede câtuși de puțin lucrarea silnică² a poftelor de rușine, cărora s‑au robit cu voia proprie; că în ceea ce e biruit cineva, întru aceea e și robit. Unii ca aceștia nu sunt duși cu sila, fără voia lor, ba mai și plătesc ca să săvârșească voia aceluia care i‑a înșelat. De aceea, după ce săvârșesc răul, nu arată nici un fel de căință, de înfrânare sau de pază, ca să nu mai cadă din nou.

Războiul nevoitorilor nu este așa. Când sunt războiți răspund cu luptă; arzând se înfrânează; în strâmtorări rabdă, când au înainte materia (patimilor) o leapădă pentru frica de Domnul. Iar dacă vreunul dintre ei se poticnește, degrabă se ridică.

La fel, cei prinși de barbari și ajunși sub stăpânire tiranică, dacă se îndulcesc cu obiceiurile celor ce i‑au robit, nu sunt legați, nici păziți, și viețuiesc alături de potrivnici cu bucurie; ei luptă pentru stăpânitori și ajung iscoade împotriva celor din neamul lor. Însă cei întristați de robia în care au căzut, cărora nu le sunt pe plac năravurile barbarilor și viețuirea lor nelegiuită, se grăbesc să fugă de la aceștia; pândesc vremea potrivită ca să scape la ai lor și să‑și dobândească libertatea de mai înainte, rugându‑se să le vină în ajutor cei de un neam cu ei. Apoi, când scapă de dușmani, li se arată îndată potrivnici, luptă alături de cei din seminția lor și împreună biruiesc.

Deci, câți vor să se elibereze de robia amară a vrăjmașului sunt datori a se pune împotriva voilor lui și a porni război fățiș cu el, spunându‑i din adâncul inimii cuvintele celor trei tineri: „știut să‑ți fie ție, diavole, că noi nu vom asculta de glasul tău, nici nu vom sluji desfătărilor tale”.

Se cuvine ca în luptă să cheme și ajutorul dumnezeiesc, grăind către Dumnezeu, din nou împreună cu cei trei tineri:

„Doamne, urmăm acum Èšie cu toată inima și ne temem de Tine, și căutăm fața Ta. Să nu ne rușinezi, ci fă cu noi după bunătatea Ta și după mulțimea milei Tale ne scoate pe noi cu minunile Tale; și dă slavă numelui Tău, Doamne. Să se rușineze toți cei ce le fac rău robilor Tăi. Acoperiți să fie de rușine, lipsiți de toată puterea, tăria lor să se sfărâme. Åži să știe că tu ești Domn, singurul Dumnezeu și slăvit în tot pământul.”.

Iar dacă tiranul va turba de mânie și va încinge înșeptit cuptorul plăcerilor, îndrăznească cei ce se încred în Domnul! Căci cuptorul în puțină vreme se va preface în rouă, iar tiranul, de care odinioară se înfricoșau, de atunci încolo se va îngrozi și de umbra lor, pentru ajutorul venit dintru înălțime³.

CÂTEVA PILDE DIN VIAÈšA BÄ‚TRÂNILOR, PENTRU A ÎNDRÄ‚ZNI SÄ‚ LUCRÄ‚M ȘI NOI

1. A zis un Bătrân: ,,Mântuitorul a avut drept început al învățăturii Sale necazul și strâmtorarea. Cel care fuge de început, fuge de cunoașterea lui Dumnezeu. Precum literele sunt pentru copii începutul învățăturii întru cunoașterea științei, la fel și monahul: dacă are ascultare în osteneli și necazuri, ajunge împreună‑moștenitor cu Dumnezeu și fiu al lui Dumnezeu.”

2. Un frate din Schit, mergând la seceriș, s‑a abătut pe la un mare Bătrân și l‑a întrebat: ,,Spune‑mi, Avva, ce să fac la seceriș?” Îi spune Bătrânul: „Dacă îți zic, mă asculți?” „Te ascult.” „Dacă vrei să mă asculți”, zice, „lasă acest seceriș, întoarce‑te în chilia ta și stai acolo cincizeci de zile, mâncând seara pâine cu sare uscată. După aceea vino și îți voi spune ce trebuie să faci.” Fratele a plecat, a făcut după cum i s‑a poruncit, și după cincizeci de zile a venit înapoi la Bătrân. Iar Bătrânul, văzând că e lucrător, i‑a spus cum trebuie să șadă în chilie. Fratele s‑a întors din nou la chilie și vreme de trei zile a plâns înaintea lui Dumnezeu, căzut cu fața la pământ.

Apoi gândurile îi spuneau: „Te‑ai înălțat, ai ajuns mare!” Iar fratele își punea înainte toate greșelile, zicând: „Oare unde sunt toate păcatele mele?” Åži le înșira. Atunci gândurile se schimbau și îi spuneau iarăși: „Ai făcut multe păcate și nu te poți mântui.” Iar el le întorcea vorba: „Da, însă fac puține rugăciuni către Dumnezeu și mă încred în negrăita Lui bunătate, că va face milă cu mine.”

Astfel războindu‑se (și fiind războit) multă vreme, în cele din urmă duhurile biruite i s‑au arătat înaintea ochilor, zicând: „Ne‑ai prăpădit.” „Cum asa?” „Dacă te ridicăm în slăvi”, au răspuns, „alergi la smerenie. Dacă te smerim, te ridici pe tine la înălțime.” Åži certate de dânsul, s‑au făcut nevăzute.

3. A povestit unul dintre Părinți că un învățat cucernic din Theoupolis⁴ obișnuia să meargă la un Bătrân zăvorât, rugându‑l să‑l primească și să‑l facă monah. Bătrânul i‑a spus: „Du‑te, vinde‑ți averea și dă‑o săracilor, după porunca Domnului, apoi vino și te primesc.” Plecând acela, a făcut cum i se poruncise și s‑a întors. Îi zice iarăși Bătrânul: ,,Mai ai de păzit o poruncă: să nu vorbești.” Iar el se învoi. A petrecut astfel cinci ani fără să vorbească. Atunci cei care îl cunoșteau au început să‑l ridice în slăvi. Bătrânul, aflând asta, i‑a spus: ,,Nu te folosești aici. Am să te trimit într‑o chinovie din Egipt.” Åži l‑a trimis. Dar la plecare nu i‑a spus dacă să vorbească sau nu; iar el, păzind porunca, nu vorbea. Avva care l‑a primit a vrut să‑l încerce și să afle dacă într‑adevăr e mut. L‑a trimis cu treabă, când fluviul era revărsat, ca întorcându‑se să fie silit să spună că n‑a putut trece. Dar el, ajungând la râu, își pleacă genunchii și iată, vine un crocodil, îl ia în spate și îl trece pe malul celălalt. Avva mai trimisese și un frate în urma lui, să vadă ce face. Acesta, văzând cele întâmplate, s‑a întors și a povestit Avvei și fraților, care au ascultat uluiți. După ceva vreme, fratele a murit. Atunci Avva i‑a trimis vorbă Bătrânului zăvorât: „Chiar dacă ne‑ai trimis un mut, era îngerul lui Dumnezeu.” Însă cel zăvorât i‑a răspuns: „Nu era din fire mut, dar nu grăia, ca să păzească porunca pe care i‑am dat‑o de la început.” Auzind aceasta s‑au minunat și l‑au slăvit pe Dumnezeu.

4. Ziceau Bătrânii că cine are încredere în altul și se dă pe sine supus aceluia nu mai are nevoie să ia aminte la poruncile lui Dumnezeu; trebuie doar să‑și lase voile înaintea Părintelui său și nu are vină la Dumnezeu. Că Dumnezeu nu cere de la începători nimic mai mult decât truda ascultării.

Din ale Bătrânilor⁵

Note: