Luptătorul, lupta și cununile

Cum va duce război împotriva patimilor cel ce a făcut pace cu ele, de vreme ce s‑a vândut rob plăcerilor şi cu toată bunăvoința plătește dări asupritorului? Fiindcă unde‑i vrăjmășie, acolo‑i şi război; şi unde‑i război, acolo e şi luptă, iar acolo unde‑i luptă, sunt cununile. Așa că, de vrea cineva să se slobozească de robia amară, să pornească război împotriva vrăjmașului. Căci la fel au făcut şi sfinții: l‑au biruit şi s‑au învrednicit de bunătățile cerești.

Dar poate că cineva o să spună: „Dacă, precum ai zis, acolo unde‑i vrăjmășie împotriva patimilor e în chip firesc şi război, cum de‑i vedem pe iubitorii de plăceri războiți cumplit de patimi de necinste, fără să li se îngăduie pocăința?” Lui i‑aș răspunde: „Nu cred, iubite, că acest război vine din virtute şi din împotrivirea către asupritor, ci e mai degrabă suferința pricinuită de robia la patimi şi de iubirea de plăcere. De aceea unii ca aceștia nu se ridică împotriva vrăjmașului nici măcar cu vrerea. Cei ce se războiesc nu au între ei vreo înțelegere; cum s‑ar mai putea vorbi atunci de război adevărat la cei care s‑au predat voilor vrăjmașului şi s‑au vândut plăcerilor? Dacă sunt războiți, nu‑i pentru că se luptă pentru virtute și‑l strâmtorează pe potrivnic, ci din cauza neputinței de a împlini învoiala nelegiuită¹; ca astfel să‑și plătească obișnuitele dări şi să nu lepede câtuși de puțin lucrarea silnică² a poftelor de rușine, cărora s‑au robit cu voia proprie; că în ceea ce e biruit cineva, întru aceea e şi robit. Unii ca aceștia nu sunt duși cu sila, fără voia lor, ba mai şi plătesc ca să săvârșească voia aceluia care i‑a înșelat. De aceea, după ce săvârșesc răul, nu arată nici un fel de căință, de înfrânare sau de pază, ca să nu mai cadă din nou.

Războiul nevoitorilor nu este așa. Când sunt războiți răspund cu luptă; arzând se înfrânează; în strâmtorări rabdă, când au înainte materia (patimilor) o leapădă pentru frica de Domnul. Iar dacă vreunul dintre ei se poticnește, degrabă se ridică.

La fel, cei prinși de barbari şi ajunși sub stăpânire tiranică, dacă se îndulcesc cu obiceiurile celor ce i‑au robit, nu sunt legați, nici păziți, şi viețuiesc alături de potrivnici cu bucurie; ei luptă pentru stăpânitori şi ajung iscoade împotriva celor din neamul lor. Însă cei întristați de robia în care au căzut, cărora nu le sunt pe plac năravurile barbarilor şi viețuirea lor nelegiuită, se grăbesc să fugă de la aceștia; pândesc vremea potrivită ca să scape la ai lor şi să‑și dobândească libertatea de mai înainte, rugându‑se să le vină în ajutor cei de un neam cu ei. Apoi, când scapă de dușmani, li se arată îndată potrivnici, luptă alături de cei din seminția lor şi împreună biruiesc.

Deci, câți vor să se elibereze de robia amară a vrăjmașului sunt datori a se pune împotriva voilor lui şi a porni război fățiș cu el, spunându‑i din adâncul inimii cuvintele celor trei tineri: „ştiut să‑ți fie ție, diavole, că noi nu vom asculta de glasul tău, nici nu vom sluji desfătărilor tale”.

Se cuvine ca în luptă să cheme şi ajutorul dumnezeiesc, grăind către Dumnezeu, din nou împreună cu cei trei tineri:

„Doamne, urmăm acum Ție cu toată inima şi ne temem de Tine, şi căutăm fața Ta. Să nu ne rușinezi, ci fă cu noi după bunătatea Ta şi după mulțimea milei Tale ne scoate pe noi cu minunile Tale; şi dă slavă numelui Tău, Doamne. Să se rușineze toți cei ce le fac rău robilor Tăi. Acoperiți să fie de rușine, lipsiți de toată puterea, tăria lor să se sfărâme. Şi să știe că tu ești Domn, singurul Dumnezeu şi slăvit în tot pământul.”.

Iar dacă tiranul va turba de mânie şi va încinge înșeptit cuptorul plăcerilor, îndrăznească cei ce se încred în Domnul! Căci cuptorul în puțină vreme se va preface în rouă, iar tiranul, de care odinioară se înfricoșau, de atunci încolo se va îngrozi şi de umbra lor, pentru ajutorul venit dintru înălțime³.

CÂTEVA PILDE DIN VIAȚA BĂTRÂNILOR, PENTRU A ÎNDRĂZNI SĂ LUCRĂM ȘI NOI

1. A zis un Bătrân: ,,Mântuitorul a avut drept început al învățăturii Sale necazul şi strâmtorarea. Cel care fuge de început, fuge de cunoașterea lui Dumnezeu. Precum literele sunt pentru copii începutul învățăturii întru cunoașterea științei, la fel şi monahul: dacă are ascultare în osteneli şi necazuri, ajunge împreună‑moștenitor cu Dumnezeu şi fiu al lui Dumnezeu.”

2. Un frate din Schit, mergând la seceriș, s‑a abătut pe la un mare Bătrân şi l‑a întrebat: ,,Spune‑mi, Avva, ce să fac la seceriș?” Îi spune Bătrânul: „Dacă îți zic, mă asculți?” „Te ascult.” „Dacă vrei să mă asculți”, zice, „lasă acest seceriș, întoarce‑te în chilia ta şi stai acolo cincizeci de zile, mâncând seara pâine cu sare uscată. După aceea vino şi îți voi spune ce trebuie să faci.” Fratele a plecat, a făcut după cum i s‑a poruncit, şi după cincizeci de zile a venit înapoi la Bătrân. Iar Bătrânul, văzând că e lucrător, i‑a spus cum trebuie să șadă în chilie. Fratele s‑a întors din nou la chilie şi vreme de trei zile a plâns înaintea lui Dumnezeu, căzut cu fața la pământ.

Apoi gândurile îi spuneau: „Te‑ai înălțat, ai ajuns mare!” Iar fratele își punea înainte toate greșelile, zicând: „Oare unde sunt toate păcatele mele?” Şi le înșira. Atunci gândurile se schimbau şi îi spuneau iarăși: „Ai făcut multe păcate şi nu te poți mântui.” Iar el le întorcea vorba: „Da, însă fac puține rugăciuni către Dumnezeu şi mă încred în negrăita Lui bunătate, că va face milă cu mine.”

Astfel războindu‑se (şi fiind războit) multă vreme, în cele din urmă duhurile biruite i s‑au arătat înaintea ochilor, zicând: „Ne‑ai prăpădit.” „Cum asa?” „Dacă te ridicăm în slăvi”, au răspuns, „alergi la smerenie. Dacă te smerim, te ridici pe tine la înălțime.” Şi certate de dânsul, s‑au făcut nevăzute.

3. A povestit unul dintre Părinți că un învățat cucernic din Theoupolis⁴ obișnuia să meargă la un Bătrân zăvorât, rugându‑l să‑l primească şi să‑l facă monah. Bătrânul i‑a spus: „Du‑te, vinde‑ți averea şi dă‑o săracilor, după porunca Domnului, apoi vino şi te primesc.” Plecând acela, a făcut cum i se poruncise şi s‑a întors. Îi zice iarăși Bătrânul: ,,Mai ai de păzit o poruncă: să nu vorbești.” Iar el se învoi. A petrecut astfel cinci ani fără să vorbească. Atunci cei care îl cunoșteau au început să‑l ridice în slăvi. Bătrânul, aflând asta, i‑a spus: ,,Nu te folosești aici. Am să te trimit într‑o chinovie din Egipt.” Şi l‑a trimis. Dar la plecare nu i‑a spus dacă să vorbească sau nu; iar el, păzind porunca, nu vorbea. Avva care l‑a primit a vrut să‑l încerce şi să afle dacă într‑adevăr e mut. L‑a trimis cu treabă, când fluviul era revărsat, ca întorcându‑se să fie silit să spună că n‑a putut trece. Dar el, ajungând la râu, îşi pleacă genunchii şi iată, vine un crocodil, îl ia în spate și îl trece pe malul celălalt. Avva mai trimisese şi un frate în urma lui, să vadă ce face. Acesta, văzând cele întâmplate, s‑a întors şi a povestit Avvei şi fraților, care au ascultat uluiți. După ceva vreme, fratele a murit. Atunci Avva i‑a trimis vorbă Bătrânului zăvorât: „Chiar dacă ne‑ai trimis un mut, era îngerul lui Dumnezeu.” Însă cel zăvorât i‑a răspuns: „Nu era din fire mut, dar nu grăia, ca să păzească porunca pe care i‑am dat‑o de la început.” Auzind aceasta s‑au minunat şi l‑au slăvit pe Dumnezeu.

4. Ziceau Bătrânii că cine are încredere în altul şi se dă pe sine supus aceluia nu mai are nevoie să ia aminte la poruncile lui Dumnezeu; trebuie doar să‑și lase voile înaintea Părintelui său şi nu are vină la Dumnezeu. Că Dumnezeu nu cere de la începători nimic mai mult decât truda ascultării.

Din ale Bătrânilor⁵

Note: