Dumnezeu este bun, fără patimă ÅŸi neschimbăcios. Iar dacă cineva găseÅŸte că e raÅ£ional ÅŸi drept ca Dumnezeu să nu se schimbe, ÅŸi tocmai de aceea întreabă nedumerit cum se bucură de cei buni ÅŸi se întoarce de către cei răi sau se mânie pe cei păcătoÅŸi, iar slujit fiind se milostiveÅŸte, să i se răspundă că Dumnezeu nici nu se bucură, nici nu se mânie, căci bucuria ÅŸi întristarea sunt patimi; nici nu primeÅŸte daruri, căci atunci s-ar birui de plăcere. Nu e îngăduit să socotim pe Dumnezeu bun sau rău din lucruri omeneÅŸti. El este numai bun ÅŸi numai folositor ÅŸi nu vatămă niciodată. În felul acesta El este totdeauna la fel. Iar noi rămânând buni, pentru asemănare ne unim cu Dumnezeu, ÅŸi făcându-ne răi, pentru neasemănare ne despărÅ£im de Dumnezeu. Trăind întru virtute suntem ai lui Dumnezeu, iar făcându-ne răi ne facem nouă vrăÅŸmaÅŸ pe Acela ce nu se mânie în deÅŸert. Păcatele noastre sunt acelea care nu lasă pe Dumnezeu să strălucească în noi, ci ne leagă cu demonii ce ne chinuiesc. Iar când prin rugăciuni ÅŸi faceri de bine primim deslegare de păcate, prin aceasta nici nu slujim, nici nu schimbăm pe Dumnezeu, ci prin faptele ÅŸi întoarcerea noastră spre Dumnezeu, vindecând păcatul nostru, ne bucurăm iarăÅŸi de bunătatea Sa. Încât este totuna a zice că Dumnezeu îÅŸi întoarce faÅ£a dela cei răi sau că soarele se ascunde de cătră cei lipsiÅ£i de vedere.

Precum un vas de aramă uitat multă vreme ÅŸi neînvrednicit de îngrijirea trebuitoare e mâncat de rugină din pricina neîntrebuinÅ£ării ÅŸi ajunge nefolositor ÅŸi urît, tot aÅŸa ÅŸi sufletul, nelucrând ÅŸi negrijindu-se de buna vieÅ£uire ÅŸi de întoarcerea la Dumnezeu, ÅŸi ieÅŸind prin fapte rele de sub acoperământul lui Dumnezeu, e mâncat de păcatul crescut din trândăvie în materia trupului ÅŸi se va afla fără frumuseÅ£e ÅŸi netrebnic pentru mântuire.

Fă bine celui ce te nedreptăÅ£eÅŸte ÅŸi-Å£i vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grăi de rău pe vrăjmaÅŸul tău către nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihănirea, cu răbdarea, cu înfrânarea ÅŸi cu cele asemenea. Căci aceasta este cunoÅŸtinÅ£a de Dumnezeu: să-I urmezi Lui cu smerită cugetare ÅŸi printr-unele ca acestea. Iară lucrarea aceasta nu este a celor de rând, ci a sufletului care are minte. 

Când te întorci cu mulÅ£umire spre aÅŸternutul tău, aducându-ți aminte de binefacerile ÅŸi de marea purtare de grijă a lui Dumnezeu ÅŸi umplându-te de întelegerea cea bună, te vei veseli ÅŸi mai mult, iar somnul trupului tău se va face tresvie a sufletului ÅŸi închiderea ochilor tăi vedere adevărată a lui Dumnezeu, Atunci tăcerea ta, umplându-se de bunurile primite, va da din tot sufletul ÅŸi puterea o adânc simÅ£ită slavă Dumnezeului a toate. Căci, de va lipsi păcatul din om, o singură mulÅ£umire cumpăneÅŸte mai mult decât toată jertfa cea de mare preÅ£ înaintea lui Dumnezeu, căruia I se cuvine slavă în vecii vecilor. Amin.