Åži călătorind în cea mai adâncă pustie, bunul ostaș al lui Hristos, Macarie, a văzut un om foarte bătrân apropiindu-se de el, fiind tare împovărat și în jurul a tot trupul fiind plin de vase, și în fiecare din acestea având câte o aripă. În loc de veșmânt, acesta purta mulțime de vase. Sprijinind Macarie în pământ toiagul său, au stat față către față, privindu-se. Åži acela, ca un tâlhar bănuit, se prefăcea că roșește de rușine și a zis dreptului: „Ce faci, rătăcind în pustia aceasta?”. Iar Sfântul Macarie a răspuns: „Vrând să aflu pe Dumnezeu, fug de rătăcire. Dar tu cine ești, o, bătrâne? Fă-mi cunoscut! Căci înfățișarea ta este străină de mântuirea oamenilor. Spune-mi, ce sunt acestea care te acoperă de jur împrejur?”. Iar el, auzind, a mărturisit, zicând: „Cel pe care-l numiți satana și diavolul, acela sunt eu. Åži acestea sunt cele prin care, în felurite chipuri, îi trag pe oameni la mine însumi. Åži fiecărui mădular mă străduiesc să-i fac ceea ce i se potrivește spre înșelare și, cu aripile poftelor, îi nimicesc pe cei care ascultă de mine. Åži mă bucur de căderea celor biruiți de mine.”. Auzind Sfântul Macarie și îndrăznind către el, a zis: „Hristos te-a dat de jucărie îngerilor Săi. Spune-mi, după fel, explicarea fiecăreia dintre otrăvuri. Căci pentru aceasta te-ai arătat, ca să-ți vedem încâlcitele vrăji ale meșteșugului tău și, aflând multele și meșteșugitele săgeți ale rătăcirii tale, să nu ne înduplecăm voii tale.”. Iar el a zis: „Îți voi spune, chiar dacă nu vreau, știința mea. Căci nu pot să ascund ceea ce vezi. Află, deci, pricina fiecărui vas. Dacă aflu pe cineva cercetând neîncetat legea lui Dumnezeu, îl împiedic aducându-i durere de cap, ungându-l din vasul pe care-l am pe capul meu. Pe cel care priveghează cu imne și rugăciuni, iau din vasul pe care-l am în jurul sprâncenelor mele și, vărsând puțin cu aripa, mă silesc să-l trag la somn, aducându-i ațipire. Iar cele care sunt în jurul urechilor sunt rânduite spre lucrarea neascultării și prin acestea îi fac pe cei care vor să se mântuiască să nu mai asculte cuvântul adevărului. Prin cele pe care le am în jurul nasului meu, cu mulțime de mirosuri îi mișc pe cei tineri spre desfrânare. Cu otrăvurile pregătite în cele din jurul gurii amăgesc prin mâncăruri pe cei care se nevoiesc. Și cele pe care vreau să le fac lor le trimit prin mâncăruri, adică orice fel de vorbire de rău și vorbire de rușine. Și cei ce mă iubesc seamănă semințele tuturor împreună cu lucrurile mele spre înmulțirea roadelor vrednice de mine. Îmbrăcându-l cu mândrie, îl încing pe cel care cugetă cele înalte cu armele pe care le am în jurul gâtului meu. Căci din acestea, pentru cei care iubesc lucrurile mele în viață, am slavă și bogăție și câte alte lucruri, pe care le socotesc bune cei care s-au îndepărtat de Dumnezeu. Iar pe cele din jurul pieptului meu le vezi? Sunt vasele înțelesurilor mele, din care adăp inimile spre beția necuviinței, întunecând gândurile evlavioase ale celor care vor să-și aducă aminte de cele viitoare, făcând să dispară acestea din mintea lor. Iar cele din jurul pântecelui sunt vasele pline cu nesimțire. Cu acestea îi pregătesc pe cei lipsiți de înțelepciune în mod dobitocesc, și irațional să le ofer viețuirea animalelor sălbatice. Iar cele atârnate de sub pântece sunt pentru amestecarea destrăbălărilor, făcând prin ele desfrânări rușinoase. Pe cele din mâini le vezi? Sunt pregătite spre slujirea zavistiilor și a uciderilor, prin care faptele lucrurilor mele înaintează. Iar cele din spate, atârnate de umeri și de spate, sunt norul ispitelor mele, prin care îi lupt cu putere pe cei care încearcă să lupte împotriva mea. Întind curse în spatele lor și-i arunc la pământ pe cei care au încredere în ei înșiși. Pe cele care sunt atârnate de coapse și pe spinare până la picioare le vezi? Sunt pline de curse și furtuni, din care risipind tulbur căile celor drepți, împiedicându-i să alerge pe drumul evlaviei și pregătindu-i să meargă pe calea mea. Căci stând în mijlocul căilor vieții și ale morții, pun piedici celor care pășesc pe calea vieții, încuindu-i pe ei în calea morții și întărindu-i să meargă pe calea mea. Și în țarina mea semăn mărăcini și pălămidă, și cei care sunt semănați împreună cu acestea tăgăduiesc calea adevărului. Tu, însă, nu vrei cu desăvârșire să mă asculți, măcar o dată, ca să am puțină mângâiere, ci mă arzi mereu cu arma ta cea puternică. De aceea mă grăbesc să fug la robii mei. Tu ai Stăpân bun, împreună cu cei care sunt împreună robi cu tine, care vorbește cu tine cu blândețe și păzindu-te pe tine ca pe fiul Lui.”. Auzind acestea, luptătorul cel preaîncercat al lui Hristos s-a însemnat cu semnul Crucii, zicând: „Binecuvântat este Dumnezeu, care te-a dat pe tine celor ce nădăjduiesc întru El, spre rușinarea ta. Åži pe mine să mă păzească desăvârșit de înșelăciunea ta, ca biruindu-te pe tine să iau cununa de la Stăpânul meu. Fugi acum, departe, o, Veliar, cel nimicit de Hristos. Să nu te atingi de cei puțini care merg pe calea cea strâmtă și grea a mântuirii. Să-ți fie de ajuns ai tăi și să te depărtezi de cei din pustie.”. Și după ce a zis sfântul acestea, acela s-a făcut nevăzut, lăsând în urmă un fum ca de foc. Așezându-se în genunchi, sfântul s-a rugat zicând: „Slavă Å¢ie, Hristoase, limanul celor înviforați și mântuirea celor ce aleargă la Tine! Amin!”