Şi călătorind în cea mai adâncă pustie, bunul ostaş al lui Hristos, Macarie, a văzut un om foarte bătrân apropiindu-se de el, fiind tare împovărat şi în jurul a tot trupul fiind plin de vase, şi în fiecare din acestea având câte o aripă. În loc de veşmânt, acesta purta mulțime de vase. Sprijinind Macarie în pământ toiagul său, au stat față către față, privindu-se. Şi acela, ca un tâlhar bănuit, se prefăcea că roşeşte de rușine și a zis dreptului: „Ce faci, rătăcind în pustia aceasta?”. Iar Sfântul Macarie a răspuns: „Vrând să aflu pe Dumnezeu, fug de rătăcire. Dar tu cine eşti, o, bătrâne? Fă-mi cunoscut! Căci înfăţişarea ta este străină de mântuirea oamenilor. Spune-mi, ce sunt acestea care te acoperă de jur împrejur?”. Iar el, auzind, a mărturisit, zicând: „Cel pe care-l numiți satana şi diavolul, acela sunt eu. Şi acestea sunt cele prin care, în felurite chipuri, îi trag pe oameni la mine însumi. Şi fiecărui mădular mă străduiesc să-i fac ceea ce i se potriveşte spre înşelare şi, cu aripile poftelor, îi nimicesc pe cei care ascultă de mine. Şi mă bucur de căderea celor biruiți de mine.”. Auzind Sfântul Macarie și îndrăznind către el, a zis: „Hristos te-a dat de jucărie îngerilor Săi. Spune-mi, după fel, explicarea fiecăreia dintre otrăvuri. Căci pentru aceasta te-ai arătat, ca să-ţi vedem încâlcitele vrăji ale meşteşugului tău şi, aflând multele şi meşteşugitele săgeţi ale rătăcirii tale, să nu ne înduplecăm voii tale.”. Iar el a zis: „Îți voi spune, chiar dacă nu vreau, ştiinţa mea. Căci nu pot să ascund ceea ce vezi. Află, deci, pricina fiecărui vas. Dacă aflu pe cineva cercetând neîncetat legea lui Dumnezeu, îl împiedic aducându-i durere de cap, ungându-l din vasul pe care-l am pe capul meu. Pe cel care priveghează cu imne şi rugăciuni, iau din vasul pe care-l am în jurul sprâncenelor mele și, vărsând puțin cu aripa, mă silesc să-l trag la somn, aducându-i aţipire. Iar cele care sunt în jurul urechilor sunt rânduite spre lucrarea neascultării și prin acestea îi fac pe cei care vor să se mântuiască să nu mai asculte cuvântul adevărului. Prin cele pe care le am în jurul nasului meu, cu mulțime de mirosuri îi mișc pe cei tineri spre desfrânare. Cu otrăvurile pregătite în cele din jurul gurii amăgesc prin mâncăruri pe cei care se nevoiesc. Și cele pe care vreau să le fac lor le trimit prin mâncăruri, adică orice fel de vorbire de rău și vorbire de rușine. Și cei ce mă iubesc seamănă seminţele tuturor împreună cu lucrurile mele spre înmulțirea roadelor vrednice de mine. Îmbrăcându-l cu mândrie, îl încing pe cel care cugetă cele înalte cu armele pe care le am în jurul gâtului meu. Căci din acestea, pentru cei care iubesc lucrurile mele în viață, am slavă și bogăție și câte alte lucruri, pe care le socotesc bune cei care s-au îndepărtat de Dumnezeu. Iar pe cele din jurul pieptului meu le vezi? Sunt vasele înţelesurilor mele, din care adăp inimile spre beţia necuviinței, întunecând gândurile evlavioase ale celor care vor să-și aducă aminte de cele viitoare, făcând să dispară acestea din mintea lor. Iar cele din jurul pântecelui sunt vasele pline cu nesimțire. Cu acestea îi pregătesc pe cei lipsiţi de înțelepciune în mod dobitocesc, și irațional să le ofer viețuirea animalelor sălbatice. Iar cele atârnate de sub pântece sunt pentru amestecarea destrăbălărilor, făcând prin ele desfrânări ruşinoase. Pe cele din mâini le vezi? Sunt pregătite spre slujirea zavistiilor și a uciderilor, prin care faptele lucrurilor mele înaintează. Iar cele din spate, atârnate de umeri și de spate, sunt norul ispitelor mele, prin care îi lupt cu putere pe cei care încearcă să lupte împotriva mea. Întind curse în spatele lor și-i arunc la pământ pe cei care au încredere în ei înşişi. Pe cele care sunt atârnate de coapse și pe spinare până la picioare le vezi? Sunt pline de curse şi furtuni, din care risipind tulbur căile celor drepţi, împiedicându-i să alerge pe drumul evlaviei și pregătindu-i să meargă pe calea mea. Căci stând în mijlocul căilor vieții și ale morții, pun piedici celor care pășesc pe calea vieţii, încuindu-i pe ei în calea morţii şi întărindu-i să meargă pe calea mea. Și în ţarina mea semăn mărăcini şi pălămidă, și cei care sunt semănați împreună cu acestea tăgăduiesc calea adevărului. Tu, însă, nu vrei cu desăvârşire să mă asculți, măcar o dată, ca să am puțină mângâiere, ci mă arzi mereu cu arma ta cea puternică. De aceea mă grăbesc să fug la robii mei. Tu ai Stăpân bun, împreună cu cei care sunt împreună robi cu tine, care vorbeşte cu tine cu blândeţe şi păzindu-te pe tine ca pe fiul Lui.”. Auzind acestea, luptătorul cel preaîncercat al lui Hristos s-a însemnat cu semnul Crucii, zicând: „Binecuvântat este Dumnezeu, care te-a dat pe tine celor ce nădăjduiesc întru El, spre ruşinarea ta. Şi pe mine să mă păzească desăvârşit de înşelăciunea ta, ca biruindu-te pe tine să iau cununa de la Stăpânul meu. Fugi acum, departe, o, Veliar, cel nimicit de Hristos. Să nu te atingi de cei puțini care merg pe calea cea strâmtă şi grea a mântuirii. Să-ţi fie de ajuns ai tăi și să te depărtezi de cei din pustie.”. Și după ce a zis sfântul acestea, acela s-a făcut nevăzut, lăsând în urmă un fum ca de foc. Așezându-se în genunchi, sfântul s-a rugat zicând: „Slavă Ţie, Hristoase, limanul celor înviforaţi şi mântuirea celor ce aleargă la Tine! Amin!”