Åži călătorind în cea mai adâncă pustie, bunul ostaÅŸ al lui Hristos, Macarie, a văzut un om foarte bătrân apropiindu-se de el, fiind tare împovărat ÅŸi în jurul a tot trupul fiind plin de vase, ÅŸi în fiecare din acestea având câte o aripă. În loc de veÅŸmânt, acesta purta mulțime de vase. Sprijinind Macarie în pământ toiagul său, au stat față către față, privindu-se. Åži acela, ca un tâlhar bănuit, se prefăcea că roÅŸeÅŸte de rușine și a zis dreptului: „Ce faci, rătăcind în pustia aceasta?”. Iar Sfântul Macarie a răspuns: „Vrând să aflu pe Dumnezeu, fug de rătăcire. Dar tu cine eÅŸti, o, bătrâne? Fă-mi cunoscut! Căci înfăÅ£iÅŸarea ta este străină de mântuirea oamenilor. Spune-mi, ce sunt acestea care te acoperă de jur împrejur?”. Iar el, auzind, a mărturisit, zicând: „Cel pe care-l numiți satana ÅŸi diavolul, acela sunt eu. Åži acestea sunt cele prin care, în felurite chipuri, îi trag pe oameni la mine însumi. Åži fiecărui mădular mă străduiesc să-i fac ceea ce i se potriveÅŸte spre înÅŸelare ÅŸi, cu aripile poftelor, îi nimicesc pe cei care ascultă de mine. Åži mă bucur de căderea celor biruiți de mine.”. Auzind Sfântul Macarie și îndrăznind către el, a zis: „Hristos te-a dat de jucărie îngerilor Săi. Spune-mi, după fel, explicarea fiecăreia dintre otrăvuri. Căci pentru aceasta te-ai arătat, ca să-Å£i vedem încâlcitele vrăji ale meÅŸteÅŸugului tău ÅŸi, aflând multele ÅŸi meÅŸteÅŸugitele săgeÅ£i ale rătăcirii tale, să nu ne înduplecăm voii tale.”. Iar el a zis: „Îți voi spune, chiar dacă nu vreau, ÅŸtiinÅ£a mea. Căci nu pot să ascund ceea ce vezi. Află, deci, pricina fiecărui vas. Dacă aflu pe cineva cercetând neîncetat legea lui Dumnezeu, îl împiedic aducându-i durere de cap, ungându-l din vasul pe care-l am pe capul meu. Pe cel care priveghează cu imne ÅŸi rugăciuni, iau din vasul pe care-l am în jurul sprâncenelor mele și, vărsând puțin cu aripa, mă silesc să-l trag la somn, aducându-i aÅ£ipire. Iar cele care sunt în jurul urechilor sunt rânduite spre lucrarea neascultării și prin acestea îi fac pe cei care vor să se mântuiască să nu mai asculte cuvântul adevărului. Prin cele pe care le am în jurul nasului meu, cu mulțime de mirosuri îi mișc pe cei tineri spre desfrânare. Cu otrăvurile pregătite în cele din jurul gurii amăgesc prin mâncăruri pe cei care se nevoiesc. Și cele pe care vreau să le fac lor le trimit prin mâncăruri, adică orice fel de vorbire de rău și vorbire de rușine. Și cei ce mă iubesc seamănă seminÅ£ele tuturor împreună cu lucrurile mele spre înmulțirea roadelor vrednice de mine. Îmbrăcându-l cu mândrie, îl încing pe cel care cugetă cele înalte cu armele pe care le am în jurul gâtului meu. Căci din acestea, pentru cei care iubesc lucrurile mele în viață, am slavă și bogăție și câte alte lucruri, pe care le socotesc bune cei care s-au îndepărtat de Dumnezeu. Iar pe cele din jurul pieptului meu le vezi? Sunt vasele înÅ£elesurilor mele, din care adăp inimile spre beÅ£ia necuviinței, întunecând gândurile evlavioase ale celor care vor să-și aducă aminte de cele viitoare, făcând să dispară acestea din mintea lor. Iar cele din jurul pântecelui sunt vasele pline cu nesimțire. Cu acestea îi pregătesc pe cei lipsiÅ£i de înțelepciune în mod dobitocesc, și irațional să le ofer viețuirea animalelor sălbatice. Iar cele atârnate de sub pântece sunt pentru amestecarea destrăbălărilor, făcând prin ele desfrânări ruÅŸinoase. Pe cele din mâini le vezi? Sunt pregătite spre slujirea zavistiilor și a uciderilor, prin care faptele lucrurilor mele înaintează. Iar cele din spate, atârnate de umeri și de spate, sunt norul ispitelor mele, prin care îi lupt cu putere pe cei care încearcă să lupte împotriva mea. Întind curse în spatele lor și-i arunc la pământ pe cei care au încredere în ei înÅŸiÅŸi. Pe cele care sunt atârnate de coapse și pe spinare până la picioare le vezi? Sunt pline de curse ÅŸi furtuni, din care risipind tulbur căile celor drepÅ£i, împiedicându-i să alerge pe drumul evlaviei și pregătindu-i să meargă pe calea mea. Căci stând în mijlocul căilor vieții și ale morții, pun piedici celor care pășesc pe calea vieÅ£ii, încuindu-i pe ei în calea morÅ£ii ÅŸi întărindu-i să meargă pe calea mea. Și în Å£arina mea semăn mărăcini ÅŸi pălămidă, și cei care sunt semănați împreună cu acestea tăgăduiesc calea adevărului. Tu, însă, nu vrei cu desăvârÅŸire să mă asculți, măcar o dată, ca să am puțină mângâiere, ci mă arzi mereu cu arma ta cea puternică. De aceea mă grăbesc să fug la robii mei. Tu ai Stăpân bun, împreună cu cei care sunt împreună robi cu tine, care vorbeÅŸte cu tine cu blândeÅ£e ÅŸi păzindu-te pe tine ca pe fiul Lui.”. Auzind acestea, luptătorul cel preaîncercat al lui Hristos s-a însemnat cu semnul Crucii, zicând: „Binecuvântat este Dumnezeu, care te-a dat pe tine celor ce nădăjduiesc întru El, spre ruÅŸinarea ta. Åži pe mine să mă păzească desăvârÅŸit de înÅŸelăciunea ta, ca biruindu-te pe tine să iau cununa de la Stăpânul meu. Fugi acum, departe, o, Veliar, cel nimicit de Hristos. Să nu te atingi de cei puțini care merg pe calea cea strâmtă ÅŸi grea a mântuirii. Să-Å£i fie de ajuns ai tăi și să te depărtezi de cei din pustie.”. Și după ce a zis sfântul acestea, acela s-a făcut nevăzut, lăsând în urmă un fum ca de foc. Așezându-se în genunchi, sfântul s-a rugat zicând: „Slavă Å¢ie, Hristoase, limanul celor înviforaÅ£i ÅŸi mântuirea celor ce aleargă la Tine! Amin!”