Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale

Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu

Te afli aici:
Apostolia - Publicatie de informare crestin ortodoxa
Martiri ai neamului românesc

Stire

Adaugat la: 15 Septembrie 2016 Ora: 15:14

Episcopul martir Nicolae Popovici al Oradiei

de Pr. Constantin Totolici

„E greu să fii devotat până la moarte lui Hristos, Dumnezeul nostru. E mare lucru ÅŸi minunat să duci, în tine ÅŸi prin tine ÅŸi-n alÅ£ii, la biruinÅ£ă finală, Duhul lui Hristos împotriva duhului veacului acestuia, care pe atâÅ£ia îi amăgeÅŸte ÅŸi-i duce la pierzare!”

Pe aceeasi tema

Scoaterea miÅŸcării „Rugul Aprins” în afara legii

Arhimandritul Justin Pârvu, duhovnicul unui popor

ÃŽnaltpreasfintitul Vasile Lăzărescu, doctor în teologie, mitropolit al Banatului (1947-1961)

Student, profesor si apoi... Episcop!

Abia după anul 1989 a putut fi redescoperit de publicul larg episcopul Nicolae Popovici al Oradiei, personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române din veacul al XX-lea.

Născut pe 3 ianuarie 1903 în comuna Biertan din fostul judeÅ£ Târnava Mare (astăzi jud. Sibiu), episcopul Nicolae Popovici al Oradiei urmează clasele primare la ÅŸcoala săseasca din Biertan, învăÅ£ând să vorbească în mod curent limbile germană ÅŸi maghiară, după care liceul din Dumbrăveni, Åžcoala Normală din Sibiu ÅŸi liceul „Andrei Åžaguna” din BraÅŸov. Urmează studiile superioare, între anii 1923 ÅŸi 1927, la Academia Teologică din Sibiu ÅŸi la Facultatea de Teologie din CernăuÅ£i, unde, în anul 1934, a susÅ£inut ÅŸi un strălucit doctorat în Teologie pe tema Epiclezei euharistice.

Este remarcat de mitropolitul Nicolae Bălan, care îl trimite la studii de specializare la Facultatea de Teologie din Atena, în 1927-1928, apoi la Munchen, la Facultatea de Filosofie, în 1928-1930, ÅŸi la Tubingen, Leipzig ÅŸi Breslau, în 1930-1932. Timp de patru ani, între 1932 ÅŸi 1936, Nicolae Popovici a fost profesor de teologie dogmatică ÅŸi apologetică, omiletică ÅŸi limba greacă la Academia Teologică din Sibiu. În această calitate a desfăÅŸurat o intensă activitate misionară prin rostirea de predici în Catedrala Mitropolitană sau ca îndrumător ÅŸi preÅŸedinte de onoare al SocietăÅ£ii de Lectură a StudenÅ£ilor. În anul 1934 a înfiinÅ£at fondul „Mila creÅŸtină” în cadrul SocietăÅ£ii „Oastea Domnului”, pentru ajutorarea permanentă a celor nevoiaÅŸi.

La 1 septembrie 1929 a fost hirotonit diacon celibatar, iar la 23 noiembrie 1934, preot de către mitropolitul Nicolae Bălan. La 28 aprilie 1936 a fost ales episcop de Oradea, potrivit dorinÅ£ei fostului titular, Roman Ciorogariu. A fost tuns în monahism la Mănăstirea Cozia, după care hirotesit arhimandrit, apoi, la 1 iunie 1936, a fost hirotonit arhiereu în Catedrala din Sibiu ÅŸi înscăunat la 28 iunie 1936. Potrivit unui raport al Episcopiei de Oradea, din 16 mai 1942, ca eparhiot, Nicolae Popovici a făcut vizite canonice ÅŸi inspecÅ£ii inopinate în număr de 110, a organizat ÅŸi condus campania de diminuare a concubinajului, al cărei rezultat a fost cununia celor 12.000 de concubini.

Între 1 aprilie 1940 ÅŸi 25 martie 1941, a fost locÅ£iitor de episcop al reînfiinÅ£atei Episcopii de TimiÅŸoara, pe care a organizat-o ÅŸi înzestrat-o, din fonduri personale, cu o reÅŸedinÅ£ă episcopală ÅŸi o clădire pentru Consiliul Eparhial, ambele în centrul oraÅŸului. La Oradea a condus campania edificării bisericilor noi din piatră în locul celor din lemn, distruse. În decurs de cinci ani, în eparhie s-au zidit ÅŸi s-au sfinÅ£it 20 de biserici ÅŸi case parohiale. În 1937, a început demersurile pentru ridicarea unei impunătoare catedrale în centrul Oradiei, prin cumpărarea unor clădiri ÅŸi procurarea de fonduri, însă vitregiile istoriei nu au mai permis acest lucru. Totodată, a construit la BeiuÅŸ un internat de fete, a instituit un fond eparhial pentru ajutoarea celor loviÅ£i de calamităÅ£i naturale sau alte nenorociri, a sprijinit foaia Episcopiei Legea româneascăÅŸi alte tipărituri ziditoare de suflet ÅŸi a acordat o atenÅ£ie specială predării Religiei în ÅŸcoli.

În timpul ocupaÅ£iei horthyste din Ardeal, este batjocorit ÅŸi închis, apoi expulzat într-un vagon de vite din oraÅŸul de reÅŸedinÅ£ă, împreună cu 283 de intelectuali orădeni. ÎÅŸi stabileÅŸte reÅŸedinÅ£a la BeiuÅŸ, în apropierea graniÅ£ei, pentru a fi aproape de credincioÅŸii săi aflaÅ£i sub ocupaÅ£ie străină. Prin gestul său, chiriarhul orădean nu făcea decât să-l urmeze pe mitropolitul Nicolae Bălan în protestul faÅ£ă de aplicarea Diktatului de la Viena.

Misiune în Transnistria

Recucerirea Basarabiei ÅŸi Bucovinei de Nord ÅŸi crearea Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria în 1941 sunt motive care l-au făcut pe Episcopul Nicolae Popovici să ceară binecuvântare pentru a pleca la est de Nistru, până în Crimeea, timp de aproape ÅŸase luni, pentru a contribui cu puterile sale la renaÅŸterea vieÅ£ii creÅŸtine într-un spaÅ£iu devastat de ateism. Această lungă călătorie misionară l-a făcut să înÅ£eleagă exact efectele profund negative asupra omului ÅŸi societăÅ£ii generate de un regim de tip comunist. De aceea, el a denunÅ£at neobosit această plagă a umanităÅ£ii atât prin cuvântări, cât ÅŸi prin scris.^¹

În timpul acestei misiuni, episcopul Popovici a participat la sfinÅ£irea bisericii „Sf. Dumitru” din Sucleia în duminica zilei de 21 septembrie 1941, eveniment care a avut un mare ecou în epocă. Episcopul Popovici a slujit alături de Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului, Vasile Lăzărescu, episcopul TimiÅŸoarei, Grigorie Leu, episcopul HuÅŸilor, Partenie Ciopron, episcopul Armatei, arhimandritul mitrofor Iuliu Scriban, ÅŸeful misiunii româneÅŸti de peste Nistru ÅŸi 10 preoÅ£i, în prezenÅ£a lui Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, a lui Ion. D Sandu, ministru secretar de stat la Culte, a generalului Nicolae Ghinăraru, prefectul ÅŸi primarul Tiraspolului, precum ÅŸi a ofiÅ£erilor români ÅŸi germani ÅŸi a poporului din împrejurimi, răspunsurile fiind date de corul catedralei din Tighina.

Relatarea acestui moment este deosebit de importantă, deoarece ecoul pe care l-a avut în epocă avea să contribuie mult la imaginea negativă a foÅŸtilor misionari din Transnistria în timpul regimului politic de după 23 august 1944. Episcopii participanÅ£i la această mare slujbă aveau să fie destituiÅ£i de regimul comunist, unul dintre motivele principale fiind participarea „la războiul antisovietic iniÅ£iat de Ion Antonescu”. SfârÅŸitul anului 1944 aduce României eliberarea Ardealului de Nord, dar marchează ÅŸi începutul comunizării ei. Nicolae Popovici se întoarce în sfârÅŸit la Oradea, dar, văzând răspândirea acestei ideologii inumane ÅŸi atee (comunismul) chiar în propria Å£ară, nu poate rămâne indiferent.

Lupta deschisă cu noua ideologie

Episcopul Nicolae Popovici, adevărat român, iubitor de neam ÅŸi Å£ară, preferă calea unei opoziÅ£ii deschise, fiind convins de faptul că statul comunist nu se va mulÅ£umi cu simpla supunere a Bisericii, ci va încerca distrugerea ei. În acÅ£iunile sale, el a respectat permanent canoanele ÅŸi TradiÅ£ia Bisericii. După cum se ÅŸtie, Biserica Ortodoxă nu se amestecă de obicei în treburile statului, ocupându-se de dezvoltarea vieÅ£ii religioase. Dar, deÅŸi respectă statul, Biserica Ortodoxă are autonomie în luarea deciziilor ÅŸi în afacerile ecleziastice, precum ÅŸi libertatea de a-ÅŸi răspândi învăÅ£ătura. Când aceste lucruri sunt încălcate de stat, Biserica are dreptul să reacÅ£ioneze. Episcopul Popovici a militat pe toate căile pentru a arăta ÅŸi opri abuzurile statului comunist faÅ£ă de Biserică.

Prin memorii înaintate Ministerului Cultelor, a afirmat dreptul suveran al episcopului de a-i numi pe protopopi, a cerut ca preoÅ£ii să nu mai fie arestaÅ£i fără ÅŸtirea ierarhului, iar acesta să poată interveni în apărarea celor reÅ£inuÅ£i. A cerut să nu se mai organizeze duminica diferite manifestări menite să tulbure liniÅŸtea Sfintei Liturghii. S-a opus unificării Bisericii Greco-Catolice cu Biserica Ortodoxă, considerând că lucrurile făcute prin forÅ£ă nu au durabilitate. De asemenea, a căutat să limiteze influenÅ£a sindicatului de la episcopie – calul troian al comuniÅŸtilor în viaÅ£a Bisericii. Mai mult, atunci când prerogativele i-au permis, nu s-a ferit să ia măsuri care au iritat profund autorităÅ£ile comuniste.

Cuvânt cu putere multă

Ceea ce îngrijora în mod special puterea politică a vremii erau predicile episcopului Nicolae, din cauza impactului lor public foarte mare. În ceea ce priveÅŸte predicile, episcopul a refuzat constant să se supună indicaÅ£iilor date de Ministerul Cultelor, afirmând că nu poate spune neadevăruri în biserică. Astfel, a refuzat să vorbească despre binefacerile colectivizării, despre lupta pentru pace ÅŸi alte aspecte pe care comuniÅŸtii le-ar fi dorit promovate de preoÅ£i. În schimb, el vorbea despre măreÅ£ia credinÅ£ei creÅŸtine, despre speranÅ£ă în mai bine, despre valorile naÅ£ionale.

Una din multele „ieÅŸiri” ale Vlădicăi Nicolae Popovici a fost de PaÅŸtile anului 1950. Acesta, potrivit unei note din 6 mai 1950, în loc să citească pastorala tipărită care trecuse de filtrul cenzurii, a Å£inut o predică liberă „cu substrat antidemocratic” Iată cu ce curaj vorbea un ierarh ortodox într-o Românie aflată în plină instaurare a puterii comuniste: „lisus Hristos a fost înconjurat de duÅŸmani recrutaÅ£i din jurul Său ÅŸi de către autorităÅ£ile civile ÅŸi militare, care L-au urmărit până la moarte, iar după moarte a fost păzit de soldaÅ£i înarmaÅ£i, care, în faÅ£a adevărului, au căzut cu faÅ£a la pământ, pentru că adevărului nimeni nu-i poate sta împotrivă. Ucenicii lui Hristos, pentru dreptate ÅŸi pentru credinÅ£ă, au fost schingiuiÅ£i, batjocoriÅ£i, au fost supuÅŸi persecuÅ£iilor ÅŸi restricÅ£iilor fixate de legile din acele timpuri, ba unii chiar omorâÅ£i. După cum, în trecut, Biserica a ieÅŸit învingătoare, după cum Iisus a îngropat pe toÅ£i duÅŸmanii Săi, tot aÅŸa Biserica va îngropa pe toÅ£i aceia care vor lupta împotriva Lui”. Pentru ca în final să rostească: „LuptaÅ£i pentru apărarea credinÅ£ei lui Hristos. LuptaÅ£ipentru apărarea Bisericii Lui. Nu vă temeÅ£i! Nu fiÅ£i vânzători ÅŸi trădători ai lui Iisus! IubiÅ£i-L pe Iisus! Cine-L iubeÅŸte pe Iisus suferă pentru El ÅŸi nu se teme de nimic”.

Pentru Securitatea care nota conÅŸtiincioasă toate aceste predici, ele nu erau altceva decât instigări contra-revoluÅ£ionare. În ochii autorităÅ£ilor, episcopul de Oradea devine persona non grata.În urma presiunilor foarte mari, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a fost obligat să-l pensioneze, pe 4 octombrie 1950. Toate eforturile Patriarhului Iustinian de a-l salva printr-o eventuală mutare la GalaÅ£i s-au izbit de împotrivirea categorică a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej ÅŸi a lui Petru Groza, care au ameninÅ£at că dacă Popovici nu e pensionat, atunci va fi arestat. Åži s-a împlinit voia comuniÅŸtilor: s-a închis pe veci o altă voce care, de la amvonul bisericii, se făcea permanent auzită si ascultată! Un alt abuz!

Restul zilelor, un adevărat exil, Nicolae Popovici ÅŸi le-a petrecut la Mănăstirea Cheia, neavând, nici aici, liniÅŸtea necesară. Era atât de popular, încât credincioÅŸii care veneau în mănăstire să se roage îi aduceau ajutoare alimentare, fapt pentru care Securitatea va bloca această iniÅ£iativă prin anchetarea celor în cauză. De altfel, episcopului avea să i se interzică să mai participe la programul liturgic al mănăstirii ÅŸi să mai predice, tocmai ca să nu mai fie căutat de credincioÅŸi.

Supravegherea continuă din partea SecurităÅ£ii, care-l percheziÅ£iona în mod frecvent, la care se adaugă permanentele acuzaÅ£ii de susÅ£inere cu alimente a partizanilor din munÅ£i, precum ÅŸi încercările de otrăvire, după cum susÅ£inea faÅ£ă de sursa „Florică” în data de 2 mai 1955 (doi călugări, informatori ai SecurităÅ£ii, „au încercat să-l otrăvească în biserică cu niÅŸte vin”), aveau să-i adâncească suferinÅ£a ÅŸi chiar să-i grăbească moartea. Vrednicul de pomenire episcop Nicolae Popovici al Oradiei moare în 20 octombrie 1960, la doar 57 de ani. Este înmormântat în Biertanul natal, dar, în anul 1992, trupul său este adus ÅŸi odihneÅŸte în catedrala din Oradea.

VeÅŸnica lui pomenire!

Note:

1. Astfel, el avea să facă parte din prima echipă de misionari peste Nistru, cea a clericilor ardeleni în număr de 53, îndrumată de Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului, împreună cu episcopii Andrei al Aradului, Vasile al TimiÅŸoarei ÅŸi Veniamin al CaransebeÅŸului.

Printeaza articolul