IntervenÅ£ia PreasfinÅ£itului Sofronie a evocat trecutul zbu­ciumat al Å£inutului Bihorului, creionând astfel contextul istoric în care Episcopul Nicolae Popoviciu ÅŸi-a desfăÅŸurat activi­tatea. Părintele Dorel Octavian Rusu a adus în atenÅ£ia celor prezenÅ£i numeroase aspecte inedite din biografia episcopului martir. Adrian Nicolae Petcu a vorbit des­pre atitudinea anticomunistă a lui Nicolae Popoviciu, unul dintre semnatarii „Pasto­ralei episcopatului ardelean împotriva co­munismului” (1936), precum ÅŸi despre campaniile sale misionare de peste Nistru ÅŸi predicile vehemente la adresa abuzuri­lor săvârÅŸite de autorităÅ£ile comuniste faÅ£ă de Biserică. A fost de asemenea vernisată o  expoziÅ£ie de fotografie ÅŸi de obiecte per­sonale ale PreasfinÅ£itului Nicolae Popovi­ciu (surse foto: www.fototecaortodoxiei.ro ÅŸi col. pers. Pr. Prot. D. O. Rusu). ToÅ£i cei prezenÅ£i au participat la parastasul de veÅŸnică pomenire pentru episcopul-martir. Manifestarea s-a încheiat cu proiecÅ£ia filmului documentar Episcopul Nicolae Popoviciu – model de rezistenÅ£ă ortodo­xă anticomunistă, documentar TVR în regia lui Vasile Alecu.

Sus inimile că este mântuire!

INTERVIU CU ISTORICUL ADRIAN NICOLAE PETCU

A.I.: Domnule Adrian Nicolae Petcu, în ce constă pentru dumneavoastră importanÅ£a ÅŸi ineditul manifestărilor „Martor” ?

A.N.P.:Interesul pentru descoperirea celor care l-au mărturisit pe Hristos în tim­pul persecuÅ£iei ateo-comuniste o consider legitimă, atât pentru cunoaÅŸterea trecutului recent al Bisericii, cât mai ales pentru urma­rea acestor pilde de mărturisire în vremuri de prigoană. Faptul că o astfel de iniÅ£iativă se desfăÅŸoară la Paris, în mijlocul comuni­tăÅ£ii româneÅŸti, pentru mine cel puÅ£in repre­zintă ceva cu totul deosebit, deoarece ciclul „Martor” organizat de Mitropolia noastră din apusul Europei nu are asemănare nici în Å£ară. Este poate chiar singurul ciclu de manifestări, cu expoziÅ£ii, conferinÅ£e, ÅŸi pre­zentări de cărÅ£i despre mărturisitorii orto­docÅŸi români, din mediul bisericesc româ­nesc ÅŸi, mai mult, care se desfăÅŸoară în afara graniÅ£elor. Iar iniÅ£iativa este rodul unei întregi echipe, formată din români inimoÅŸi cu credinÅ£ă ÅŸi dragoste de patrie, care lucrează cu binecuvântarea mitropolitului de aici, de la Paris. Mă bucur să văd aici, la aproape 2000 de km de Å£ară, astfel de oameni dornici să-ÅŸi exprime mărturia de credinÅ£ă prin descoperirea înaintaÅŸilor, a celor care au reprezentat stâlpii Bisericii sub persecu­Å£ia comunistă. Acestei echipe mă ataÅŸez ÅŸi eu, cu bucurie, de fiecare dată când sunt chemat să contribui la organizarea manifes­tărilor „Martor” ÅŸi nu numai.

A.I.: Cum aÅ£i contribuit la realizarea aces­tui eveniment?

A.N.P.: PrezenÅ£a mea la ciclul „Martor” se poate remarca prin participarea la mani­festările dedicate lui Ioan Ianolide, în fe­bruarie 2013 ÅŸi, acum, episcopului Nicolae Popovici. De fiecare dată am răspuns cu bu­curie invitaÅ£iei părintelui Emilian Marinescu ÅŸi doamnei Alexandrina Marinescu, parti­cipând atât prin susÅ£inerea unor conferin­Å£e documentate în arhivele fostei poliÅ£ii po­litice comuniste, cât ÅŸi prin furnizarea unor surse istorice, precum documente ÅŸi foto­grafii, majoritatea inedite. Mai ales la ulti­ma manifestare, cea dedicată, episcopului Nicolae Popovici, am avut bucuria de a con­tribui cu o serie de fotografii provenite din proiectul „Fototeca Ortodoxiei RomâneÅŸti” al Patriarhiei Române.

A.I.: Cum vedeÅ£i personalitatea Episcopului Nicolae Popoviciu în lumina documentelor de arhivă?

A.N.P.: Episcopul Nicolae Popovici a rămas în mentalul colectiv al mediului re­ligios românesc ca unul dintre puÅ£inii ie­rarhi ortodocÅŸi care s-au confruntat făÅ£iÅŸ cu autorităÅ£ile comuniste ÅŸi care au sufe­rit din cauza unei astfel de atitudini, chiar până la martiriu. Adică pentru predicile ÅŸi discursurile sale prin care îÅŸi încuraja preoÅ£ii ÅŸi credincioÅŸii să nu cedeze în faÅ£a opresorului comunist atunci când li se pu­nea la îndoială credinÅ£a. De la episcopul Nicolae Popovici a rămas celebră afirma­Å£ia rostită în predica de la praznicul „Sfântului Vasile cel Mare” din 1950 Å£inu­tă în catedrala din Oradea ÅŸi anume: „Sus inimile că este mântuire”.

Asta nu înseamnă că ceilalÅ£i ierarhi or­todocÅŸi români nu împărtăÅŸeau sentimen­tele episcopului Nicolae Popovici. Ceea ce m-a frapat mult în cazul acestui ierarh a fost confirmarea celor cunoscute despre el în documentele SecurităÅ£ii. Am găsit poate chiar mai multe informaÅ£ii care să confirme martiriul său sub persecuÅ£ia comunistă.

A.I.: Care este utilitatea demersului dum­neavoastră? În ce fel ne putem folosi noi, cei de astăzi, de scoaterea la lumină a unor astfel de documente?

ANP: Prima întrebare presupune o in­terogare asupra a ceea ce fac de aproape 15 ani, adică munca de a scormoni prin arhi­vele SecurităÅ£ii ÅŸi nu numai, adică ale comu­nismului în general (Ministerul Cultelor, ale Partidului Comunist ÅŸi alte structuri din epocă) pentru a afla în detaliu ÅŸi într-un mod cât mai echilibrat despre trecutul recent al Bisericii noastre. Åži aici nu mă refer doar la perioada comunistă, adică segmentul de timp 1945-1989, ci chiar anterior acestei pe­rioade, deoarece confruntarea dintre comu­nism ÅŸi Biserică a început încă din interbe­lic. De altfel, chiar în comunicarea mea pe tema atitudinii episcopului Nicolae Popovici faÅ£ă de comunism, Å£inută la manifestarea „Martor 6”, am vorbit despre diferite aspecte anterioare instalării regimului comunist în România, precum denunÅ£area comunismu­lui, ca ideologie distructivă la adresa civili­zaÅ£iei creÅŸtine, de către episcopatul ardelean în septembrie 1936 sau cele două campanii misionare în teritoriile ruseÅŸti pârjolite de ateismul bolÅŸevic din anii 1941-1942 efec­tuate de ierarhul orădean. Iar prin cunoaÅŸ­terea unor astfel de aspecte, mai ales prin manifestările pe care dumneavoastră le or­ganizaÅ£i aici, în capitala FranÅ£ei, contribuiÅ£i decisiv atât la scrierea istoriei recente a Bisericii, cât ÅŸi pentru rememorarea unor personalităÅ£i bisericeÅŸti care în vremea per­secuÅ£iei atee ÅŸi-au mărturisit credinÅ£a, încât noi, astăzi, le putem prelua pilda de curaj în faÅ£a pericolului secularizării, care, în fond, este tot o agresivitate de nuanÅ£ă bolÅŸevică. Åži mă gândesc la încercările de eliminare a Bisericii din spaÅ£iul public, bunăoară prin scoaterea Religiei din ÅŸcoală, sau perverti­rea minÅ£ilor ÅŸi a sufletelor oamenilor prin mijloacele tehnice de ultimă oră. De aceea, consider că o cercetare obiectivă ÅŸi consec­ventă a documentelor de arhivă, prin scoa­terea la lumină a personalităÅ£ilor Bisericii ÅŸi reliefarea unor aspecte din istoria recentă vin să ne arată nouă, celor de astăzi, că Istoria este pe bună dreptate „magistra vitae”.