PIEPT DE PUI UMPLUT CU SPANAC ȘI MOZZARELLA

Ingrediente: 300 ml ulei măsline; 1 kg piept pui dezosat (4 bucăţi); 1 kg frunze spanac; 400 g  mozzarella; 4 cepe; 4 dovlecei; 4 roșii; sare, piper, lămâie.

Mod de preparare: Se bat bucăţile de piept de pui și se condimentează cu sare si piper. Se prăjeşte în ulei bine încins, peste care se adaugă spanacul scurs de apă. Se presară sare şi piper după gust şi se ţine pe foc timp de cinci minute, până scade. Se pune un sfert din cantitatea de spanac pe fiecare bu­cată de piept de pui, se adaugă bucăţi de mozzarella şi se rulează. Se leagă cu aţă de bucătărie şi se coc 60 de minute la foc mo­derat, în tava unsă cu ulei de măsline. Se taie dovleceii şi roşiile rondele şi se coc pe grătar. Se stropesc cu suc de lămâie. Pieptul de pui se serveşte pe un pat de legume.

SALATĂ CU SPANAC ŞI MIGDALE

Ingrediente: 150 g mazăre, 100 g po­rumb (din conservă), 100 g boabe de fa­sole roşie (din conservă), 50 g migdale prăjite, o lămâie, o legătură de spanac proaspăt, două linguri de ulei de măsline, frunze de mentă, sare, piper. Opţional: câ­teva cubuleţe de telemea proaspătă.

Mod de preparare: Se fierbe mazărea timp de 15 minute în apă cu sare. Se cu­răţă şi se spală frunzele de spanac, apoi se scurg de apă şi se asamblează salata: pes­te frunzele de spanac se stoarce o jumăta­te de lămâie, se toarnă o lingură de ulei, se presară sare şi piper şi se adaugă boa­bele de mazăre fierte, scurse şi ele de apă. Deasupra se aşază migdalele, întregi sau tăiate feliuţe, boabele de fasole roşie şi cele de porumb. La final, se presară din nou sare şi piper după gust, suc de lămâie şi ulei de măsline. Se ornează şi cu câteva frunze de mentă, menite să ofere reţetei un gust răcoritor. Dacă vă place, puteţi adăuga şi câteva cubuleţe de telemea proas­pătă. Se împarte salata în patru boluri.

Pentru că e toamnă şi merele sunt, fără îndoială, unele dintre cele mai apreciate şi consumate fructe peste tot în lume şi, mai mult decât atât, pentru că ele sunt un ade­vărat izvor de sănătate, în continuare vă propun o reţetă de tort care-mi aduce aminte de copilărie...

TORT DE MERE ŞI CARAMEL

Ingrediente: 7-8 mere potrivite, 150 g zahăr, dulceaţă / gem acrişor (opţional), lămâie, 6 ouă, 6 linguri de ulei, 6 linguri de făină, 6 linguri de zahăr, 1/2 praf copt, 1 praf vanilie, esenţă rom; opţional: frişcă / scorţişoară / ciocolată.

Mod de preparare: Se ia o oală de vreo 5 litri, cu marginile înalte şi drepte, în care se pun 150 g zahăr; se pune pe foc mediu până se topeşte zahărul, cu care mai apoi se tapetează pereţii oalei. Se dă la răcit. Între timp se curăţă merele de coa­jă şi cotor (se pot tăia şi în felii mari) şi se stropesc cu zeamă de lămâie. După ce ca­ramelul s-a răcit, se aşază pe fundul oalei merele, unul lângă altul, iar mijlocul lor se poate umple cu dulceaţă (doar în cazul în care merele au rămas întregi, şi nu fe­lii). Se dă la cuptor (încălzit în prealabil la 180°) pentru aproximativ 25-30 minu­te, până ce merele se înmoaie şi carame­lul se scurge pe ele. Între timp se separă ouăle: albuşurile se bat spumă cu un vârf de sare; gălbenuşurile se freacă împreună cu uleiul, zahărul, vanilia, praful de copt stins cu un pic de zeamă de lămâie, apoi se adaugă făina în ploaie. La sfârşit se în­corporează şi spuma de ouă, prin mişcări circulare, de jos în sus (pentru a rămâne aluatul spumos). Aluatul astfel obţinut (de pandişpan) se toarnă peste mere, nu înainte de a le fi stropit cu puţină esenţă de rom. Totul merge la cuptor pentru încă 30-35 minute. Blatul trebuie să fie auriu şi să treacă „testul scobitorii” (se înţeapă pandişpanul cu o scobitoare care trebuie să iasă fără aluat).

Se lasă la răcit după ce cu un cuţit lung am desprins marginile blatului de oală. Fiind rece, tortul iese mai uşor punând un platou cu gura în jos peste oală şi întor­când totul dintr-o sin­gură mişcare. Tortul va ajunge cu pandişpanul jos, însiropat cu sucul de la mere şi caramel, şi cu merele deasupra.

Tortul poate fi ser­vit ca atare sau ornat cu frişcă şi un praf de scor­ţişoară sau cu ciocolată topită, după gust şi ima­ginaţie.

ŞTIAŢI CĂ...?

• Spanacul provine din Persia, iar în Europa a ajuns în secolul al IX-lea, adus de mauri. Popularitatea spanacului a fost foarte redu­să şi a sporit foarte lent. De abia după cel de-al Doilea Război Mondial consumul de spanac a crescut, datorită reclamei făcute de americani. Ambasador al acestei legume a fost eroul desenelor animate, marinarul Popeye, care, oricând avea la îndemână câte o cutie de spanac, reuşea să-şi învingă adver­sarii. O informaţie bună pentru devoratorii de spanac este faptul că acesta rămâne în continuare în topul legumelor, nu numai da­torită conţinutului mare de fier, ci şi datori­tă cantităţii de vitamina C, E, acid folic, zinc, magneziu şi potasiu. Spanacul, posedând vi­tamina K în cantităţi record, influenţează re­zistenţa oaselor noastre. Este o sursă natu­rală minunată de fier, care este parte a hemoglobinei ce transportă oxigenul prin toate celulele corpului şi intră în cadrul sis­temului responsabil de producerea de ener­gie şi controlul metabolismului (adminis­trarea fierului sub formă farmacologică poate duce la supradozaj, care este extrem de periculos, în special pentru copii).

• Cu toţii am auzit proverbul „Un măr pe zi ţine medicul departe”. Beneficiile unei die­te bogate în mere sunt multiple: pierderea în greutate, dinţi albi şi sănătoşi, prevenirea unor tipuri de cancer sau a maladiei Alzheimer, reducerea colesterolului sau a riscului de diabet. Cel mai mare producător şi exportator de mere este China, urmată de SUA, Turcia, Polonia şi Italia. Arheologii au descoperit că oamenii consumă mere încă din anul 6500 î.Hr.; ceea ce este important de reţinut şi în ziua de azi e sfatul nutriţio- niştilor de a consuma merele cu coajă cu tot. Decojite, ele îşi pierd o mare parte din proprietăţi. De-a lungul timpului, oţetul de mere a fost folosit în cele mai variate sco­puri: în gastronomie (pentru prepararea mu­răturilor şi a diferitelor feluri de salate), pen­tru exterminarea unor plante dăunătoare, pentru a curăţa armurile sau diferite usten­sile din bucătărie... De asemenea (şi deloc întâmplător), i-au fost atribuite importante proprietăţi curative. Cu toate că este folosit din timpuri îndepărtate, oţetul de mere a de­venit cunoscut cu precădere începând de la sfârşitul anilor ’50, când un celebru medic american, D.C. Jarvis, a tratat acest oţet în detaliu într-o lucrare intitulată Ghidul sănă­tăţii.Şi iată că este indicat (alături de even­tualul tratament medical specific) pentru îmbunătăţirea procesului de digestie, detoxifiere, tratarea reumatismului, colecistitei, anemiei şi migrenelor, colesterolului mărit şi hipertensiunii, iar acestea sunt numai câ­teva exemple...