În timpul celor 10 zile, copiii au învăţat să se roage, să picteze, să împletească, să cânte, să danseze şi să fie unii cu alţii. Dar mai mult decât atât, au avut un timp numai al lor, un loc doar pentru ei, o piesă în care ei erau perso­najul principal.

Prin toate aceste activităţi, prin Sfintele Liturghii şi prin rugăciunile de seară şi de di­mineaţă, prin joacă şi poveştile înainte de culcare au simţit bucuria copilăriei din plin şi mai ales au văzut că această bucurie e cu atât mai mare cu cât este trăită în Dumnezeu.

Cei mai mari au avut un atelier de comu­nicare în care au avut prilejul de a se exprima, de a se cunoaşte mai bine pe ei înşişi şi de a crea legături de prietenie puternice. Unul din­tre copii, la începutul atelierului, când scriam pe o foaie aşteptările fiecăruia, a zis frumos şi profund: „Îmi doresc să descopăr taina din mine”. Şi chiar aceasta cred că a fost tabăra, o încercare de a ne descoperi taina proprie şi pe cea a aproapelui. Noi, animatorii, am fost co­pleşiţi de taina ascunsă în copilaşii pe care Dumnezeu ni i-a încredinţat în timpul aces­tor zile. Iar copiii s-au bucurat de taina aflată în ei, de taina copilăriei, spre care tânjim atât de mult noi, cei mari...

În toiul bucuriei din ultimele zile, m-am gândit la un moment dat, cu părere de rău, că cei care au participat sunt doar o mică parte din copiii aflaţi în străinătate şi care, la rândul lor, s-ar fi bucurat la fel de mult. Îmi doresc din suflet ca aceste tabere să fie cât mai cunos­cute printre familiile de români din Occident, să se organizeze în mai multe locuri, poate chiar în ţările de unde vin copiii, căci sunt pri­lejuri de a sădi sămânţa cea bună în sufletele lor curate. Iar noi dăm mărturie că rodul cel bun se vede încă din timpul taberelor şi ne ru­găm ca el să continue să crească în sufletele micuţilor.

Benedict Both, animator Lisabona, Portugalia

Dragii mei,
În ziua când aţi plecat cu toţii din tabără, de nostalgie m-am dus la Masa tăcerii, singu­ră, să decantez toate... Era răcoare şi plăcut în parc, toată ziua m-am gândit la voi toţi, ani­matori şi copii... La Masa tăcerii era un grup de tineri care cântau la o chitară în surdină o muzică folk lejeră... asta ca să nu pierd spiri­tul din tabără („De la moşii noştri noi am în­văţat / Doina şi balada ce ni le-au lăsat")... mi se părea incredibil de fain totul... şi de nere­petat...

Voiam să vă spun tuturor că mi se pare minunat ce aţi făcut în tabără. De mult nu am mai avut o perioadă atât de lipsi­tă de gânduri. Noi trăim o viaţă compli­cată, mai ales de gânduri... ne-am com­plicat-o noi, nu intru în detalii, şi pentru mine Tismana a fost ceva atât de intens că am fost, cred, într-o continuă uimire... acum sunt cu dezmeticirea sau cu nedu­merirea de după, cum ar spune Eliade. Drept să spun, eu nu prea sunt o exalta­tă, şi totuşi mi s-a părut un timp binecu­vântat...

Nu scriu să vă flatez, ci pentru că tre­buia să vă spun, să aveţi un feedback de la un afon...

Mie lucrul cu copiii mi se pare extrem de greu, mai ales cu cei mai mari, cu ado­lescenţii; cei mai mici mă dezarmează cu replicile, cu privirea, cu felul lor de a ve­dea lucrurile fără ocolişuri, cu trecerea lor, instantaneu, de la râs la plâns, cu im­plicarea lor totală şi serioasă în jocuri, cu felul lor de a nu pricepe un compromis sau o jumătate de măsură şi mai ales cu generozitatea lor gratuită. De la fiecare ai o lecţie de învăţat. Nu pot să îl uit pe Damian, care, văzându-l pe Marin bol­nav în pat, fără chef de nimic, l-a întrebat foarte serios: „Marine, ce pot să fac pen­tru tine ca să te simţi mai bine? Orice, spune, ce să fac? Să fac o acrobaţie?"

Aşa sunt copiii în general, dar ce mi s-a părut grozav este aducerea lor din toa­te colţurile lumii în acelaşi mediu bine­cuvântat de la Tismana, unde Cuviosul Nicodim şi Maica Domnului i-au ţinut în palmă... şi nu pot decât să mă bucur enorm şi să văd o sămânţă bună aruncată în pământ bun şi, cum „nu există întâmplare", văd Pronia lui Dumnezeu şi planul Lui în timp cu toţi aceşti copii risipiţi prin lume.

M-a impresionat grozav ex­plicarea Sfintei Proscomidii pen­tru copii. Ce văd eu cu adevărat lucrător este firescul lucrării dumnezeieşti către oameni, că­tre copii, un ferment de credin­ţă, de lucru bine făcut, la timp, un firesc, o normalitate către care ar trebui să tindem mai mult şi noi, adulţii, care ne îm­piedicăm de prea multe raţiuni politically correct,inclusiv în cele bisericeşti... „Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, căci ai ascuns aces­tea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor" (Matei 11, 25).

Ca să închei în nota poetică de la început şi să vă fac să retră­iţi clipe minunate: pe seară, în ziua când aţi plecat, am fost cu toţii, copiii P. şi cu George, în ta­bără... încă o dată... să se mai dea cei mici o dată în leagăne... Era şi nenea Ricu acolo... singur cu munţii şi pădurea... Copiii au um­plut leagănele încă o dată şi le-au dat viaţă; nu se mai dădeau ple­caţi, părea că şi leagănele acelea se bucură iarăşi, că totul în jur respiră încă râsetele proaspete...

Nenea Ricu ne povestea că la miezul nopţii luna este perfect rotundă şi e drept deasupra mănăstirii... şi eu mă gândeam la omul aces­ta, pe care nici nu l-am băgat în seamă în tim­pul taberei - că îşi făcea treaba cu o discreţie extremă -, ce pace degaja şi cu câtă naturale­ţe vorbea despre frumuseţea Tismanei, des­pre Coşbuc şi cumnatul lui care avea o vilă ceva mai sus de tabără, de Grigorescu, care au iubit şi ei răsăritul şi apusul de soare la Tismana... fără nimic ostentativ de agenţie de turism, ci cu siguranţa şi umilinţa pe care nu­mai adevărul le poate da.

Astfel am să mă gândesc eu la Tismana 2013 şi mulţumesc întâi lui Dumnezeu şi apoi tutu­ror celor care au lucrat aşa încât să mă împăr­tăşesc şi eu de Lumina Lui caldă de acolo...

Vă îmbrăţişez pe toţi în gând,

Alina Tiron (medic) Bruxelles, Belgia

Într-o seară am reuşit să vorbesc cu câţiva copii. Astfel l-am cunoscut pe Stefano, care are 12 ani şi s-a născut în Italia. Mama este român­că, iar tatăl italian. Era venit pentru prima oară în tabără, însă reuşise deja să-şi facă prieteni, chiar dacă vorbeşte mai greu limba română, pe care a învăţat-o mai mult de la bunica. „Aici am reuşit să-mi deschid inima. Mi-a plăcut foarte mult slujba Prohodului Maicii Domnului, căci în timpul ei am simţit cum Dumnezeu intră în sufletul meu", mi-a mărturisit Stefano.

La fel de încântată de tabără era şi Laureline, care, la cei 9 ani împliniţi, deşi năs­cută în Franţa, vorbeşte foarte bine româna. „Am participat şi anul trecut la tabără şi mi-a plăcut că părintele ne-a explicat unele lucruri. De exemplu, nu ştiam ce fac preoţii cu pâini­le la sfârşit de slujbă, acum însă ştiu că le bi­necuvântează. De asemenea, am învăţat câte­va rugăciuni pe care le spun aici, dar şi acasă, când merg la biserică cu mama." Sofia are 10 ani, este din Franţa şi participă deja pentru a treia oară la tabăra de la Tismana. „Îmi place că vin mulţi copii din alte ţări şi că pot să mă cunosc cu ei. De asemenea, îmi place că ne în­vaţă multe lucruri despre Dumnezeu şi ne apropiem mai mult de El."

Mi-am umplut desaga sufletului cu zâmbe­tele dăruite de copii, precum şi cu lumina ino­cenţei lor, plecând de la Tismana bucuroasă pentru ei că s-au întors în România, chiar şi pentru puţin timp, unde au vorbit cu Dumnezeu în voie, I-au povestit de prieteniile care s-au înfiripat în tabără și s-au înfruptat din dulceaţa Ortodoxiei de acasă.

Ecaterina Luţişina, jurnalist

Vă mulţumesc pentru această tabără, întrucât pentru mine, ca mamă, tabăra este alterna­tiva şi răspunsul sănătos de care aveam nevoie pentru copilul meu în această lume în care so­cietatea nu oferă decât alternative negative. Posibilitatea de a fi acolo cu copiii care împărtă­şesc aceleaşi sentimente, de a descoperi prietenii şi oameni sinceri mi se pare minunată!

mama lui S.

Doamne ajută! Vă scriu pentru a vă felicita încă o dată pentru taberele pe care le organi­zaţi. De când a plecat de la Tismana, E. povesteşte aproape tot timpul numai despre ceea ce a făcut acolo şi despre cât de valorizat şi ocrotit s-a simţit. Privilegiul de a fi fost la Caraiman şi la Tismana a însemnat pentru noi mângâierea pe care Dumnezeu ne-a trimis-o după o perioa­dă plină de încercări. Mai departe, ar însemna foarte mult dacă E. ar putea rămâne în legătură cu animatorii de care s-a ataşat şi de la care a învăţat atât de mult. Vă doresc ca Dumnezeu să vă ocrotească în tot ceea ce faceţi şi să ne vedem cu bine. Cu mult drag!

mama lui E.