Prima constatare legată de rolul crucilor din MunÅ£ii Apuseni ÅŸi de pretutindeni este sacraliza­rea locului. O cruce postată la o intersecÅ£ie de dru­muri, într-un anumit spaÅ£iu exprimă legătura omu­lui cu Dumnezeirea. Crucea îndumnezeieÅŸte locul. Acolo, pe cruce, e trupul lui Iisus Hristos, răstignit pentru mântuirea oamenilor, mai adesea prezent printr-un disc solar, cum e în cazul crucii celtice.

Majoritatea crucilor de pe ArieÅŸul Mijlociu din MunÅ£ii Apuseni sunt strâns legate de viaÅ£a/tradiÅ£ia agrar-pastorală a zonei urmând ciclurile agrare/pas­torale: imaÅŸ-Å£arină, într-un spaÅ£iu care nu depăÅŸeÅŸte uneori ca diametru doi kilometri sau chiar mai pu­Å£in. Între două pâraie e imaÅŸ, dincolo de pârâu, e Å£a­rină ÅŸi fiecare spaÅ£iu are într-un fel de centru al său o cruce, la care se oficiau slujbe religioase, sfeÅŸtanii de binecuvântare a stânelor, păstorilor ÅŸi vitelor pen­tru înlăturarea duhurilor rele pentru a le feri de boli, de dezlănÅ£uiri ale naturii. În Å£arină, la o asemenea cruce ca cea a Crocanilor, de Rusalii sau la Sânpetru, se oficia un mare maslu la care participau oamenii din satele comunelor Sălciua, Ponor, Baia de ArieÅŸ ÅŸi din alte sate: PoÅŸaga, MogoÅŸ, când se sfinÅ£ea apa cu care mai apoi se stropeau holdele, casele, colibe­le ÅŸi vitele. O semnificaÅ£ie deosebită avea agapa din această zi, cu binecuvântarea bucatelor ÅŸi oferirea de către gospodari celor din jur să guste din bucatele lor: Har din har, dar din dar se face!, pentru a da pu­tere de rodire anului.

Din Dealul FeÅ£ii până la Crucea Crocanilor sunt patru cruci, una în Cărbunări (Crucea din Funduri) ÅŸi una în dunga ce duce spre Fântâna

Cailor (Crucea Mică); în Meterg mai era o cruce undeva, dispărută; o altă cruce se afla pe drumul spre FaÅ£a Natului ÅŸi o alta la După Stână, toate in­tegrate în spaÅ£iul ciclului agrar imaÅŸ-Å£arină.

Crucile din Lucaci (cea de piatră pusă de Codrescu pe pământul său), cea din DoÅŸtină – Crucea Bandî – ÅŸi Crucea Porumbului din ÅŸaua din­tre Huda lui Papară ÅŸi Vânătare marcau locurile de ritual religios din vecinătatea colibelor ÅŸi stabulaÅ£iei gospodarilor.

De reÅ£inut e că majoritatea acestor cruci sunt celtice, au în centrul lor discul solar ÅŸi motive ar­haice: rozete, zigzaguri, calea ÅŸerpuită, funia împle­tită, coarnele berbecului ÅŸi alte motive care se gă­sesc pe diferite obiecte din gospodărie: furci de tors, lăzi de zestre, juguri, bâte, fluiere, codoriÅŸti de bici etc., toate exprimând o spiritualitate străveche, într-o stilizare artistică uimitoare, ce se poate con­stata cel mai expresiv pe Å£esăturile ÅŸi cusăturile por­tului popular din zonă. Pe unele dintre crucile mari, ca aceea din vârful Citerii ÅŸi cea de la Podul de pes­te ArieÅŸ din Sălciua de Sus e sculptat ochiul divin iar dedesubt e scris dictonul: „Ce Å£ie nu-Å£i place/ Altuia nu-i face”, zicere cu efecte moralizatoare ime­diate.

Nu puÅ£ine dintre aceste cruci au baza încastra­tă într-o piatră de moară sau de râÅŸniÅ£ă folosită ca masă de rugăciune, alteori piatra de moară sau de râÅŸniÅ£ă este plasată pe un stâlp independent lângă cruce, cum e cazul Crucii de la Podul de peste ArieÅŸ din Sălciua de Jos. Aceasta, ca ÅŸi crucea mare de lângă podul din Sălciua de Sus sunt plasate în ve­cinătatea apei, pentru că aici se desfăÅŸura ritualul de la Bobotează.

Ce loc mai nimerit era decât să pui o cruce lân­gă fântâna dintre biserică ÅŸi casa parohială, oare nu tot ca o sugestie a unei surse de viaÅ£ă ÅŸi a sfinÅ£irii preajmei, a întregului complexul creÅŸtin, marcând desigur sacralitatea centrului satului?

Crucea, masivă, pusă acolo probabil în locul alteia între cele două războaie mondiale a devenit pentru oamenii necreÅŸtini ai dictaturii comuniste indezirabilă. După alungarea preotului ÅŸi transfor­marea casei parohiale în cămin cultural, unde se Å£i­neau ÅŸedinÅ£ele partidului comunist, locul rugăciu­nilor îl luase InternaÅ£ionala, s-au făcut presiuni asupra sătenilor, acum membri ai partidului comu­nist, să taie din temelii crucea. Ei bine, oamenii s-au speriat, nu puteau face o asemenea ticăloÅŸie ÅŸi-ntr-o noapte au luat crucea cu pricina de acolo ÅŸi-au pus-o în vârful Citerii, pisc de deal înalt căruia copiii mei îi spun Golgota, loc minunat din care crucea se vede de la mari depărtări.

În drumul spre acel loc de pierzanie din foste­le case parohiale se afla ÅŸi Crucea Bandî, cea aflată în vecinătatea gospodăriei BăceÅŸtilor pe un gruiÅŸor de pe marginea drumului. Åži acestei cruci i-a fost pus gând rău ÅŸi trebuia să dispară. Au luat-o BăceÅŸtii ÅŸi au pus-o nu departe de biserica nouă, o cruce monument cu o vechime de circa 200 de ani. Veche fiind, recent unii săteni au înlocuit-o cu o cruce nouă cu care aveau să se mândrească. Am luat cru­cea aceasta minunată ÅŸi piatra în care era încastra­tă ÅŸi i-am găsit un loc nou, lângă cărăruia de La Carpen ce duce spre biserica nouă, foarte aproape de casa noastră.

În general crucile acestea pe care le numim ge­neric „de hotar”, de data aceasta nu doar pentru că ar hotărnici cât ar marca un spaÅ£iu, erau comanda­te meÅŸterilor lemnari sau pietrari de către oameni înstăriÅ£i din sat ÅŸi puse pe proprietăÅ£ile lor cu evla­vie ÅŸi speranÅ£ă, speranÅ£a că crucea pe care a fost răs­tignit Cel Care a Înviat din morÅ£i va fi aceea care îi va ocroti ÅŸi le va asigura bunăstarea ÅŸi mântuirea.

O problemă deosebit de actuală este că aceste cruci, în majoritatea lor, sunt foarte vechi, iar cele de lemn, mai ales cele cărora le-a putrezit acoperi­ÅŸul, se află într-un avansat stadiu de degradare, ele nemaiîndeplinind azi, în întregime, rolul lor de al­tădată, diminuând sau chiar dispărând economia agrar-pastorală de altădată. TotuÅŸi, la unele dintre aceste cruci se mai oficiază slujbe religioase. A fost nevoie de un dezastru ca să se reia sfeÅŸtania de la crucea din Meterg, după ce prin anii 70/80 au fost trăsniÅ£i opt boi din ciurdă, ciudat lucru, din opt familii diferite.