Despre trăirea euharistică ca ÅŸansă de normalizare a raporturilor dintre ÅŸtiinÅ£ă ÅŸi teologie în contemporaneitate

Euharistia „este taina instituită de ÎnsuÅŸi Iisus Hristos, prin rugăciunea de mulÅ£umire ÅŸi gestul de binecuvântare a pâinii ÅŸi paharului (Lc. 22, 19-20) la ultima Sa cină împreună cu apostolii, în care Biserica actualizează în mod sacramental opera sa răscumpărătoare, concentrată în jertfa ÅŸi Învierea Sa (1 Cor. 11, 23-26; Mt. 26, 26; Lc. 22, 17-19)”¹. Este jertfa noului Legământ dintre Dumnezeu ÅŸi om, împlinire ÅŸi desăvârÅŸire a celui Vechi ÅŸi pecetluit de ÎnsuÅŸi Fiul lui Dumnezeu devenit (ÅŸi) Fiul Omului, Dumnezeu adevărat ÅŸi om adevărat, prin Întruparea, Patima, Răstignirea ÅŸi Învierea Sa. Este oferirea hranei celei noi, dumnezeieÅŸti ÅŸi duhovniceÅŸti, pe care mâncând-o omul născut în Hristos (din apă ÅŸi din Duh, prin botez) se îndumnezeieÅŸte. Euharistia naÅŸte în permanenÅ£ă Biserica, în care este pregustarea ÎmpărăÅ£iei Cerurilor aici pe pământ, prin prezenÅ£a harului. CreÅŸtinii sunt prin excelenÅ£ă mulÅ£umitorii ÎmpărăÅ£iei lui Dumnezeu, cei care pun în centrul existenÅ£ei lor gestul de mulÅ£umire ÅŸi de recunoÅŸtinÅ£ă adresat lui Dumnezeu pentru binecuvântarea de a-i face părtaÅŸi vieÅ£ii dumnezeieÅŸti.

Cultic, euharistia a căpătat cu timpul forma a ceea ce numim astăzi „sfânta ÅŸi dumnezeiasca Liturghie” ÅŸi pe care o săvârÅŸim curent în zilele noastre după tipicul primit de la sfinÅ£ii Vasile cel Mare ÅŸi Ioan Gură de Aur. Hristos ÎnsuÅŸi îndeamnă la a săvârÅŸi neîncetat jertfa euharistică: „de câte ori veÅ£i mânca această pâine ÅŸi veÅ£i bea acest pahar, moartea Domnul vestiÅ£i până când va veni”(I Cor. 11, 26). Liturghia sfântului Vasile cel Mare dă această mărturie că săvârÅŸind noi dumnezeiasca Liturghie „moartea Mea veÅ£i vesti, învierea Mea veÅ£i mărturisi”. După Învierea Sa, Hristos se arată lui Luca ÅŸi Cleopa pe cale, ÅŸi, nerecunoscut încă de aceÅŸtia, le tâlcuieÅŸte Scripturile care dădeau mărturie despre Sine, apoi cinează cu ei, ÅŸi frângând pâinea, ochii lor se deschid spre a-L recunoaÅŸte, iar El se face nevăzut de la faÅ£a lor. Gestul este cel al consacrării liturgice a Darurilor, Hristos rămânând prezent cu ei prin pâinea devenită Trupul Său. Este mărturia încă dintru început a prezenÅ£ei euharistice a lui Hristos, în acest chip, ÅŸi propunându-Åži să sfinÅ£ească astfel pe om prin cuminecare-împărtăÅŸire până la sfârÅŸitul veacurilor. Gestul frângerii pâinii ÅŸi gustarea lui Hristos euharistic este deci, încă dintru început, în Biserică, miezul trăirii creÅŸtine.

Mărturiile despre săvârÅŸirea euharistiei sunt vechi de când creÅŸtinismul. Didahia celor doisprezece apostoli, „documentul cel mai important din imediata apropiere a Apostolilor ÅŸi izvorul cel mai vechi al legislaÅ£iei bisericeÅŸti”², pare a cuprinde cele mai vechi indicaÅ£ii tipiconale cu privire la săvârÅŸirea Tainei euharistiei:

„ Iar cu privire la euharistie, aÅŸa să faceÅ£i euharistia: Mai întâi cu privire la potir: „ÎÅ£i mulÅ£umim Å¢ie, Părintele nostru, pentru sfânta vie a lui David, sluga Ta, pe care ne-ai făcut-o nouă cunoscută prin Iisus, Fiul Tău. Å¢ie slava în veci”. Cu privire la frângerea pâinii: „ÎÅ£i mulÅ£umim Å¢ie, Părintele nostru, pentru viaÅ£a ÅŸi cunoÅŸtinÅ£a, pe care ne-ai făcut-o cunoscută nouă prin Iisus, Fiul Tău. Å¢ie slava în veci. După cum această pâine frântă era împrăÅŸtiată pe munÅ£i ÅŸi fiind adunată a ajuns una, tot aÅŸa să se adune Biserica Ta de la marginile lumii în împărăÅ£ia Ta. Că a Ta este slava ÅŸi puterea, prin Iisus Hristos în veci”. Nimeni să nu mănânce, nici să bea din euharistia voastră, ci acei care au fost botezaÅ£i în numele Domnului. Căci cu privire la aceasta a spus Domnul: „Nu daÅ£i ceea ce este sfânt câinilor”(Mt. 7, 6).

Iar după ce v-aÅ£i împărtăÅŸit, mulÅ£umiÅ£i aÅŸa: „ÎÅ£i mulÅ£umim Å¢ie, Părinte Sfinte, pentru sfânt numele Tău, pe care L-ai sălăÅŸluit în inimile noastre ÅŸi pentru cunoÅŸtinÅ£a, credinÅ£a ÅŸi nemurirea, pe care ne-ai făcut-o nouă cunoscută prin Iisus, Fiul Tău. Å¢ie slava în veci. Tu, Stăpâne atotputernice, „ai zidit toate” (InÅ£. Sol. 1, 14) pentru numele Tău. Mâncare ÅŸi băutură ai dat oamenilor spre desfătare, ca să-Å¢i mulÅ£umească Å¢ie, iar nouă ne-ai dăruit, prin Fiul Tău, mâncare ÅŸi băutură duhovnicească ÅŸi viaÅ£ă veÅŸnică. Înainte de toate, ÎÅ£i mulÅ£umim, că eÅŸti puternic. Å¢ie slava în veci. Adu-Å¢i aminte, Doamne, de Biserica Ta, ca s-o izbăveÅŸti de tot răul ÅŸi s-o desăvârÅŸeÅŸti în dragostea Ta, ÅŸi „adună din cele patru vânturi”(Mt. 24, 31) această Biserică sfinÅ£ită în împărăÅ£ia Ta, pe care ai pregătit-o. Ca a Ta este puterea ÅŸi slava în veci.”³

Ce legătură poate însă avea euharistia cu ÅŸtiinÅ£ele? Euharistia trebuie înÅ£eleasă nu numai ca simplu gest de cult, ea este infinit mai mult, este noul mod de fiinÅ£are al omului în lumina Învierii lui Hristos ÅŸi prin care tot demersul de cunoaÅŸtere împrumută competenÅ£ă ÅŸi inspiraÅ£ie dumnezeiască. Euharistia îl învaÅ£ă pe om să primească ÅŸi să dăruiască ca gest cu roadă în coordonate de har. Viziunea euharistică asupra lumii se exprimă prin demersul de întoarcere, în gest de dăruire proprie a omului, ca fiu către Părinte, a darurilor pe care Părintele le-a dăruit mai înainte acestuia prin intermediul creaÅ£iei întregi. Dumnezeu ÎnsuÅŸi se dăruieÅŸte omului (ÅŸi) prin opera sa care este creaÅ£ia întreagă:

« TradiÅ£ia iudeo-creÅŸtină ne-a învăÅ£at să contemplăm acÅ£iunea lui Dumnezeu în istoria poporului evreu, în aventura Bisericii ÅŸi în cea a umanităÅ£ii. De ce să nu percepem urmele acesteia în uimitoarea aventură a Universului [...]”⁴

, aventură pe care omul o cercetează astăzi prin intermediul ÅŸtiinÅ£elor?

Omul are de învăÅ£at însă nu numai să evite căderea într-un consumism materialist de tip tehno-ÅŸtiinÅ£ific, ci să se (ÅŸi) ridice la demnitatea de fiinÅ£ă în împărtăÅŸire profundă din bogăÅ£iile duhovniceÅŸti ale lumii. Universul întreg trebuie înÅ£eles ca dar dinspre Dumnezeu către om, pe care omul îl primeÅŸte, dar în loc să îl reÅ£ină egoist pentru sine ÅŸi eventual să se folosească de acesta doar la nivel fenomenologic, îl întoarce la rândul său către Părinte în gest propriu de participare. Acesta este demersul euharistic, cel care poate cuprinde întreaga fiinÅ£are a omului ÅŸi care este vindecarea prin excelenÅ£ă, întru sfinÅ£enie, de toată schizofrenia pe care omul contemporan o experimentează atât de des în încercările sale de a cunoaÅŸte lumea, pe Dumnezeu ÅŸi pe sine însuÅŸi:

„Sciziunea dintre teologie ÅŸi ÅŸtiinÅ£ă poate fi depăÅŸită în măsura în care amândouă îÅŸi restabilesc relaÅ£ia firească cu euharistia, înÅ£eleasă în termeni cosmici ca ofrandă a creaÅ£iei întoarsă prin dăruire lui Dumnezeu prin artă, ÅŸtiinÅ£ă ÅŸi tehnologie. Activitatea ÅŸtiinÅ£ifică poate fi tratată ca o lucrare euharistică de dimensiuni cosmice (o liturghie cosmică). Astfel, ÅŸtiinÅ£a poate fi văzută ca mod al experienÅ£ei religioase, o vedere accesibilă acelor oameni de ÅŸtiinÅ£ă care participă la comunitatea eclezială, dar încă nedemonstrată celor din afara acestui tip de comunitate.”⁵

În cel care trăieÅŸte euharistic, fie prin teologie, fie prin ÅŸtiinÅ£e, taina Învierii lui Hristos lucrează ca taină a PrezenÅ£ei Celui care a adus euharistia în lume.

Bibliografie: 1. Pr. Prof. Dr. Ion Bria, DicÅ£ionar de teologie ortodoxă, ed. IBMBOR, BucureÅŸti, 1994, p. 156; 2. Scrierile PărinÅ£ilor apostolici (traducere, note ÅŸi indici de pr. dr. Dumitru Fecioru), ed. IBMBOR, BucureÅŸti, 1995, p. 17; 3. Ibidem, pp. 31-32; 4. Thierry Magnin, Quel Dieu pour un monde scientifique, éd. Nouvelle Cité, Paris, 1993, p. 12 ; 5. Alexei Nesteruk, Light from the East. Theology, Science and the Eastern Orthodox Tradition, ed. Fortress Press, Minneapolis, 2003, p. 2.

pr. Răzvan Ionescu