Adaugat la: 4 Decembrie 2011 Ora: 15:14

Cu Moș Costache în Țara Sfântă

Cu Moș Costache în Țara Sfântă

Suntem pe ţărmul Mării Galileii1, chiar lângă bisericuţa care comemorează întâlnirea Domnului cu apostolii, după Înviere. E amiază, e soare şi e cald. Ne înmuiem picioarele şi mâinile în apă. Zeci de peştişori ne zburdă printre degete. La doi paşi, un bătrân, puţin încovoiat de spate, îşi ridică ochii către mine şi‑mi pare că‑n privire îşi poartă întreaga viaţă, pe toţi cei dragi ai săi. Îl aud murmurând: „Cine mai credea că o să ajungă Costache, la 86 de ani, să calce prin locurile astea?”. Mângâie apa cu mâinile sale aspre şi‑şi dă cu ea pe gât şi prin păr cu atâta grijă, de parc‑ar fi aghiasmă. 

E imposibil să nu‑l remarci pe Moş Costache în grupul de pelerini. Cei mai mulţi îl simpatizează şi‑i spun „bunelul”. Stă mereu în preajma părintelui Cristi, conducătorul de grup. Unii mai fac glume pe seama lui, pentru că nu prea aude. Dar el nu se supără. Ştie şi dânsul lucrul acesta, căci a lucrat timp de zeci de ani într‑un atelier mecanic, în zgomot de ciocane şi maşinării. Câţiva ziarişti, de la publicaţii din cele mai diverse, invitaţi de Centrul de Pelerinaje al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, încearcă să scoată de la dânsul ceva senzaţional, ca să aibă ce scrie. Îl întreabă cum de a reuşit, cu pensia de 600 de lei pe lună, să‑şi plătească pelerinajul. Nu le răspunde direct, dar ceva mai târziu, în autocar, îl aud spunând, în graiul său moldovenesc: „Cât m‑am rugat la bunul Dumnezeu, am citit şi psaltirea şi‑am zis: Doamne, am visat vis şi cu visu‑acela am venit”.

Motivele pentru care oamenii merg în pelerinaj în Ţara Sfântă par a fi destul de diverse. Unii vin pentru că, spun ei, Ierusalimul e locul în care fiecare trebuie să ajungă măcar o dată‑n viaţă. Alţii pentru că vor să vadă cu ochii lor minuni: aceştia sunt, de obicei, cei mai dezamăgiţi. Alţii pentru că vor să li se împlinească anumite dorinţe: o doamnă s‑a arătat surprinsă de complexitatea anumitor rugăciuni, căci, spunea ea, „eu termin repede, îmi fac o listă cu toate doleanţele şi sper ca Dumnezeu să‑mi împlinească măcar câteva”. Am văzut în acest pelerinaj şi oameni aparent indiferenţi faţă de credinţă, care deveneau conştienţi de importanţa locurilor vizitate, dar cărora le era frică să creadă pentru că‑şi dădeau seama că, odată ce‑ar crede, ar trebui să‑şi schimbe viaţa2

Însă, în ochii lui Moş Costache, „aiştea îs toţi oameni credincioşi… după cum am văzut eu… nu vedeţi de‑aceia care să le placă băutura”. De aceea nu‑l pot bănui de aroganţă atunci când se întreabă: „Oare câţi din ei ştiu ce s‑a întâmplat prin toate locurile astea: Betleem, Nazaret, Iordan?”. Cred că‑i mai degrabă o tristeţe pe care nu şi‑o poate ascunde atunci când vede că în grup sunt şi oameni care „bifează” în grabă locurile despre care dânsul a tot citit şi pe care a visat o viaţă întreagă să le vadă. 

Gândindu‑mă acum din nou la dânsul, îmi revine în minte o imagine aflată de la una din bunicile mele: a tatălui ei, care a trecut la Domnul aşezat la masă, citind din Biblie. Şi mă întreb: dar noi? Mai găsim noi oare timp să‑L ascultăm pe Dumnezeu vorbindu‑ne din paginile Scripturii, pentru ca atunci când vom ajunge în Ţara Sfântă să privim totul cu acea bucurie pe care o simte cineva atunci când descoperă locurile unde a trăit un Prieten3 drag? Ca să putem spune, ca şi Moş Costache: „Acuma am văzut şi eu cele care le‑am citit în Sfânta Scriptură, le‑am studiat eu… cărţi câte‑am avut… Acum am văzut şi eu, am călcat cu picioarele”.    

Bogdan Grecu, Belfast

Note:

1. Care mai este numită în Evanghelii şi Marea Tiberiadei sau Lacul Ghenizaret.
2. Hristos Însuşi a vorbit despre această îndărătnicie (Ioan 12, 40), parafrazând cuvintele prorocului Isaia: „Cu auzul veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu privirea veţi privi, dar nu veţi vedea. Că inima acestui popor s‑a împietrit, urechile lor greu aud şi ochii lor s‑au închis, ca nu cumva cu ochii să vadă şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă şi să‑şi revină şi Eu să‑i vindec” (Is 6, 9‑10).
3. După cuvântul Domnului: „De acum nu vă mai zic slugi, fiindcă sluga nu ştie ce face stăpânul său; ci v‑am numit prieteni, pentru că toate care le‑am auzit de la Tatăl Meu vi le‑am făcut cunoscute” (Ioan 15, 15).

Cu Moș Costache în Țara Sfântă

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni