Descoperirea tiparului în Germania la 1452[1] a jucat un rol deosebit nu numai în dezvoltarea creÅŸtinismului apusean, ci ÅŸi în viaÅ£a Bisericii Ortodoxe. Cu greu putem imagina astăzi importanÅ£a acestui moment într-o lume care de secole transmitea învăÅ£ătura prin copierea manuscriselor în mănăstiri, raritatea cărÅ£ii făcând din ea un obiect de o deosebită valoare, pe care învăÅ£aÅ£i, nobili ÅŸi regi râvneau să-l dobândească. De-a lungul Evului Mediu, atât în Occident cât ÅŸi în Orient, cultura scrisă s-a transmis prin truda monahilor copiÅŸti, care pe lângă aceasta au creat ÅŸi o adevărată artă a caligrafiei ÅŸi a picturii în miniatură, făcând din carte un obiect de artă, împodobit cu imagini pe fond de aur, cu iniÅ£iale împletite cu motive florale, îmbrăcat frumos în piele sau ferecat în argint. DeÅŸi nu au renunÅ£at la aspectul estetic, (cum arată eleganÅ£a primelor ediÅ£ii „aldine” produse la celebra tipografie veneÅ£iană a lui Aldo Manuzio), tipografii au dezvoltat o altă concepÅ£ie asupra cărÅ£ii, considerată un produs destinat unei difuzări cât mai largi. Nu întâmplător în secolul al XVI-lea se manifestă în Occident aceste fenomene strâns legate între ele: răspândirea tiparului în toată Europa, apariÅ£ia (1517) ÅŸi dezvoltarea vertiginoasă a protestantismului, alfabetizarea populaÅ£iei în Å£ările nordice ÅŸi formarea limbilor naÅ£ionale. După secole de monopol al limbii latine în Biserica ÅŸi în cultura occidentală, traducerea Bibliei în limba germană de către Luther a stat la baza formării literare a acestei limbi. Vom vedea că primele traduceri în limba română tipărite de diaconul Coresi sunt produse în Transilvania, la BraÅŸov, unde acesta a găsit un teren propice pentru difuzarea cărÅ£ii în limba română, în contextul în care doar greaca ÅŸi slavona erau limbile de cultură în lumea ortodoxă.

Primele cărÅ£i liturgice ortodoxe au fost tipărite la sfârÅŸitul secolului al XV-lea la Cracovia, capitala de atunci a Poloniei ÅŸi la Cetinje, în Muntenegru, în limba slavonă. Tipografia de la Cetinje a fost adusă în Muntenegru de la VeneÅ£ia – unul din cele mai mari centre de producÅ£ie a cărÅ£ii din Europa – de către un principe ortodox, Gheorghe Cernoevici, care i-a dat-o în grijă unui călugăr cărturar, Macarie. Fiind însă Muntenegrul ocupat de oÅŸtile otomane, ieromonahul Macarie a venit în Å¢ara Românească, unde domnea Radu Vodă cel Mare (1495-1508). Păstrându-ÅŸi autonomia faÅ£ă de Imperiul Otoman, Å¢ara Românească a putut juca un rol de sprijin pentru Biserica de la sud de Dunăre, inclusiv în ceea ce priveÅŸte difuzarea de carte bisericească, rol ce s-a confirmat de-a lungul secolelor de stăpânire otomană. În fruntea Bisericii se afla acum mitropolitul de neam sârb Maxim Brancovici ÅŸi el fugar din pricina turcilor, care a susÅ£inut instalarea tipografiei la Mănăstirea Dealu, frumoasa ctitorie a lui Radu cel Mare, în apropiere de capitala domnească de la TârgoviÅŸte. Primele tipărituri au fost în limba slavonă, având o deosebită importanÅ£ă pentru toÅ£i ortodocÅŸii care foloseau limba slavonă în cult. Dintre ele amintim un Liturghier, prima ediÅ£ie tipărită a acestei cărÅ£i în lumea ortodoxă, un adevărat model pentru ediÅ£iile viitoare. Apoi, în primul an al domniei lui Neagoe Basarab (1512), s-a tipărit un Tetraevanghel. Domn luminat, iubitor de Biserică ÅŸi de învăÅ£ătură, Neagoe Basarab a înÅ£eles importanÅ£a tipăririi Scripturii ÅŸi s-a implicat personal în această operă. Iată câteva rânduri din cuvântul domnitorului scris la sfârÅŸitul acestei cărÅ£i (traduse din slavonă):

„Pentru că Dumnezeu, Cel căruia întru Treime ne închinăm, a binevoit să umple Biserica Sa cu cărÅ£i sfinte pentru folosul cititorilor, drept aceea ÅŸi eu, întru Hristos Dumnezeu binecredinciosul ÅŸi de Dumnezeu păzitul ÅŸi domn însuÅŸi stăpânitor Io Basarab /.../ am râvnit pentru această de suflet mântuitoare carte Tetraevanghel, cu ajutorul Sfântului Duh ÅŸi cu dragostea către sfintele Biserici /.../. Rog deci pe cei tineri, pe cei vârstnici ÅŸi pe cei bătrâni, care veÅ£i citi sau veÅ£i scrie, pentru dragostea lui Hristos, să îndreptaÅ£i iar pe noi care cu osârdie ne-am trudit la această lucrare, să ne binecuvântaÅ£i, pentru ca împreună slăvind pe Tatăl, din care sunt toate, pe Fiul, prin care sunt toate, ÅŸi pe Duhul Sfânt, întru care sunt toate, să aflăm aici pace ÅŸi milă, iar dincolo să ne bucurăm de lumină ÅŸi fericire.”

Tipărirea de carte s-a reluat în timpul domniei lui Radu Paisie (1535-1545), tot la iniÅ£iativa unui sârb în exil, logofătul Dimitrie Liubavici. Acesta învăÅ£ase meÅŸteÅŸugul tiparului la VeneÅ£ia ÅŸi, întorcându-se în Serbia, dorea să pună acest meÅŸteÅŸug în slujba ortodoxiei. Însă împrejurările vitrege din Serbia cotropită de otomani l-au făcut ÅŸi pe el să treacă la nord de Dunăre, luând cu sine mult preÅ£uita tipografie veneÅ£iană. Astfel s-au tipărit în continuare cărÅ£i deosebit de folositoare pentru viaÅ£a Bisericii, printre care o primă Pravilă (carte de legi bisericeÅŸti) ÅŸi un Apostol (1547).

În aceeaÅŸi perioadă, primele cărÅ£i în limba română s-au tipărit în Transilvania, la Sibiu, de către Filip Moldoveanul (zis ÅŸi Filip Maler sau Pictorul), angajat al magistratului din Sibiu ca pisar (scrib), care a folosit pentru prima dată la noi gravura ilustrată, cu multă măiestrie. De la el ne-a rămas prima carte bilingvă, un Tetraevangheliar slavo-român (1551-1553).

Însă cel care a jucat un rol decisiv pentru afirmarea limbii române în Biserica noastră este diaconul Coresi. Originar din TârgoviÅŸte, el a învăÅ£at arta tipografică de la Dimitrie Liubavici ÅŸi s-a stabilit apoi la BraÅŸov, unde timp de mai bine de 20 de ani (1556-1581) a publicat o serie de cărÅ£i bisericeÅŸti destinate tuturor românilor din cele trei Å£ări. El ÅŸi-a desfăÅŸurat însă activitatea într-un context istoric marcat de răspândirea protestantismului în Transilvania, unele din publicaÅ£iile sale purtând amprenta calvinismului (Tâlcul Evangheliei, 1567). ÎnsuÅŸi genul de carte pedagogică numită „catehism” este străin de tradiÅ£ia ortodoxă, fiind introdus de Luther (Micul catehism, 1529), dar a fost adoptat de catolici ÅŸi de ortodocÅŸi tocmai pentru a face faÅ£ă difuzării cărÅ£ilor protestante (lucrarea se numea Întrebare creÅŸtinească, 1560, un catehism ortodox publicat de Coresi cu binecuvântarea episcopului Sava). Pe de altă parte, tocmai răspândirea protestantismului a dat în toată Europa un impuls traducerii textelor sfinte în limbile naÅ£ionale, ceea ce s-a resimÅ£it ÅŸi în Transilvania. Cea mai mare parte a cărÅ£ilor au fost însă cu conÅ£inut ortodox, spre întărirea preoÅ£ilor transilvăneni (Tetraevanghel românesc, Apostol, Psaltire, Liturghier). Cea mai importantă dintre acestea este Evanghelia cu învăÅ£ătură sau Cazania (1581), care cuprindea tâlcuirea Evangheliilor de peste an. În prefaÅ£ă se arăta că traducerea în română s-a făcut după un manuscris slavon provenit de la mitropolitul Å¢ării RomâneÅŸti, de la care „cu multă rugăciune cerÅŸutu-am” ÅŸi conÅ£inea omiliile Patriarhului Constantinopolului Ioan Calecas (1334-1347). Este un exemplu de carte pur ortodoxă în limba română, rod al colaborării transilvano-muntene.

Dincolo de vicisitudinile vremii, opera lui Coresi apare fundamentală în istoria noastră, nu numai în ce priveÅŸte Biserica dar ÅŸi prin rolul jucat în formarea ÅŸi unificarea limbii române literare, premisă a constituirii poporului român. Iată cum apărea rugăciunea Tatăl nostru în cartea „Întrebare creÅŸtinească”:

„Tatăl nostru ce eÅŸti în ceri, sfinÅ£ească-se numele tău, să vie împărăÅ£ia ta, fie voia ta, cum în ceri, aÅŸa ÅŸi pe pământ. Pita noastră săÅ£ioasă dă-ne noao astăzi, ÅŸi iartă noao greÅŸalele noastre, cum ertăm ÅŸi noi greÅŸiÅ£ilor noÅŸtri ÅŸi nu ne duce în năpaste, ce ne izbăveÅŸte pre noi de hitleanu. Că a ta e împărăÅ£ia ÅŸi puterea ÅŸi slava în vecie, amin.”

Încheiem cu un pasaj dintr-o altă traducere foarte importantă, de data aceasta tipărită la OrăÅŸtie, în Hunedoara, prin osteneala lui Åžerban, fiul lui Coresi, conÅ£inând primele două cărÅ£i ale Vechiului Testament (Palia de la OrăÅŸtie, 1582):

„26. Åži zise Dumnezeu, să facem omul pre chipul ce să fie aseamine noo, ce să domnească pre peÅŸtii măriei ÅŸi dobitocului, paÅŸirilor ceriului ÅŸi jivinilor ÅŸi a tot pământului ÅŸi spre toÅ£i viermii ce se trag pre pământ.

27. Åži Dumnezeu făcu pre om lui pre-obraz, pre-obraz lui Domnezeu făcu El; bărbat ÅŸi muiare făcu El.

28. Åži Dumnezeu blagoslovi ei ÅŸi zise lor: creaÅŸteÅ£i ÅŸi vă înmulÅ£iÅ£i ÅŸi împleÅ£i pământul ÅŸi biruiÅ£i el ÅŸi domniÅ£i pre păsările ceriului ÅŸi a tot fierelor ce se leagănă spre pământ”. (Bâtia sau Facerea I, 26-28).”

Ioana Georgescu-Tănase, Roma

Bibliografie:

Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii ortodoxe române, BucureÅŸti, 2006.

Givanni Filoramo, Cristianesimo, Laterza, Roma-Bari, 2007.