Nevoia traducerii Sfintei Scripturi în neogreacă s‑a făcut simțită cu precădere în timpul lungii perioade de ocupație a Greciei (1453‑1821) de către Imperiul Otoman. Biserica greacă se găsea atunci, potrivit expresiei istoricului englez Steven Runciman, „în captivitate” (S. Runciman, The Great Church in Captivity, Cambridge, 1968). În noul context istoric, textul biblic, disponibil mai ales sub formă de manuscris, devine o sursă importantă atât în predarea limbii grecești, cât și în transmiterea învățăturii ortodoxe. Traducerea Bibliei în neogreacă nu viza doar populația din teritoriul ocupat, ci și pe cea din diaspora, în special din coloniile grecești fondate în marile orașe europene. Astfel, începând cu secolului al XVII‑lea asistăm la apariția sistematică a mai multor traduceri ale NT și a unor cărți ale Vechiului Testament (VT), în special a Psalmilor. Această activitate de traducere, imprimare și punere a textului biblic la dispoziția credincioșilor apare pe fondul influenței protestante asupra patriarhului ecumenic Chiril Lucaris (1572‑1638) și a unor membri de seamă a clerului grec.

În funcție de traducători, de mecenați și de influențele politice, textele vor fi aprobate sau condamnate de autoritățile eclesiastice de la Fanar. O dată cu independența Greciei, limba devine, de asemenea, un factor important în receptarea și difuzarea unei traduceri. Din 1833, dialectul καθαρεύουσα, asociat regulilor foarte dificile și stricte ale gramaticii din greaca veche, devine limba oficială a noului stat grec, fiind folosită în administrație, în învățământul superior și în literatură, în timp ce poporul continua să vorbească δημοτική, limba de zi cu zi. Aceasta situație durează până în 1976, când dialectul δημοτική (limba populară) devine limba oficială, înlocuind astfel καθαρεύουσα (limba cultă), din care s‑au păstrat numai unele expresii și construcții gramaticale.

PRIMELE ÎNCERCÄ‚RI DE TRADUCERE ALE SFINTEI SCRIPTURI

În jurul anului 1493, Georgios Choumnos din Candia (Creta) compune în neogreacă o parafrază în versuri a creației lumii, intitulată Kosmogenesi. Lucrarea, alcătuită din 2800 de versuri, relatează evenimentele conținute în primele două cărți ale VT, Facerea și Ieșirea. În alcătuirea poemului, Choumnos se bazează mai ales pe o scriere în proză din epoca bizantină, intitulată Istoria Veche, în care narațiunea biblică era amestecată cu un mare număr de legende populare.

Între 1535 și 1536, pe când se afla în închisoare la Veneția, Ioannikios Kartanos, preot și protosinghel al episcopiei din Corfu, redactează o lucrare intitulată Vechiul și Noul Testament: florile și lucrurile necesare. Cunoscută mai ales sub numele de Florilegiul, cartea cuprinde o compilație a istoriei VT și NT. Scris în limba greacă populară, Florilegiul lui Kartanos va cunoaște o largă răspândire, fiind editat de cinci ori între 1536 și 1567.

La începutul secolului al XVII‑lea, călugărul Maxim Peloponezianul traduce în neogreacă o parte din Psalmi și din pericopele evanghelice, precum și Tâlcuirea la Apocalipsă a lui Andrei al Cezareii. Iar în 1643 călugărul Agapios (Landos) din Creta publică la Veneția o traduce completă a Psalmilor, bazându‑se pe Tâlcuirea celor o sută cincizeci de psalmi ai Proorocului Împărat David, de Teodoret al Cirului. Cartea va cunoaște 12 ediții până în 1821.

TRADUCERI ALE VT ÅžI ALE NT ÎNTRE SECOLUL AL XVII‑LEA ÅžI ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX

În 1638 apare la Geneva textul NT în original, însoțit de o traducere în limba neogreacă, făcută de preotul și monahul Maxim (Calliergi) din Callipolitis, un ucenic al patriarhului Chiril Lucaris (1572‑1638). Redactată și publicată în două volume (vol. I: Evangheliile; vol. II: Fapte, Epistolele și Apocalipsa), traducerea primește binecuvântarea patriarhul Chiril, deși conținea unele învățături calviniste. După moartea lui Chiril Lucaris o serie de sinoade ortodoxe, cum ar fi cel ținut la Ierusalim, în 1672, vor condamna această primă traducere a NT. Ea va cunoaște însă un mare succes, fiind de‑a lungul timpului de mai multe ori reeditată și corectată. În 1817 apare la Sankt Petersburg o ediție publicată de Societatea Biblică Rusă, iar în 1827 Societatea Biblică Ionică publică o ediție bilingvă a NT, în care textul lui Maxim este pus în paralel cu o traducere albaneză scrisă în caractere grecești.

În 1703, Serafim, un călugăr originar din insula Mitilini, editează la Londra un text revizuit al NT și tradus de Maxim. Publicată într‑un singur volum, cu sprijinul Societății Engleze pentru Răspândirea Bibliei în Străinătate, ediția conținea doar traducerea neogreacă, fără textul original. NT scos de Serafim va fi condamnat în 1704 și în 1723 de patriarhii ecumenici Gabriel al III‑lea (1702‑1707) și Ieremia al III‑lea (1716‑1726; 1732‑1733). Acești doi patriarhi declarau că „citirea Bibliei este permisă credincioșilor simpli, doar că ei sunt ținuți să consulte explicațiile Sfinților Părinți”. Traducerea revizuită de Serafim va fi însă repede distribuită și epuizată, necesitând o reeditare la Londra, în 1705.

O nouă ediție bilingvă a NT apare la Halle, în 1710. Ea cuprinde textul original grec și textul publicat de Serafim în 1703. Lucrarea este rezultatul colaborării dintre Hermann Francke și Anastasie Mihail, și a fost publicată cu sprijinul financiar al reginei Prusiei. Ea va fi reimprimată la Londra, în 1810, de Societatea Biblică pentru Britania și Străinătate, iar până în 1830 apar alte șase ediții. În 1814, patriarhul ecumenic Chiril al VI‑lea (1813‑1818) declară traducerea „folositoare” și își dă binecuvântarea scrisă pentru publicarea ediției bilingve, dar nu și a textului neogrec separat. Cu toate acestea, în 1824, Sinodul de la Constantinopol precizează că citirea traducerii nu este profitabilă decât însoțită de comentariile Sfinților Părinți.

În 1820, poetul grec Andreas Calvos (1792‑1869), pe când se găsea la Londra, publică în neogreacă o traducere a cărții de slujbe Common Prayer Book, a Bisericii Anglicane, ce cuprinde unele texte din VT și NT. Traducerea apare sub titlul Cartea de rugăciuni obștești și de rânduială a Sfintelor taine și altor slujbe bisericești potrivit ritului din Biserica Unită din Anglia și Scoția, însoțită de Psaltirea lui David, de Epistolele și de Evangheliile sinoptice. Tradusă din engleză în limba greacă comună de către A. Calvados Ioannidis. În ciuda calităților sale literare, traducerea lui Calvos va rămâne necunoscută în mediul cultural grec din cauza tendințelor prozelitiste.

În 1818, Societatea Biblică pentru Britania și Străinătate îl angajează pe arhimandritul Ilarion, călugăr din Muntele Sinai, rezident la Constantinopol și viitor mitropolit de Târnovo (1830‑1837), să traducă VT și NT. O primă traducere a NT sub formă de manuscris primește în 1818 și 1820 aprobarea patriarhilor Chiril al VI‑lea (1813‑1818) și Grigorie al V‑lea (1797-1798; 1806‑1808; 1818‑1821). Proiectul va fi întrerupt în 1821 o dată cu izbucnirea războiului grec de independentă, însă în 1828 este publicată la Londra o ediție bilingvă a NT. Retipărită în 1831 la Geneva, iar în 1835 și 1852 în Statele Unite, traducerea lui Ilarion cunoaște o largă răspândire. Ea apare cu binecuvântarea patriarhilor mai sus menționați, la care se va adăuga în 1830 și cea a patriarhului Constanțiu I (1830‑1834). Ilarion a tradus și VT, bazându‑se pe textul LXX, iar întreaga Biblie urma să fie imprimată la tipografia Patriarhiei din Constantinopol, cu sprijinul financiar al Societății Biblice. Acest lucru nu a fost posibil, deoarece, în 1827, Societatea Biblică decide publicarea unei traduceri a VT bazată pe textul ebraic. În cele din urmă, din traducerea lui Ilarion este publică la Londra doar Psaltirea, în 1828.

Proiectul Societății Biblice de traducere a textului ebraic al VT este încredințat în 1827 reverenzilor Henry Leeves și Isaac Lowndes, stabiliți în Corfu, la care se vor adăuga trei colaboratori greci: arhimandritul Neofit Vamvas, Emilio De Tipaldo și Nicolae Ioannides. Între 1831 și 1844 sunt publicate sub formă de volume traducerile VT și NT, prima ediție completă a Bibliei fiind publicată abia în 1850, la Oxford, cu titlul Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament. Traducere după textul original. Textul acestei versiuni va fi reeditat de mai multe ori, iar din 1866 conține și referințe marginale. Publicarea Bibliei lui Vamvas în limba neogreacă a fost însă un motiv de diviziune în Biserica și în societatea greacă. Încă din 1836, Sinodul Bisericii Greciei a dezaprobat proiectul pe motivul că nu este o traducere a LXX, textul tradițional al Bibliei ortodoxe. Iar în 1836 patriarhului ecumenic Grigorie al VI‑lea (1835‑1840) emite o scrisoare patriarhală în care condamnă orice traducere a VT și a NT în limba neogreacă fără binecuvântarea Bisericii.

La sfârșitul secolului al XIX‑lea, Constantin Dialismas și Mihail Galanos își propun să realizeze o traducere a Evangheliilor în limba greacă populară (δημοτική). Pentru acest proiect ei cer și obțin acordul patriarhilor ecumenici Antim al VII‑lea (1895‑1896) și Constantin al V‑lea (1897‑1901), iar din 1898 și pe cel al Sinodului Bisericii Greciei. În 1900, cu sprijinul financiar al arhimandritul Meletie Vagianellis din Kiev, s‑au tipărit la Atena 10.000 de exemplare cu Evanghelia după Matei. Proiectul este abandonat din cauza grupurilor conservatoare, adică a susținătorilor limbii culte (καθαρεύουσα).

Tot în 1900 apare la Atena o nouă publicație a textului Evangheliilor, sub patronajul reginei Olga. Traducerea a fost făcută într‑un limbaj popular de bună calitate, de către secretara reginei, Iulia Somaki, și a fost revăzută de doi profesori de la Universitatea din Atena, Ioannis Pantazidis și Filip Papadopulos. Deși obținuse aprobarea verbală a mitropolitului Procopie al II‑lea al Atenei, Sinodul Bisericii Greciei și Patriarhia Ecumenică nu‑și vor da binecuvântarea pentru editarea traducerii, în ciuda insistențelor reginei. Tipărită în doar 1000 de exemplare, ediția este precedată de o introducere semnată de regina Olga și cuprinde textul original grec, în paralel cu traducerea în dialectul δημοτική. Exemplarele au fost distribuite personal de regina Olga în pușcăriile și în spitalele din Atena.

În 1901, Alexander Pallis, grec stabilit la Liverpool, în Anglia, realizează o traducere a celor patru Evanghelii în limba greacă populară. Din luna septembrie a aceluiași an, jurnalul atenian Acropolis propune cititorilor săi publicarea, în fiecare număr, a unei pagini cu traducerea lui Pallis, începând cu Evanghelia după Matei. Publicația dă naștere la o polemică generală în societatea greacă, formându‑se două grupări, unul pro și altul contra traducerii lui Pallis. Chiar și regina Olga, protectoarea lui Pallis, este acuzată de atac la limba greacă. Profesorii și studenții Facultății de Teologie din cadrul Universității din Atena se aliază și ei împotriva oricărei traduceri în dialectul δημοτική. Situația evoluează, ajungându‑se la confruntări de stradă. Patriarhul ecumenic Ioachim al III‑lea (1901‑1921) se vede nevoit să intervină, și într‑o scrisoare sinodală din 8 octombrie 1901 condamnă traducere lui Pallis. Același lucru îl va face și Sinodul Bisericii Greciei, în scrisoarea sinodală din 7 noiembrie, semnată de mitropolitul Procopie al II‑lea, prin care se arunca anatema „împotriva oricui ar traduce, distribui sau utiliza un text dialectal”. Studenții continuă însă lupta împotriva susținătorilor traducerii, iar guvernul cheamă armata pentru restabilirea ordinii. Totul se termină cu 8 persoane decedate și 70 rănite. A doua zi, regele George I al Greciei cere demisia mitropolitului Procopie al II‑lea, iar două zile mai târziu a guvernului condus de Georgios Teotokis. Ca urmare a evenimentelor, în Constituția Greciei din 1911 se prevede că „textul Sfintei Scripturi rămâne neschimbat. Este strict interzisă traducerea sa în orice alt dialect, fără autorizarea prealabilă a Bisericii din Grecia, confirmată de Marea Biserică din Constantinopol” (cap. I, art. 2, paragraf 3). Această interdicție a fost apoi inclusă și în Constituția aprobată prin referendum în 1968.

(va urma)

Prof. dr. Ștefan Munteanu, Institut de Théologie Orthodoxe Saint Serge, Paris