Sărbătoarea Întâmpinării Domnului... O mănăstire ortodoxă din Marea Britanie. Patru preoţi şi un diacon slujesc Sfânta Liturghie cu naturaleţe şi simplitate, ca şi cum l-ar vedea pe Hristos în carne şi oase şi ar vorbi cu El. Poartă nişte veşminte liturgice cât se poate de modeste, însă lucrul acesta nu ştirbeşte deloc frumuseţea Liturghiei. Dimpotrivă, preoţii slujitori, prin tot ceea ce fac, parcă arată mereu spre Hristos şi spun - întocmai Sfântului Ioan Botezătorul: „Acela trebuie să crească iar eu să mă micşorez.” (Ioan 3,30)
Mă gândesc la mine, la noi, oamenii din Biserică, la grija pe care o punem în a fi cât mai „arătoşi” atunci când „ieşim în lume”. Să ne „gătim cum trebuie” când mergem la Sfânta Liturghie, căci ne vede toată parohia; să nu pierdem reducerile de preţuri din ianuarie, căci deja am purtat la servici toate cele unsprezece cămăşi scumpe pe care le avem şi ne-ar trebui unele noi ... ca să ne menţinem „prestanţa”; să nu cumva să mergem la două nunţi consecutive îmbrăcaţi la fel, căci ce-o să zică lumea? Să fim apreciaţi, să ni se dea atenţie, să nu fim trecuţi cu vederea, să acţionăm astfel încât să scoatem în evidenţă ce avem deosebit „de la Domnul”. Apoi ne plângem părinţilor duhovnici că nu reuşim să fim smeriţi. Nu-i de mirare, din moment ce nu ne aducem aminte că Sfântul Ioan spunea celor care voiau să pună început de pocăinţă să pornească de la lucrurile cele mai la îndemână: vameşii să nu ia mai mult bir decît se cuvine, ostaşii să se mulţumească cu solda lor, cel ce are două haine să dea şi celui ce nu are (Luca 3,11-14). Noi însă credem că suntem pe la nu ştiu ce înălţimi duhovniceşti, credem că desluşim căile Domnului şi descifrăm semnele vremii, iar „chestiile concrete”... le lăsăm „vameşilor” ...
În ultima vreme am primit multe îndemnuri de a ne face simţită prezenţa în societate în calitate de creştini. E de datoria noastră, căci Însuşi Hristos ne spune: „nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Matei 5, 15-16) Însă mai avem noi oare vreo urmă de preocupare ca Hristos să fie slăvit prin faptele noastre? De unde vine râvna noastră? Pentru ce facem ceea ce facem? Tot Hristos ne avertizează că, deşi suntem chemaţi la a fi sarea pământului, „dacă sarea se va strica (...) de nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.” (Matei 5, 13)
Oare nu cumva suntem „desăraţi” de către duhul lumesc? Cum altfel putem explica dorinţele de a fi apreciaţi, remarcaţi, admiraţi (până şi în lucruri duhovniceşti!), comerţul cu pomelnice (plătite după câte nume sunt scrise pe pomelnic, timpul de pomenire, etc), maşinile scumpe şi hainele „de firmă” ale „stâlpilor parohiilor”, faptul că modelele copiilor noştri sunt Barbie şi Power Rangers, etc?
Până nu le vom fi învins pe acestea, până ce nu vom fi scos aceste bârne din ochii noştri, e greu de crezut că vom reuşi să scoatem paiele din ochii altora. Vom fi călcaţi în picioare. Nu ne va crede nimeni că în numele Domnului suntem împotriva cipurilor din paşapoarte atât timp cât noi înşine, în acelaşi nume al Domnului, nu ne străduim să stârpim cipurile pe care cu timpul le-am implantat în sufletele noastre... şi care ne fac atât de uşor manipulabili, urmăribili şi controlabili de către „stăpânitorul veacului acestuia” (Efeseni 2, 2).
Bogdan Grecu
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team