2. De ce trebuie să ne împărtășim?

Pentru creștin, unica lui chemare este de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a se întâlni cu El. Din iubirea Sa nemărginită pentru oameni, pentru creația Sa, El ni L-a trimis pe unicul Său Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, care S-a jertfit pentru noi și pentru a noastră mântuire. Prin jertfa de pe Cruce, tuturor ni s-au deschis iarăși ușile Raiului.

Această invitație a iubirii răstignite pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos ni se adresează nouă în fiecare Dumnezeiască Liturghie, în Taina Sfintei Împărtășiri, a Sfintei Euharistii, prin care ne întâlnim personal cu Domnul Însuși și ne racordăm viața la Viața Lui. Căci creștinul botezat devine mlădiță a Bisericii lui Hristos, hrănindu-se din Izvorul dumnezeirii, din Trupul și din Sângele Domnului.

De aceea, dacă dorim să fim vii, cum odinioară îi spunea Domnul Hristos acelui tânăr bogat, trebuie să-L urmăm – și nu numai să-L urmăm, ci să ne și împărtășim din El, prin Taina Dumnezeieștii Euharistii. 

3. De ce săvârșim parastase?

În cărÅ£ile de slujbă se numeÅŸte panihidă (panahidă), dar în popor poartă de obicei numele de parastas, de la cuvântul grecesc παριστημι (a se înfăÅ£iÅŸa înaintea cuiva, a mijloci), ÅŸi este o rugăciune de mijlocire pentru răposaÅ£i. Parastasul nu e altceva decât o prescurtare a slujbei înmormântării. Partea de bază o alcătuiesc rugăciunile de dezlegare ÅŸi iertare, rostite de preot la sfârÅŸitul slujbei, urmate, ca ÅŸi la înmormântare, de „VeÅŸnica pomenire”.

Rugăciunea Bisericii pentru cei mutaÅ£i la Domnul există în toate slujbele ÅŸi poate fi întâlnită în ecteniile întreite care fac amintire de „fericiÅ£ii ÅŸi pururea pomeniÅ£ii ctitori de locaÅŸuri sfinte ÅŸi pentru toÅ£i cei mai dinainte adormiÅ£i părinÅ£i ÅŸi fraÅ£i ai noÅŸtri dreptmăritori creÅŸtini, care odihnesc pretutindeni”.