Adaugat la: 1 Septembrie 2009 Ora: 15:14

Fragmente neodihnite (septembrie 2009)

Ceea ce în mod sigur îi scandalizează pe necredincioşi nu sunt atât sfinţii, cât faptul înfricoşător că nu toţi creştinii sunt sfinţi. Léon Bloy spunea pe bună dreptate: „Nu există decât o singură tristeţe: aceea că nu suntem cu toţii sfinţi”... Un sfânt al zilelor noastre este un om ca toată lumea, dar fiinţa lui este o întrebare de viaţă şi de moarte adresată celorlalţi.

 Aşa cum frumos spune Tauler: „Unii suferă martiriul de-a dreptul prin sabie, alţii cunosc martiriul care îi încununează pe dinăuntru”, în chip nevăzut... Mai există unii chemaţi să mărturisească în faţa opiniei publice şi a lumii, adică în faţa redutabilei indiferenţe a maselor. Kierkegaard spunea că întâia predică a unui preot ar trebui să fie şi ultima, ea reprezentând un scandal în urma căruia preotul este aruncat la marginea societăţii “oamenilor de bine”...

Un om nou nu e deloc un supraom sau un taumaturg. El este despuiat de orice „legendă”, dar reprezintă mai mult decât o legendă: un asemenea om este actual, întrucât mărturiseşte că Împărăţia îi este deja deschisă. Totuşi, avertismentul Evangheliei: „Cine are urechi de auzit, să audă!” - rămâne valabil. Spre deosebire de imaginile vedetelor şi de portretele şefilor de stat tămâiaţi pretutindeni, sfântul este umil, asemenea tuturor, dar privirea, cuvântul şi faptele sale “traduc în ceruri” grijile omeneşti şi coboară pe pământ surâsul Tatălui.

Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu


Avva Ioan Colov a zis odată fratelui său mai mare: „vreau fără de grijă să fiu, precum îngerii, nimic lucrând, neîncetat slujind lui Dumnezeu”. Şi dezbrăcându-se de haină, a ieşit în pustie. Şi petrecând acolo o săptămână, s-a întors la fratele său şi a bătut la uşa lui. Acesta - mai înainte de a deschide – l-a întrebat: „cine eşti?” Iar el a răspuns: „eu sunt Ioan, fratele tău”. Acela i-a zis lui: „Ioan s-a făcut înger şi nu mai este între oameni”. Iar el i se ruga zicând: „eu sunt!” Însă nu i-a deschis lui, ci l-a lăsat până dimineaţă să se trudească. Iar mai pe urmă, primindu-l i-a spus: „om eşti şi trebuinţă ai să lucrezi ca să te hrăneşti”. Avva Ioan a făcut metanie zicând: „iartă-mă!”

Patericul egiptean, Avva Ioan Colov


Cel nelegiuit fuge fără ca nimeni să-l urmărească, iar dreptul stă ca un pui de leu, fără grijă. Din pricina greşelilor unui om silnic se ivesc certuri, iar omul iscusit le stinge. Un om bogat care asupreşte pe cei săraci e ca ploaia care trânteşte tot la pământ, iar pâinea nu se face. Cei ce părăsesc legea ridică în slăvi pe păcătoşi, iar cei ce o păzesc se aprind împotriva lor. Oamenii răi nu pricep nimic din ceea ce e drept, iar cei ce caută pe Domnul înţeleg tot.

Pildele lui Solomon, XXVIII, 1-5


Fiecare dintre noi judecă starea aproapelui (observând la el fie o virtute, fie un păcat) în funcţie de ceea ce se află în noi înşine.

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cele 225 capete teologice şi practice


Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă,
Prea am ţinut-o-n piept numai podoabă!
N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la şcoală;
Am cruţat-o… şi mi-a rămas nepricepută, goală.
Am crescut-o mai rău ca pe prinţese:
Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu ţese.
Voinică, se plânge că oboseşte-ndată:
Inimă făr de rost, inimă răsfăţată.
Credeam că aşa trebuie: poeţii
Să-şi poarte inima mai presus de greul vieţii!
Dar iată, acum mi-e plină de toane şi nazuri,
Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri.
Sare, s-aprinde, o apucă atacuri
Că nu-i dau raiul, scări la cer, punţi peste veacuri!
Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept.
Numai singur Tu de-acum poţi… Te aştept.
Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.

Vasile Voiculescu (Duminică, 4 noiembrie 1956)


Ne împărtăşim de Trupul şi sângele lui Hristos (în Sfintele Taine) pentru ca noi înşine să fim părţi ale Trupului lui Hristos (ale Bisericii). Acest lucru nu se produce dintr-o dată. Necontenita petrecere în Biserică arată deja o stare de biruire a păcatului şi de deplină curăţire de păcat. Tot ce este păcătos ne scoate, într-o anumită măsură, afară din Biserică şi ne îndepărtează de Biserică. Iată de ce la rugăciunea pentru spovedanie, deasupra capului fiecărui om care se căieşte se citeşte: „Primeşte-l şi uneşte-1 cu Sfânta Ta Biserică”. Prin pocăinţă, creştinul se curăţeşte şi apoi se uneşte mai strâns cu Hristos în împărtăşirea cu Sfintele Taine... Aceasta este primirea în noi a Hristosului înviat, biruitorul morţii, Care le dăruieşte celor ce sunt cu El biruinţă asupra păcatului şi a morţii. Păstrând în noi darul haric al Sfintei Împărtăşanii avem în noi garanţia şi începătura fericitei vieţi veşnice a trupului şi a sufletului.

Sfântul Ioan Maximovici, Predici şi îndrumări duhovniceşti


Unde se ascunde azi Hristos, de lumea nu-L vede, nu-L cheamă, nu-L recunoaşte, nu-L ascultă? Nu se ascunde, e aici, printre noi, veşnic prezent. Noi sîntem cei care ne ascundem de El, care nu-L vedem. Lumea e aceea care nu vede, nu cheamă, nu ascultă. Împărăţia cerurilor, a spus, nu e nici aici, nici acolo, e înlăuntrul nostru. În sarcina noastră va fi să-L căutăm şi să-L aflăm. Dacă gîndim că vom da de El în cutare punct ori cutare colţ de stradă nu-l vom întîlni în veci. Grija noastră, şansa noastră stă în a ne deschide ochii… A ni-i deschide larg.

N. Steinhardt, Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări (Zaharia Sângeorzan, 224)


Selecţia textelor: Daniel Chira

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni