Adaugat la: 1 Septembrie 2009 Ora: 15:14

Dez - amăgire

Vrednic de crezare este cuvântul, şi voiesc să adevereşti acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune şi de folos oamenilor. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte.
(Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel 3,8-9)

În Duminica a şasea de după Rusalii am ascultat cu toţii în Biserică aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel către Tit. Nu e greu de observat că acelaşi duh se regăseşte şi în mesajele adresate de Sfântului Sinod credincioşilor în anumite situaţii tulburătoare : „să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, să sporească în rugăciune şi fapte bune, vieţuind creştineşte în familie, mânăstire şi societate...”

Totuşi, aceste mesaje „moderate” provoacă o anumită dezamăgire... Am vrea ca ele să fie mai radicale, să îndemne la acţiune... Oare de ce simplele îndemnuri la vieţuire creştinească ni se par banale şi „răsuflate”? Oare nu avem şi noi aceeaşi atitudine ca şi iudeii care L-au răstignit pe Hristos pentru că nu a luat atitudine împotriva stăpânirii romane?

Când Domnul Hristos a intrat în Ierusalim, aşezat pe un asin, mulţimile L-au întâmpinat cu entuziasm, ca pe cel ce avea să-i elibereze de romani şi să restaureze regatul lui David. Vedeau în Iisus pe acel Mesia pe care îl aşteptau de sute de ani şi a cărui împărăţie urma să nu aibă sfârşit. Doar câteva zile le-a trebuit locuitorilor Ierusalimului să-şi dea seama că El nu era împăratul pe care-l doreau. El le vorbeşte de o împărăţie care „nu e din lumea aceasta” (Ioan 18,36) şi nu ia atitudine fermă împotriva romanilor. Ba chiar pare să le şi recunoască puterea lumească: „Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu.” (Marcu 12,17)

Drept urmare, atunci când e pus să aleagă între mielul lui Dumnezeu, arestat pe nedrept şi Baraba, care condusese o rebeliune împotriva stăpânirii romane, poporul, crunt dezamăgit de personajul Iisus, nu stă nicio clipă la îndoială: trebuie eliberat Baraba. Este vremea acţiunii, măreţia regatului lui David s-a construit prin luptă, contra lui Goliat şi a tuturor celorlalţi duşmani, iar acest Iisus, naiv şi nerealist, le spune să-i dea Cezarului ce-i al Cezarului. Apostolii înşişi se împrăştie, îl lasă singur pe Hristos. Nu ştiu ce să mai creadă, Îl văd pe Iisus biciuit, batjocorit, răstignit, îngropat. Unde e împărăţia şi slava de care El le vorbise?

Două zile mai târziu, Luca şi Cleopa, întâlnindu-se cu un străin, îi mărturisesc descumpănirea lor. Străinul le explică însă proorociile: Hristos nu s-a întrupat ca să fie rege ci ca să mântuiască neamul omenesc din durerea despărţirii de Dumnezeu. Inimile lor încep să ardă şi, în Sfânta Împărtăşanie, îl recunosc pe Iisus. Speranţa lor renaşte. Însă ochii sufletului lor nu sunt încă deschişi. Visul unei împărăţii pământeşti nu a trecut. Ei încă mai aşteaptă ca Hristos să vină cu o soluţie politică: doar câteva clipe înainte de Înălţare, apostolii întreabă „Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel?” (Fapte 1,6)

Dar după Cincizecime situaţia se schimbă drastic! Apostolii propovăduiesc pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care s-a facut om şi a înviat din morţi ca să ne dăruiască Viaţa. Ce li se întâmplase între timp? Primiseră „desăvârşita cunoştinţă” (Sfântul Irineu de Lyon) prin pogorârea Sfântului Duh, care dăruieşte puterea de a înţelege tainele Împărăţiei.

Ucenicii încep propovăduirea adevărului în tot imperiul. Le e greu, căci stăpânirea romană controlează totul. Sfântul Petru are curajul să-l boteze pe romanul Corneliu împreună cu familia lui, după o viziune în care i se arată că toţi oamenii sunt chemaţi la a-L urma pe Hristos. Printr-o lucrare dumnezeiască li se alătură Sfântul Pavel care va deveni apostolul neamurilor. Nedreptatea socială din imperiu şi sclavia sunt strigătoare la cer. Însă acest lucru nu e un obstacol în a fi creştin, căci în Hristos tot omul e liber: „Căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului.” (1 Corinteni 7,22); „Ştiind fiecare, fie rob, fie de sine stăpân, că faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plată de la Domnul.” (Efeseni 6,8)

Sfântul Pavel avea chiar cetăţenie romană. Aceasta era acordată de către împăratul roman, un adevărat Antihrist al acelor vremuri. Dacă atunci ar fi existat paşapoarte, în mod sigur ar fi conţinut însemnele imperiului. Nu putea fi considerat acest lucru drept o pecete, un compromis cu forţele răului? Iată că Sfântul ne arată că nu! El îşi foloseşte drepturile de cetăţean roman pentru a-L propovădui pe Hristos la mii de oameni. Moare ca şi martir, nu pentru că s-a opus puterii romane şi peceţilor ei, ci pentru că era următor al lui Hristos.

Să ne rugăm Domnului să ne trimită şi nouă, prin Duhul Sfânt, dreapta socotinţă, pentru a şti cum să-L mărturisim, indiferent de ţara unde trăim şi de situaţia în care ne aflăm. Să încercăm să nu ne împiedicăm nici noi de legile absurde care ni se impun, ci ca şi Sfântul Pavel, să-L lăsăm pe Hristos să trăiască în noi şi să-L propovăduim prin viaţa noastră. “Dobândeşte pacea, şi mii de oameni din jurul tău se vor mântui.” (Sfântul Serafim din Sarov)

Să începem prin a lupta împotriva propriilor noastre patimi şi atunci când le vom fi învins prin harul lui Hristos, probabil că vom şti ceea ce avem de făcut. Căci nu spun că nu trebuie să facem nimic, dar spun că atât timp cât nu suntem adevăraţi ucenici ai lui Hristos, atât timp cât nu suntem [...] impregnaţi de Evanghelia Sa, atât timp cât Dragostea Sa nu şi-a aflat sălaş în noi, riscăm să ne înşelăm atât în privinţa luptei pe care trebuie să o purtăm cât şi a adevăraţilor duşmani. Această îmbibare cu Duhul Evangheliei este indispensabilă, chiar şi pentru a ne face corect datoria de cetăţean, păstrând acea rezervă şi luciditate care le sunt proprii celor a căror ţară e, înainte de toate, Împărăţia Cerurilor. Doar atunci vom fi în stare să fim activi politic - în sensul nobil al cuvântului „politic” – iar opiniile şi acţiunile noastre să nu devieze de la legea lui Hristos.
(Arhim. Jacob, „Să nu ne angajăm într-o luptă greşită”, Apostolia, n° 7, oct. 2008)

Bogdan Grecu

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni