Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 20 Noiembrie 2019 Ora: 15:14

Festivalul NEPSIS de Tradiţii Româneşti „Tinereţe, Feciorie, Căsătorie” 14 ‑ 15 septembrie 2019, Dublin – Irlanda

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, tinerii ortodocşi Nepsis Ireland, din protopopiatul Irlandei, coordonați de Părintele Cristian Nistor, au fost gazda primei ediții a Festivalului NEPSIS de Tradiții Românești intitulat „Tinerețe, feciorie, căsătorie”. Festivalul i‑a avut drept invitaţi de marcă pe doamna Iuliana Mateescu, preşedintele Asociaţiei „Renaşterea Obiceiurilor şi a Tradiţiilor Româneşti“ şi director al atelierului de legătorie în piele pentru cartea de cult ortodoxă „Idaco – Dar din Har”, alături de echipa meşterilor populari Daniel şi Daniela Leş, de la „Casa Olarului” din Baia Sprie, Maramureş.

Evenimentul, propus de tinerii Nepsis Ireland ca proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în cadrul programului cultural „Constantin Brâncuși”, s‑a desfăşurat la Centrul Misionar‑Cultural Sfântul Ioan Botezătorul, din Dublin, şi a fost susținut de Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci”, cu participarea excelenţei sale doamna ambasador Manuela Breazu, din partea Ambasadei României la Dublin.

Peste 300 de participanţi aparținând comunității de români din Irlanda au luat parte la povestea tinereţii depănată în cele două zile de activităţi, adevărată imagine a satului tradiţional şi a unui mic colț de rai rupt din România, spre a redescoperi într‑o ambianţă primitoare tradițiile noastre străbune. 

Cele două zile de festival au adus în trăirea tuturor bucuria de a fi împreună, de a conlucra la redescoperirea vastului şi a deosebitului profil tradiţional românesc, de a lega prietenii cu oameni buni şi suflet cald, de a regăsi chipuri şi modele  demne de urmat în viaţă, dar şi de afla cum poate arăta o tinerețe trăită frumos, cu credință, curaj şi dragoste, în lumina valorilor creştin‑ortodoxe. 

Pr. Cristian Nistor, Coordonator Nepsis Ireland

„Tinereţe, Feciorie, Căsătorie”

„Astăzi avem nevoie de modele pentru instituţia familiei, iar Brâncovenii sunt adevărate exemple de vieţuire pentru generaţiile de acum.”

Iuliana Mateescu

Festivalul NEPSIS de Tradiții Românești „Tinerețe, Feciorie, Căsătorie” a fost, pentru mine, un prilej de bucurie, de comuniune și de descoperire a tradițiilor noastre străbune. Ideea festivalului a luat naștere în această  primăvară la propunerea unora dintre tinerii Nepsis Ireland, proiectul fiind sprijinit financiar de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Festivalul a fost precedat de câteva ateliere de creație Handmade by Nepsis. La aceste ateliere, tinerii neptici au învățat să ţeasă și să brodeze, au creat brățări și zgardane tradiționale, au pictat linguri, cutiuțe de lemn și icoane pe sticlă. În ajunul festivalului, tinerii voluntari s‑au îndeletnicit cu ultimele pregătiri, plini de spor și hărnicie, în ambianța unei minunate echipe de coordonatori. Pe toată durata festivalului ne‑am bucurat să‑i avem în mijlocul nostru pe doi tineri din Nepsis Italia și pe o tânără din Nepsis France, cărora le mulțumim din suflet pentru momentele luminoase de prietenie petrecute împreună. 

Prima zi a festivalului,  sâmbătă, a început cu Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de Preasfintitul Părinte Marc Nemţeanul și de un sobor de preoți din Irlanda, cu ocazia hramului parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci”. Aceasta a fost urmată de o masă tradițională în curtea bisericii. Festivalul a fost inaugurat de discursurile invitaților de onoare: Preasfințitul Marc, doamna Iuliana Mateescu, președintele Asociației „Renașterea Obiceiurilor și a Tradițiilor Românești”, a meșterilor olari Daniel și Daniela Leș, de la „Casa Olarului” din Baia Sprie, Maramureș, a doamnei secretar de stat Lilla Debelka și a doamnei Florina Sava, reprezentanta Ambasadei României în Irlanda. 

A urmat vizionarea filmului documentar Maria, doamnă a toată Ungrovlahia, cu participarea realizatoarei, doamna Iuliana Mateescu. Filmul ne‑a înfăţişat‑o pe Maria Brâncoveanu ca model de femeie, soție și doamnă a Țării Românești, model de inspirație pentru orice femeie care își dorește să trăiască cu curaj, cu credință în Dumnezeu și cu nesfârșită iubire pentru familie și neam. 

În cadrul atelierului de olărit, meșterul Daniel Leș le‑a desluşit participanţilor arta modelării lutului. Un fapt minunat, care ne‑a uimit, alături de poveștile captivante despre drumul parcurs de Daniel Leş pentru a deveni meșter olar. Daniel ne‑a explicat cât de important este ca lutul să treacă prin etapele de frământat și de modelat pentru a putea deveni un vas trainic și frumos, comparând‑l cu omul care, lăsându‑se modelat de Dumnezeu, va deveni trainic și bun. 

Participanții la festival au putut vizita expoziția „Casa Mare”, în care au fost expuse diverse obiecte casnice, cum ar fi căni și farfurii de lut, ștergare, perne și cuverturi brodate, lăzi de zestre, icoane pe sticlă și multe altele. În sala de expoziție numită „Șezătoare” ni s‑a făcut demonstraţia confecţionării portului tradițional românesc și a textilelor casnice, cu toate etapele ei: țesutul, torsul lânii și cusutul. Am descoperit că, în trecut, aceste îndeletniciri trebuiau învățate de tinerele din sat înainte să fie considerate „gata de măritat”. Am admirat superbele costume populare vechi, aduse din multe zone etnografice ale României de reprezentanții asociației EIRO (The Irish Romanian Cultural and Business Association), veniți tocmai din vestul Irlandei. 

Apusul soarelui, mai rar în Irlanda, ne‑a găsit îmbrăcați în straie tradiționale şi încinși în hora mare. 

A doua zi de festival a debutat cu Sfânta Liturghie, care a fost urmată de un moment muzical susținut de grupul de copii „Bujorul Românesc”; copiii ne‑au cântat cu bucurie și emoție cântece patriotice și populare din toate zonele țării . Expoziția a fost deschisă din nou publicului, care a participat la alcătuirea şi degustarea unei mese tradiționale cu mămăligă și sarmale. Dupa masă, tinerii din Nepsis Italia și Nepsis France au prezentat două filmuleţe care au ilustrat activitățile desfășurate de ei în țările lor de adopţie. În continuare, tinerii din Nepsis Ireland au susținut un concert de cântece patriotice și populare, care a inclus dansuri tradiţionale și un moment de teatru excepțional: împodobirea miresei, obicei din zona etnografică Alba. 

În a doua parte a zilei s‑a vizionat filmul Un chip de lumină. Arhimandritul Ioan, starețul mănăstirii Hurezi în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu, regizat tot de doamna Iuliana Mateescu. Seara, copiii și tinerii participanți și‑au creat fiecare propriul vas de lut, sub atenta îndrumare a meșterului Daniel Leș, dând dovadă de mult entuziasm și creativitate. 

În aceste două zile am descoperit bucuria de a fi împreună cu oameni buni, cu suflet cald, am descoperit modele de viață demne de urmat și am aflat cum poate arăta o tinerețe trăită frumos, cu credință, curaj și dragoste. Aștept cu nerăbdare următoarea ediție a festivalului pentru a cunoaște și mai multi tineri mărinimoşi, mai multe valori creștine și, desigur, alte tradiții românești.

Claudia Florea, Nepsis Ireland 

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni