Adaugat la: 1 Mai 2010 Ora: 15:14

Fragmente neodihnite (mai 2010)

Duhul celor care se tem de Domnul va fi viu, pentru că nădejdea lor este spre a se mântui. Cel care se teme de Domnul n-are teamă de nimic; el nu tremură, căci Dumnezeu este nădejdea lui. Fericit este sufletul celui care se teme de Domnul. Åži în cine se reazemă ÅŸi cine este întărirea lui? Ochii Domnului peste cei care Îl iubesc; scut puternic ÅŸi întărire vajnică este Domnul.

Adăpost împotriva vântului din deÅŸert, umbră împotriva arÅŸiÅ£ei de la amiază, ocrotire împotriva piedicilor, asigurare împotriva căderilor. El înalţă sufletul ÅŸi luminează ochii, dând vindecare, viaţă ÅŸi binecuvântare.

Ecclesiasticul, XXXIV, 13-19

Povestea Avva Nichita despre doi fraÅ£i care s-au hotărât să locuiască împreună. Åži a socotit unul întru sine: „Orice va voi fratele meu, aceea am să fac”. Asemenea ÅŸi fratele celălalt ÅŸi-a propus să facă voia fratelui său. Åži au trăit ani mulÅ£i împreună, în bună înÅ£elegere. Dar văzând vrăjmaÅŸul aceasta, s-a hotărât să-i despartă; ÅŸi stând în tindă, se arătă unuia ca un porumbel, iar altuia ca o cioară. Åži a zis unul dintre fraÅ£i: „vezi porumbelul acesta?” Răspuns-a celălalt: „cioară este!” Åži au început a se certa, ajungând chiar să se bată până la sânge, spre marea bucurie a vrăjmaÅŸului. Åži s-au despărÅ£it.

Iar după trei zile, revenindu-ÅŸi în fire, cunoscând războiul vrăjmaÅŸului, au rămas până la sfârÅŸit nedespărÅ£iÅ£i.

Avva Nichita, Patericul egiptean

Între Dumnezeu ÅŸi om lucrurile nu sunt întotdeauna uÅŸoare. Åži tot astfel, nu e întotdeauna uÅŸor de trăit împreună cu sfinÅ£ii. MulÅ£i sunt cei care cred naiv că apropierea ÅŸi contactele cu sfinÅ£ii sunt plăcute ÅŸi pline de bucurie; se plâng că sunt înconjuraÅ£i de păcătoÅŸi ÅŸi visează să întâlnească un sfânt. Din câteva întâlniri ocazionale care au umplut uneori un suflet mâhnit de o nădejde bucuroasă ÅŸi de puteri înnoite, se grăbesc să tragă concluzia că faptul de a trăi împreună cu sfinÅ£ii are întotdeauna acelaÅŸi efect înălţător asupra sufletului. E o greÅŸeală.

Nici un sfânt nu ne poate cruÅ£a de necesitatea de a lupta cu păcatul care lucrează în noi. El ne poate ajuta prin rugăciunile lui, ne poate sprijini prin cuvântul ÅŸi învăţătura lui, ne poate întări prin exemplu lui, dar nu ne poate scuti de efortul personal ÅŸi de asceză.

Arhimandritul Sofronie Saharov, ViaÅ£a ÅŸi învăţătura stareÅ£ului Siluan

Păcatul împotriva Sfântului Duh: cel care nu se iartă. Mă întreb dacă nu cumva o fi înjosirea persoanei semenului nostru - care e chip ÅŸi asemănare a lui Dumnezeu. De vreme ce dovada dragostei de Dumnezeu o facem iubindu-ne aproapele (adică făptura Sa), dovada hulei nu o dăm urându-l ÅŸi batjocorindu-l, reducându-l la rang de obiect, adică tratându-l ca ÅŸi cum ar fi lipsit de duh? Să nu fie oare creÅŸtinul în stare a pricepe ceea ce Simone de Beauvoir a precizat atât de bine: că temeiul oricărei morale e respectarea libertăţii celuilalt, e considerarea lui ca pe o fiinţă a cărei libertate nu poate fi siluită?

Pr. Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

… „s-a îngropat în activitate”. SituaÅ£ia aceasta trebuie evitată. Omul devine incapabil de a vedea lucrurile în perspectivă, de a se detaÅŸa, de a îndepărta neliniÅŸtea ÅŸi lucrurile mărunte care îi împovărează viaÅ£a ÅŸi îi pot devora inima. De fapt, cauza este aceeaÅŸi aroganţă care încearcă să mă convingă că totul depinde de mine, totul mă priveÅŸte pe mine. Åži atunci „eu”-l umple întreaga realitate. Atunci începe prăbuÅŸirea.

GreÅŸeala majoră a omului modern este identificarea vieÅ£ii cu activismul, cu gândirea. De aici incapacitatea de „a trăi” pur ÅŸi simplu, adică de a simÅ£i, de a preÅ£ui, de a trăi viaÅ£a ca dar veÅŸnic.

Să păşeÅŸti spre gară în lumina primăverii sub stropii de ploaie, să poÅ£i vedea, să simÅ£i, să priveÅŸti o rază de soare ce odihneÅŸte pe un perete - toate acestea constituie realitatea vieÅ£ii. Ele nu sunt împrejurări ale activismului sau ale gândirii, nu sunt doar un fundal insignifiant, ci sunt motivul pentru care cineva acÅ£ionează ÅŸi gândeÅŸte. Doar în această realitate a vieÅ£ii, Dumnezeu Se revelează iar nu în acte ÅŸi gânduri. Din această cauză, Julien Green are dreptate când afirmă: „Totul este altundeva” - „Singurul adevăr stă în leagănul ramurilor desfrunzite”. La fel se întâmplă ÅŸi în comunicare. Nu se comunică prin discuÅ£ii ÅŸi polemici. Cu cât comunicarea este mai profundă ÅŸi mai însufleÅ£ită cu atât este mai puÅ£in condiÅ£ionată de cuvinte.

Pr. Alexander Schmemann, Jurnal

Selecţia textelor: Daniel Chira (Londra)

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni