I.Întemeierea Moldovei prin „descălecarea” voievodului Bogdan

Pe teritoriul Moldovei existau cnezate ÅŸi voievodate ce căzuseră sub stăpânirea cumanilor ÅŸi mai apoi a tătarilor (după marea invazie de la 1241) care ameninÅ£au să cucerească regatul Ungariei. Pentru a le putea face faÅ£ă, regele Ludovic cel Mare a înfiinÅ£at între Siret ÅŸi CarpaÅ£i o „marcă” de apărare, sub conducerea unui voievod român din MaramureÅŸ pe nume DragoÅŸ. Însă întemeierea Moldovei ca stat independent este datorată „descălecării” unui alt conducător, pe nume Bogdan. Încă din vremea când era în MaramureÅŸ, el era pomenit în documentele cancelariei ungare ca „infidel” ÅŸi chiar „infidel notoriu”, adică necatolic. Voievod de credinÅ£ă ortodoxă precum alÅ£i conducători români din Transilvania, Bogdan s-a opus convertirii la catolicism pe care doreau să o impună atât regele cât ÅŸi papa, acesta fiind unul dintre motivele plecării sale din MaramureÅŸ. La 1359 el a trecut împreună cu familia ÅŸi apropiaÅ£ii săi de partea cealaltă a CarpaÅ£ilor, silind pe urmaÅŸii lui DragoÅŸ să părăsească Å£ara ÅŸi întemeind o nouă domnie. Mai târziu însă, sub presiunea Ungariei ÅŸi a Poloniei, fiul lui Bogdan, LaÅ£cu, a fost nevoit să se convertească la catolicism, o episcopie catolică fiind înfiinÅ£ată la Siret în anul 1370. Soarta Å£ării va fi hotărâtă sub urmaÅŸul acestuia, marele domn Petru MuÅŸat (1375-1391) care, deÅŸi căsătorit cu o nobilă poloneză, a reuÅŸit cu multă abilitate să evite asimilarea în sfera catolică, devenind un mare apărător al ortodoxiei în această regiune. El a extins ÅŸi întărit domnia, aÅŸezând scaunul domnesc la Suceava, unde a ctitorit biserica numită „MirăuÅ£i”.

II.RecunoaÅŸterea Mitropoliei: disputa cu Patriarhia de la Constantinopol

În timpul domniei lui Petru MuÅŸat s-au făcut primele încercări pentru organizarea ca mitropolie a Bisericii din Moldova ÅŸi recunoaÅŸterea ei de către Patriarhia de la Constantinopol. Doritor să întărească independenÅ£a domniei prin numirea unui ierarh apropiat al domnului, Petru Vodă a cerut mitropolitului ortodox al Haliciului1 să hirotonească doi ierarhi pentru Moldova: pe Iosif, rudă cu el, ca mitropolit ÅŸi pe un altul numit Meletie ca episcop. Domnul s-a izbit însă de împotrivirea Patriarhului Antonie, care Å£inea să trimită în Moldova un ierarh grec, supus Constantinopolului. De aceea, în jurul anului 1391, acesta Patriarhul Antonie a luat iniÅ£iativa numirii unui mitropolit grec, cu numele Teodosie. Acesta care însă, venind în Moldova în timpul domniei lui Roman, fratele lui Petru Vodă, n-a fost lăsat să-ÅŸi ocupe scaunul, fiind nevoit să se întoarcă la Constantinopol. Atunci patriarhul a numit un alt ierarh, Ieremia, ceea ce i-a nemulÅ£umit ÅŸi mai mult pe moldoveni, care l-au trimis ÅŸi pe acesta înapoi.

Supărându-se foarte tare, patriarhul a aruncat atunci anatema asupra întregii Å£ări, afurisind pe domn, pe cei doi ierarhi, pe boieri, pe preoÅ£i ÅŸi pe credincioÅŸi.

Această situaÅ£ie nefericită a continuat sub domnia lui Åžtefan MuÅŸat (1394-1399), care a trimis la Constantinopol solie ÅŸi scrisori de împăcare, dar s-a lovit din nou de refuzul Patriarhului Antonie. Acesta a trimis pe Mitropolitul de Militene în Moldova, fără ca acesta să-i poată convinge pe moldoveni. Într-o tentativă ulterioară, patriarhia a trimis un alt ierarh de rang înalt, Mitropolitul Mihail al Betleemului, dar nici acesta nu a reuÅŸit să obÅ£ină rezultatele dorite, ridicându-se totuÅŸi anatema asupra clerului Moldovei. Este de amintit că, între timp, Mitropolitul Ciprian de Kiev (aflat la Moscova) s-a oferit să restabilească ordinea prin includerea Moldovei în marea mitropolie a Kievului. Patriarhia a respins însă propunerea, susÅ£inând că aceasta trebuie sa aibă propriul mitropolit, numit de Constantinopol.
Împăcarea cu Patriarhia ÅŸi recunoaÅŸterea definitivă a Mitropolitului Iosif, cel rânduit de la început, au loc odată cu urcarea la domnie a evlaviosului domn Alexandru cel Bun (1400-1432). Din fericire, lucrurile au fost înlesnite ÅŸi de alegerea unui nou patriarh la Constantinopol, Matei, care a înÅ£eles pericolul prelungirii acestei situaÅ£ii în contextul ofensivei catolice din acea vreme, care ar fi putut transforma Moldova într-o simplă regiune vasală a Poloniei. Patriarhul Matei a primit favorabil solia lui Alexandru cel Bun ÅŸi printr-o gramată patriarhală din 26 iulie 1401 Mitropolitul Iosif a fost în sfârÅŸit recunoscut ca mitropolit al Moldovei, un moment de mare biruinÅ£ă pentru tânăra Moldovă.

III.Aducerea moaÅŸtelor Sfântului Ioan cel Nou la Suceava

După recunoaÅŸterea Mitropoliei, spre a consfinÅ£i scaunul Sucevei ca scaun mitropolitan, la îndemnul domnului ÅŸi al Mitropolitului Iosif s-au adus aici moaÅŸtele Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă (1415). Acesta fusese un negustor grec în Trebizonda, din Asia Mică ÅŸi suferise moarte martirică în Cetatea Albă în jurul anului 1330. Cronica povesteÅŸte cum acestea „au ajuns la auzul dreptcinstitorului domn a toată Moldovlahia […], bărbat împodobit cu multe virtuÅ£i, dar ÅŸi iubitor de mucenici” care a trimis „un boier cu destulă oaste să aducă cu dânsul cu mare cinste trupul vrednic de slavă al mucenicului”. Pe când alaiul se apropia de cetatea domnească, domnitorul, mitropolitul, boierii ÅŸi mulÅ£imea credincioÅŸilor i-au ieÅŸit în întâmpinare „cu făclii, cu cădelniÅ£e ÅŸi cu miruri bine mirositoare”, însoÅ£indu-l apoi până la Suceava, unde domnul îl proclamă ocrotitor al Å£ării ÅŸi îl aÅŸeză cu mare evlavie în biserica domnească.

Ioana Georgescu -Tănase (Roma)

Bibliografie:
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii ortodoxe române, BucureÅŸti, 2006
Jean Meyendorff, Aristeides Papadakis, L’orient chrétien et l’essor de la papauté, Cerf, Paris, 2001