Hristos a înviat!

Sărbătoarea cea plină de lumină a Învierii Domnului este cea care dă sensul adevărat al vieÅ£ii noastre creștine. Din ea ne luăm dorin-Å£a de a trăi veșnic cu Dumnezeu. Însă Învierea, în care toți nădăjduim, trece prin Crucea Fiului Său, în care iubirea dumnezeiască și necondiÅ£ionată pentru umanitate se revarsă asupra lumii întregi. Dumnezeu-Tatăl ne încredinÅ£ează că orice cruce a noastră își găsește alinare în Crucea Fiului Său. Orice rană a sufletului își găsește vindecarea în rănile cuielor din mâinile și din picioarele și din coasta Lui, străpunse pe Cruce. Orice zbucium al sufletului pus înaintea Crucii îl ia asupra Lui și nu ne lasă singuri, Crucea fiind iubirea până la moarte pentru noi, cea care înțelege tot, asumă tot, poartă tot și „ne unește într-un trup, omorând prin ea vrăjmășia, apropiindu-ne de Dumnezeu-Tatăl, într-un Duh” (Efeseni 2, 16-18). Pentru orice păcat pus înaintea Crucii Lui, Hristos a strigat către Tatăl Ceresc: „Părinte, iartă lor, că nu știu ce fac.” (Luca 23, 34); iar tâlharului de-a dreapta Lui, care ÅŸi-a recunoscut păcatele ÅŸi L-a rugat să nu îl uite, i-a spus, iertându-l: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai.” (Luca 23, 43). 

O neputinÅ£ă însă greu de purtat de-a lungul vieÅ£ii noastre este frica, însoÅ£indu-ne în diferite forme de-a lungul vieÅ£ii. Dar cea mai mare, ÅŸi din care aproape toate fricile îÅŸi au rădăcina, este frica de moarte. Precum ucenicii s-au înfricoÅŸat din cauza valurilor mării în furtună, aÅŸa ÅŸi noi ne înfricoÅŸăm de valurile furtunilor de toate felurile, din interior ÅŸi din exterior, care cuprind nemiloase corabia vieÅ£ii noastre. Când Apostolii erau cu Iisus în corabie pe marea agitată, cu valuri mari, i-a cuprins frica morÅ£ii. DeÅŸi El era cu ei, frica a fost mai mare decât credinÅ£a. „Iar El, sculându-Se, a certat vântul ÅŸi valul apei ÅŸi ele au încetat ÅŸi s-a făcut liniÅŸte.” (Luca 8, 24).

IubiÅ£i credincioÅŸi, 

frica de moarte pe care a trăit-o Domnul Hristos pe Cruce, strigându-o înaintea Părintelui Ceresc – „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Matei 27, 46) –, nu a fost doar frica Sa, ci a fost frica întregii omeniri, din toate timpurile și din toate locurile, de la Adam și până astăzi – până la cel care moare singur și neajutorat, printre străini și oameni indiferenÅ£i –, pe care a luat-o asupra Sa. Ni se anunÅ£ă, în plină pandemie, un număr mare de oameni care mor zilnic. Să nu uităm că cei care pleacă de multe ori fără să se aștepte, fără să se pregătească, fără să îi vadă pe cei dragi, nu sunt un număr sau un caz. ToÅ£i sunt un suflet, cu un nume, pentru care Însuși Fiul lui Dumnezeu S-a răstignit și a trecut prin moarte, ca pe acest suflet să îl treacă la viaÅ£ă. A trăit Iisus frica noastră de moarte, văzută și cunoscută încă din primul moment al venirii noastre pe lume, cu primul pas făcut în lumea aceasta începând drumul spre ea, ca singura certitudine, ÅŸi cu toate acestea străină de ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru omul pe care l-a creat după chipul și asemănarea Lui. A devenit Om ca să trăiască împreună cu noi frica noastră de moarte și să ne elibereze de jugul ei prin Cruce și prin moartea Sa, dându-Se pe Sine mormântului, din care Se va ridica triumfător asupra ei, a treia zi. Sfântul Pavel ne încredinÅ£ează că Mântuitorul Se face părtaș nouă întru toate, pentru a lua din sufletul nostru povara acestei frici. „Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtași sângelui și trupului, în același fel și El S-a împărtășit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morÅ£ii, adică pe diavolul, și să izbăvească pe acei pe care frica morÅ£ii îi Å£inea în robie toată viaÅ£a.” (Evrei 2, 14-15). Åži Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune, în ziua Învierii: „Nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel Å£inut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât la iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui.”. Să ne temem însă de păcat, el este aducător de moarte, și nu de moarte trupească, ci de moarte sufletească. (...) Doar păcatul ne mai poate despărÅ£i de Hristos Cel înviat. Dar ÅŸi pe acesta, pe care cu toÅ£ii îl avem, să îl punem fără teamă la picioarele Lui. El l-a spălat din sufletul nostru pe Cruce, să nu ne mai fie deci teamă.

Iubiți frați și surori,

trăim în aceste vremuri de pandemie, în toată Europa ÅŸi în toată lumea, cu multe frici, neliniÅŸti ÅŸi griji: să nu ne îmbolnăvim, să nu îi pierdem pe cei dragi, să putem trăi în libertate, să nu ne pierdem de pe o zi pe alta locul de muncă, să facem o lume mai bună pentru copiii noÅŸtri, să nu distrugem planeta acesta ÅŸi toate cele pe care Dumnezeu le-a pus pe ea în grija noastră. Toate grijile ÅŸi preocupările să le punem în rugăciune dinaintea lui Dumnezeu Cel Bun ÅŸi milostiv, iubitorul de oameni, fiind la rândul nostru buni ÅŸi milostivi, împărtăÅŸind în jurul nostru bu­nătatea ÅŸi iubirea, pe care Dumnezeu le-a pus în noi din abundenÅ£ă, neuitându-i pe toÅ£i cei care se străduiesc să ne facă viaÅ£a mai bună, care se străduiesc să găsească soluÅ£ii pentru toate bolile ÅŸi pericolele care ne fac astăzi viaÅ£a mai grea ÅŸi mai nesigură.

Hristos a înviat! 

Al vostru către Hristos Cel înviat, împreună rugător ÅŸi de tot binele doritor,