„Nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului.”
publicat in Cuvântul mitropolitului Iosif pe 1 Aprilie 2022, 13:36
(Fragment din scrisoarea pastorală la praznicul Învierii Domnului, 2021)
Hristos a înviat!
Sărbătoarea cea plină de lumină a Învierii Domnului este cea care dă sensul adevărat al vieții noastre creștine. Din ea ne luăm dorin-ța de a trăi veșnic cu Dumnezeu. Însă Învierea, în care toți nădăjduim, trece prin Crucea Fiului Său, în care iubirea dumnezeiască și necondiționată pentru umanitate se revarsă asupra lumii întregi. Dumnezeu-Tatăl ne încredințează că orice cruce a noastră își găsește alinare în Crucea Fiului Său. Orice rană a sufletului își găsește vindecarea în rănile cuielor din mâinile și din picioarele și din coasta Lui, străpunse pe Cruce. Orice zbucium al sufletului pus înaintea Crucii îl ia asupra Lui și nu ne lasă singuri, Crucea fiind iubirea până la moarte pentru noi, cea care înțelege tot, asumă tot, poartă tot și „ne unește într-un trup, omorând prin ea vrăjmășia, apropiindu-ne de Dumnezeu-Tatăl, într-un Duh” (Efeseni 2, 16-18). Pentru orice păcat pus înaintea Crucii Lui, Hristos a strigat către Tatăl Ceresc: „Părinte, iartă lor, că nu știu ce fac.” (Luca 23, 34); iar tâlharului de-a dreapta Lui, care și-a recunoscut păcatele și L-a rugat să nu îl uite, i-a spus, iertându-l: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai.” (Luca 23, 43).
O neputință însă greu de purtat de-a lungul vieții noastre este frica, însoțindu-ne în diferite forme de-a lungul vieții. Dar cea mai mare, și din care aproape toate fricile își au rădăcina, este frica de moarte. Precum ucenicii s-au înfricoșat din cauza valurilor mării în furtună, așa și noi ne înfricoșăm de valurile furtunilor de toate felurile, din interior și din exterior, care cuprind nemiloase corabia vieții noastre. Când Apostolii erau cu Iisus în corabie pe marea agitată, cu valuri mari, i-a cuprins frica morții. Deși El era cu ei, frica a fost mai mare decât credința. „Iar El, sculându-Se, a certat vântul și valul apei și ele au încetat și s-a făcut liniște.” (Luca 8, 24).
Iubiți credincioși,
frica de moarte pe care a trăit-o Domnul Hristos pe Cruce, strigându-o înaintea Părintelui Ceresc – „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Matei 27, 46) –, nu a fost doar frica Sa, ci a fost frica întregii omeniri, din toate timpurile și din toate locurile, de la Adam și până astăzi – până la cel care moare singur și neajutorat, printre străini și oameni indiferenți –, pe care a luat-o asupra Sa. Ni se anunță, în plină pandemie, un număr mare de oameni care mor zilnic. Să nu uităm că cei care pleacă de multe ori fără să se aștepte, fără să se pregătească, fără să îi vadă pe cei dragi, nu sunt un număr sau un caz. Toți sunt un suflet, cu un nume, pentru care Însuși Fiul lui Dumnezeu S-a răstignit și a trecut prin moarte, ca pe acest suflet să îl treacă la viață. A trăit Iisus frica noastră de moarte, văzută și cunoscută încă din primul moment al venirii noastre pe lume, cu primul pas făcut în lumea aceasta începând drumul spre ea, ca singura certitudine, și cu toate acestea străină de ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru omul pe care l-a creat după chipul și asemănarea Lui. A devenit Om ca să trăiască împreună cu noi frica noastră de moarte și să ne elibereze de jugul ei prin Cruce și prin moartea Sa, dându-Se pe Sine mormântului, din care Se va ridica triumfător asupra ei, a treia zi. Sfântul Pavel ne încredințează că Mântuitorul Se face părtaș nouă întru toate, pentru a lua din sufletul nostru povara acestei frici. „Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtași sângelui și trupului, în același fel și El S-a împărtășit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul, și să izbăvească pe acei pe care frica morții îi ținea în robie toată viața.” (Evrei 2, 14-15). Åži Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune, în ziua Învierii: „Nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ținut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât la iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui.”. Să ne temem însă de păcat, el este aducător de moarte, și nu de moarte trupească, ci de moarte sufletească. (...) Doar păcatul ne mai poate despărți de Hristos Cel înviat. Dar și pe acesta, pe care cu toții îl avem, să îl punem fără teamă la picioarele Lui. El l-a spălat din sufletul nostru pe Cruce, să nu ne mai fie deci teamă.
Iubiți frați și surori,
trăim în aceste vremuri de pandemie, în toată Europa și în toată lumea, cu multe frici, neliniști și griji: să nu ne îmbolnăvim, să nu îi pierdem pe cei dragi, să putem trăi în libertate, să nu ne pierdem de pe o zi pe alta locul de muncă, să facem o lume mai bună pentru copiii noștri, să nu distrugem planeta acesta și toate cele pe care Dumnezeu le-a pus pe ea în grija noastră. Toate grijile și preocupările să le punem în rugăciune dinaintea lui Dumnezeu Cel Bun și milostiv, iubitorul de oameni, fiind la rândul nostru buni și milostivi, împărtășind în jurul nostru bunătatea și iubirea, pe care Dumnezeu le-a pus în noi din abundență, neuitându-i pe toți cei care se străduiesc să ne facă viața mai bună, care se străduiesc să găsească soluții pentru toate bolile și pericolele care ne fac astăzi viața mai grea și mai nesigură.
Hristos a înviat!
Al vostru către Hristos Cel înviat, împreună rugător și de tot binele doritor,