Cuvântul acestei Evanghelii este surprinzător, dar ÅŸi foarte emoÅ£ionant, iar dacă nu este cercetat în adâncime, ne poate duce la o mare descurajare, aÅŸa cum s-a întâmplat cu Apostolii care erau de faÅ£ă. Scena este descrisă de cele trei Evanghelii sinoptice (Matei 19, 16-26; Marcu 10, 17-27).

Domnul se află la sfârÅŸitul vieÅ£ii Sale pământeÅŸti ÅŸi ÎÅŸi începe urcarea către Ierusalim. Tocmai i-a binecuvântat pe copii. Atunci vine un om care îngenunchează înaintea Lui ÅŸi Îi pune o întrebare fundamentală: „ÎnvăÅ£ătorule bun, ce trebuie să fac ca să moÅŸtenesc viaÅ£a veÅŸnică?”. Întrebarea este una de căpătâi ÅŸi este bine pusă. Este întrebarea pe care trebuie să ÅŸi-o pună orice om pe acest pământ.

Prima reacÅ£ie a Domnului este tulburătoare: „Pentru ce Mă numeÅŸti bun? Bun este numai Dumnezeu”. TotuÅŸi, Iisus Domnul este Dumnezeu. Trebuie să amintim mai întâi că purtarea Domnului nu este niciodată de natură psihică sau sentimentală: El vorbeÅŸte ÅŸi se poartă mereu după Adevăr, pentru că El este Adevărul. Nu vorbeÅŸte niciodată pentru a face plăcere oamenilor, cum ni se întâmplă nouă adesea. Apoi, în ceea ce priveÅŸte înÅ£elesul, trebuie să subliniem că El pune pe de-a-ntregul bunătatea în seama lui Dumnezeu Tatăl, Care este izvorul a toată bunătatea, fiindcă El, Fiul, a venit pe pământ pentru a arăta pe Dumnezeu, iar El ÎnsuÅŸi, deÅŸi este Dumnezeu, păstrează o înfăÅ£iÅŸare omenească „normală”. Ca om, Domnul pune toate în seama lui Dumnezeu. Ca Fiu, pune toate în seama Tatălui Său. În toate, Hristos se arată fără greÅŸeală.

Tânărul acceptă asprimea Domnului. Apoi Domnul răspunde la întrebarea lui, iar acest răspuns poate părea banal. Citează cele zece porunci, legea lui Moise, dar nu în întregime ÅŸi nu în ordinea oficială, canonică, ÅŸi în chip curios, lasă de-o parte prima poruncă, despre care va spune El ÎnsuÅŸi că este cea mai mare. Face astfel probabil din pedagogie, pentru că această poruncă o va arăta tânărului bogat în alt chip: îl va aduce la ea prin experienÅ£ă duhovnicească. Tot ceea ce Domnul citează din Decalog, priveÅŸte legătura cu aproapele ÅŸi s-ar putea rezuma astfel: poartă-te bine cu ceilalÅ£i, nu face niciun rău (urmarea va arăta că aceasta este, de fapt, măsura duhovnicească a tânărului).

Tânărul răspunde cu o simplitate înduioÅŸătoare: am făcut toate acestea dintotdeauna („Toate acestea le-am păzit încă din tinereÅ£ele mele”). Răspuns uluitor! CâÅ£i oameni pot răspunde astfel? Foarte puÅ£ini. Se petrece atunci ceva cu adevărat excepÅ£ional în Evanghelie, care nu este raportat decât de către Sfântul Evanghelist Marcu, adică de Petru, care a fost de faÅ£ă: „Åži Iisus a privit la el cu dragoste”. Domnul admiră pe tânărul pe care îl are în faÅ£ă, pe care îl vede că se poartă după lucrurile lui Dumnezeu. Acest om este bun, chiar foarte bun, cu atât mai mult cu cât în ciuda bogăÅ£iei sale ÅŸi a poziÅ£iei sociale înalte, se poartă cuviincios, ceea ce este foarte rar. Dar iată că vrea mai mult. Aceasta este cheia povestirii. Vrea să ajungă, să meargă la el, acum, fără să mai aÅŸtepte.

Atunci Domnul ÎÅŸi schimbă radical felul de a-i vorbi: „Dacă vrei să fii desăvârÅŸit …”. Nu e nicio legătură între bine ÅŸi desăvârÅŸire. Binele este omenesc, desăvârÅŸirea este dumnezeiască. Binele este folositor ÅŸi chiar necesar; desăvârÅŸirea este gratuită, ca ÅŸi frumuseÅ£ea, ca ÅŸi fiinÅ£a… Dacă vrei să fii desăvârÅŸit, vinde tot ce ai ÅŸi dă săracilor, lasă tot ÅŸi urmează-Mi. DăruieÅŸte-Å£i pe deplin viaÅ£a, leapădă-te de tine, mori Å£ie ÅŸi urmează-Mă. Fă precum fac Eu pentru mântuirea lumii. Poartă-te ca Dumnezeu: fii după asemănarea lui Dumnezeu.

Dar tânărul nu poate, pentru că este „foarte bogat”. Åži pleacă întristat. Trebuie să insistăm asupra unui punct: Domnul nu-i ceruse să spună ce face. Nu-l chemase să fie unul dintre ucenicii Săi. Îl găsea bine aÅŸa cum era. Åžtia că nu putea face mai mult. VoinÅ£a liberă a tânărului l-a făcut să aspire la mai mult. A cerut „totul”. Iar Domnul i-a spus: atunci trebuie să dai totul. Tânărul nu ÅŸi-a dat seama că nu putea să facă aceasta, că era peste puterile sale.

E o poveste care ne priveÅŸte pe toÅ£i. Suntem uneori ÅŸi noi aÅŸa: în anumite momente de entuziasm, când harul e puternic, palpabil, ne vedem deja ajunÅŸi aproape de el, am vrea să-l atingem pe dată, fără să ne dăm seama de limitele noastre. E o diferenÅ£ă importantă între intenÅ£ie, cea bună, ÅŸi puterile noastre, măsura noastră. De altfel, Dumnezeu nu ne cere asta: El ne cunoaÅŸte limitele. Trebuie să fim economi cu noi înÅŸine.

În Evanghelie, nimic nu arată că omul acesta era tânăr, dar TradiÅ£ia vorbeÅŸte mereu de „tânărul bogat”. Aceasta probabil pentru că purtarea lui este copilărească, simplă, spontană, cu părÅ£ile bune ÅŸi rele ale tinereÅ£ii. Aleargă către Hristos, îngenunchează, pune întrebări (cu îndrăzneală), apoi răspunde cu simplitate. Åži vrea totul. Aceasta este tinereÅ£ea.

Dar când suntem tineri, vrem mai mult decât putem: nu avem încă maturitatea, perspectiva.

Domnul spune atunci un cuvânt aspru, care este morala poveÅŸtii, ÅŸi care va descumpăni profund pe apostoli: „Cât de greu vor intra cei bogaÅ£i în împărăÅ£ia lui Dumnezeu!” Apostolii sunt zdrobiÅ£i, pentru că tânărul are o măsură înaltă, ÅŸi îÅŸi spun unul altuia: dacă cineva ca acesta nu poate intra în ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu, cine va putea intra? Nu au deosebit încă între „bine” ÅŸi „desăvârÅŸit”. Când Duhul Sfânt va coborî peste ei ÅŸi când vor suferi mucenicie pentru Numele lui Hristos, vor înÅ£elege ce este a deveni „desăvârÅŸit”.

Pentru a intra în ÎmpărăÅ£ie trebuie să trecem prin uÅŸa cea strâmtă (aceasta este „urechea acului”): să renunÅ£ăm la tot, ÅŸi mai întâi la noi înÅŸine, să murim la toate. Adevărata noastră bogăÅ£ie – ÅŸi singura – este Dumnezeu. Domnul nu osândeÅŸte bogăÅ£ia în sine, dar pune problema naturii bogăÅ£iei ÅŸi a scopului ei („ce” bogăÅ£ie am sau vreau să am, „pentru ce” ÅŸi mai ales „pentru cine”?). Dacă vinzi toate pentru a le da săracilor, „vei avea comoară în Ceruri”, spune El tânărului: vei părăsi bogăÅ£iile văzute pentru a dobândi bogăÅ£ia cea dinlăuntru, care este a fi după asemănarea lui Dumnezeu, a te purta asemenea Lui. La fel a spus ÅŸi prin pilda bogatului nesăbuit, Å£elul este să ne facem „bogaÅ£i pentru Dumnezeu”.

Dar cea mai mare parte a oamenilor nu pot face acest drum decât treptat, nu pe loc. Doar marii asceÅ£i îl pot face dintr-o dată. Apostolii sunt „uimiÅ£i”, „uluiÅ£i”, descumpăniÅ£i ÅŸi spun unul către altul: „atunci cine poate să se mântuiască?”

Domnul vede tulburarea lor ÅŸi spune atunci un cuvânt de nemaipomenită nădejde: nimic nu e cu neputinÅ£ă lui Dumnezeu („cele ce sunt cu neputinÅ£ă la oameni sunt cu putinÅ£ă la Dumnezeu”). Ceea ce voi nu puteÅ£i face, Dumnezeu va face în voi. Domnul poate face cămila mică ÅŸi urechea acului uriaÅŸă! De altfel, Domnul nu a spus: este cu neputinÅ£ă, ci „mai lesne este a trece o cămilă...  decât să intre bogatul ...”.

UÅŸa nu este închisă, căci toate sunt cu putinÅ£ă la Dumnezeu.

Pr. Noël TANAZACQ