Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 6 Mai 2017 Ora: 15:14

Cadrul de organizare și funcționare a Sfântului și Marelui Sinod

În textul precedent am pus în evidenţă etapele pregătitoare ale Sfântului şi Marelui Sinod întrunit în Creta. Am putut constata că de la prima iniţiativă până la decizia Bisericilor autocefale de a încuviinţa orga­nizarea dialogului interortodox au trecut aproape 50 de ani, şi a mai fost nevoie de alţi 65 de ani pentru concretizarea iniţiativei. În aceşti 115 ani Bisericile ortodoxe auto­cefale au ajuns la conştientizarea nevoii de manifestare în unitate şi au dobândit experienţa comunicării pe teme precise.

Pe măsură ce se contura consensul în privinţa nevoii convocării Sinodului, s-a simţit nevoia structurării unei proceduri care să încadreze organizarea şi funcţionarea acestuia. Tradiţia canonică nu ne-a transmis reguli stricte pentru organizarea unui Sinod. Singurele precizări ale Sfintelor canoane se referă la convocarea sinoadelor provinciale şi prezidarea acestora. Toate celelalte aspec­te ţin de organizarea internă a Sinodului re­spectiv. Ţinând cont de experienţa dobân­dită în anii de pregătire şi de progresul realizat din momentul în care a existat un regulament al Conferinţelor Panortodoxe Presinodale, s-a considerat de cuviinţă să se adopte un Regulament care să încadreze procedural constituirea şi funcţionarea aces­tuia. Documentul a fost adoptat de către Sinaxa Întâistătătorilor în ianuarie 2016.

Având în vedere că cea mai înaltă instanţă în Biserica Ortodoxă este Sinodul, decizii­le Sinaxei sunt un regulament-cadru pe care Sinodul în plenul lui l-a asumat în momen­tul începerii lucrărilor. Dacă vreo Biserică sau vreun sinodal ar fi avut o obiecţie de pro­cedură, aceasta ar fi putut fi discutată înain­te de începerea lucrărilor propriu-zise şi ar fi putut fi aduse clarificări sau chiar modifi­cări. Una dintre cele mai importante preve­deri ale Regulamentului este că Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe este con­vocat de către Patriarhul Ecumenic, cu acor­dul tuturor primaţilor Bisericilor ortodoxe autocefale recunoscute de către toţi (art. 1). Această precizare are două semnificaţii importante: prevederea care arată necesita­tea acordului tuturor primaţilor, subliniind că organizarea sinodalităţii la nivel general trebuie să se bazeze pe consens pentru a exprima unitatea Bisericii, şi prevederea care precizează indirect că o Biserică este deplin încadrată în rândul Bisericilor ortodoxe auto­cefale doar dacă este recunoscută de toate celelalte Biserici Ortodoxe.

Regulamentul arată că Sfântul şi Marele Sinod este constituit din delegaţiile Bisericilor autocefale, Sinaxa Primaţilor având competenţa de a fixa numărul maxim al acestora (art. 3). Sinaxa Întâistătătorilor din martie 2014 a stabilit că numărul ma­xim al membrilor unei delegaţii este de 25 ierarhi, 6 consilieri speciali şi 3 însoţitori. Unii s-au întrebat dacă în aceste condiţii în care nu sunt convocaţi episcopii, ci Bisericile autocefale reprezentate prin delegaţi, putem vorbi cu adevărat despre un Sfânt şi Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Pentru a răs­punde la această preocupare, trebuie să înţelegem că Sinodul nu este doar un cole­giu al episcopilor, ci este sistemul de mani­festare a comuniunii Bisericilor locale sau regionale.

La Sinodul I ecumenic, la care, prin gri­ja Împăratului Constantin, au fost convocaţi toţi episcopii, deoarece în acea vreme nu exista o organizare mitropolitană, au parti­cipat doar în jur de 300 de episcopi din cei aproximativ 1800 câţi se pare că existau la aceea vreme în lume. Începând cu al doilea Sinod ecumenic, au fost convocate provin­ciile – mitropoliile, nu episcopii, iar fiecare mitropolit era invitat să procedeze la con­stituirea delegaţiei mitropoliei respective1. Practica de reprezentare a Bisericilor mitro­politane prin delegaţii este atestată atât de tradiţia istorică, cât şi de Sfintele canoane. Canonul 76 Cartagina arată competenţa pri­matului de a constitui delegaţia şi sublinia­ză şi raţionamentul pentru care participarea la sinod se face prin delegaţii2.

Articolul 8 din Regulament prevede că lucrările Sinodului încep şi se închid cu Sfânta Liturghie panortodoxă, prezidată de Patriarhul ecumenic. Această prevedere este conformă practicii ortodoxe în conformita­te cu care toate actele de comuniune şi co- responsabilitate sunt susţinute de comuni­unea liturgică. Unii s-au întrebat dacă o Liturghie la care nu participă toate Bisericile autocefale poate să fie considerată Liturghie panortodoxă. Orice liturghie la care parti­cipă mai multe Biserici autocefale este o li­turghie panortodoxă, deoarece în Liturghie comuniunea este extinsă şi la cei absenţi şi este manifestată prin comemorarea nume­lor întâistătătorilor Bisericilor autocefale re­spective. O veche rânduială bizantină, păs­trată în anumite regiuni din Biserica Greciei, prevede că atunci când concelebrează episcopi din biserici autocefale diferite, să fie pomenite dipticele întregii Biserici Ortodoxe chiar dacă nu liturghiseşte un primat3.

Bineînţeles că absenţa unor Biserici au­tocefale a marcat atmosfera Sfântului şi Marelui Sinod. Evenimentul ar fi fost o îm­plinire din toate punctele de vedere în condiţiile unei participări unanime. În acelaşi timp, nu trebuie să pierdem din vedere că în Biserica Ortodoxă mărimea unui Sinod şi ecumenicitatea sa nu sunt date de numă­rul episcopilor participanţi şi nici de parti­ciparea tuturor Bisericilor autocefale. Când un episcop este ales de către episcopii din vecinătatea episcopiei vacante, există conştiinţa că acela este ales de întreaga Biserică. Când un episcop este judecat de episcopii din vecinătate, există conştiinţa că Biserica întreagă îl judecă.

În tradiţia canonică avem precizări clare în legătură cu participarea prin receptare la lucrările unui Sinod4. Această înţelegere face diferenţa dintre confederalismul prezent în lumea protestantă şi comuniunea ortodoxă. Biserica Ortodoxă nu se constituie prin reu­nirea numerică a tuturor Bisericilor autoce­fale, ci prin comuniune. Acolo unde se întâl­nesc două sau trei Biserici, se întruneşte Biserica. Celelalte Biserici locale participă prin receptarea deciziilor întrunirii respective.

Regulamentul prevede în articolul 11 că amendamentele sunt prezentate de către Bisericile autocefale Secretariatului. În cadrul Sfântului şi Marelui Sinod, procedura a per­mis fiecărui sinodal să intervină şi să partici­pe la amendarea documentelor. Dacă amen­damentele erau asumate prin consens, adică fără o obiecţie exprimată de o Biserică auto­cefală, erau adoptate. Dacă s-ar fi manifestat un dezacord, acesta ar fi trebuit să fie fie re­zolvat de fiecare Biserică ortodoxă autocefa­lă în sânul ei (art. 12.3). Unii s-au întrebat dacă putem vorbi despre consensul panorto­dox în condiţiile în care nu au fost prezente toate Bisericile autocefale şi având în vedere că documentele nu au fost semnate de toţi episcopii participanţi. Pentru a răspunde aces­tei nedumeriri, trebuie să înţelegem că în tradiţia ortodoxă participarea la viaţa sinoda­lă se realizează şi prin receptare. Aşa cum am arătat mai sus, Canonul 1 al Sinodului III ecu­menic prevede explicit această procedură. În ceea ce priveşte consensul celor prezenţi, prin semnătura Preşedintelui Sinodului Bisericii autocefale, delegaţia acelei Biserici a asumat textele respective. Absenţa semnăturilor unor episcopi se poate datora fie faptului că sem­narea a fost decalată cu o zi din cauza unor disfuncţionalităţi la nivelul secretariatului Sinodului, fie pentru că aceştia au considerat că, nesemnând, atrag atenţia asupra faptului că anumite aspecte din documentul respec­tiv nu-i mulţumesc întru totul, dar nu într-atât încât să ceară Bisericii lor respingerea docu­mentului.

În concluzie, putem afirma că Regula­mentul adoptat de Sinaxa Întâistătătorilor a oferit un cadru de constituire şi funcţi­onare cât se poate de coerent. Precizările acestui document sunt în fapt o receptare a Tradiţiei canonice şi o aplicare la contex­tul concret din zilele noastre, ţinând cont de experienţa dobândită pe parcursul eta­pelor pregătitoare.

Note:

 

1. Karl Joseph von Hefele, Leclercq, Histoire des Conciles d’apres les documents originaux,Paris, 1869, pp. 357 şi 594.
2. Canonul 76 Cartagina: „De asemenea, s-a accep­tat ca, ori de câte ori trebuie să se întrunească un sinod, episcopii, care nu sunt opriţi nici de vârstă, nici de boală şi nici de vreo necesitate mai grea, să fie în mod cuviincios prezenţi. Şi să se facă cunos­cut primaţilor lor din fiecare eparhie ca din toţi episcopii să fie făcute două sau trei grupe. Iar din fiecare adunare să fie aleşi alternativ unii ca să răs­pundă prompt în ziua sinodului. Iar dacă nu ar pu­tea să se prezinte, fiindcă s-ar produce, pe bună dreptate, anumite constrângeri, dacă nu va trimi­te propriului primat motivul opririi personale, atunci se cuvine ca unii ca aceştia să fie îndepărtaţi de comuniunea propriei biserici.”
3. Această rânduială se păstrează şi în tipicul Mitropoliei de Demetrias şi Almyros, în Grecia, şi am participat personal în 2014 la o Liturghie de acest fel unde nu era niciun primat, dar, pentru că au fost delegaţii din mai multe Biserici autocefale, s-au pomenit dipticele Bisericii Întregi.
4. Canonul 1 al Sinodului III ecumenic statorniceşte această procedură. El spune: „Fiindcă trebuie ca şi cei ce au fost absenţi de la sfântul sinod, care, dintr-un anumit motiv, fie bisericesc, fie trupesc, au rămas în teritoriu sau în oraş, să nu fie neştiu­tori faţă de cele ce s-au decretat în acesta”.

 

 

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni