Unul dintre darurile cele mai mari date omului de Dumnezeu este libertatea.

Sfântul Apostol Pavel le spunea corintenilor că acolo „unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (II Cor. 3, 17), iar Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne spune că „Dumnezeu este iubire”

Omul păstrează darul libertății atâta vre­me cât caută duhul lui Hristos și răspun­de afirmativ cererii Domnului: „Dă-mi, fi­ule, mie inima ta” (Pilde 23, 26). Însă nu putem să-I dăm Domnului inima noastră dacă nu ne iubim unii pe alții, dacă ne con­siderăm mai buni decât aproapele, ne ju­decăm unul pe altul și nu dorim ca toți una să fim.

Grăitoare sunt cuvintele Sfântului Siluan Athonitul în acest sens, gânduri pe care acum, la început de post, vi le pun înainte pentru a medita la ele, ca nu cum­va să ne asemănăm și noi fratelui mai mare din parabola Fiului risipitor, care, deși a fost rugat de către Tatăl său să intre în Împărăție și să se bucure de întoarcerea fratelui său, folosindu-și libertatea a spus: Eu nu vreau!

„L-am întrebat pe Stareț: Cum poate ci­neva să iubească pe toți? Åži unde poți găsi o astfel de dragoste, ca să devii una cu toți?

Starețul a răspuns:

– Spre a deveni una cu toți, precum spune Domnul, «ca toți una să fie» (In 17, 21), nu avem nevoie să născocim ni­mic, toți avem una si aceeași fire, si deci firesc ne-ar fi să iubim pe toți; iar puterea de a iubi o dă Duhul Sfânt.

Puterea iubirii este mare și biruitoare, dar nu până în sfârșit. În ființa omului este un anume domeniu unde până și iubirii i se pune hotar, unde nici ea nu-și atinge de­plinătatea stăpânirii. Ce poate fi aceasta? Libertatea.

Libertatea omului este cu adevărat re­ală, și atât de mare, încât nici jerta lui Hristos Însuși, nici jertfa tuturor celor ce au pășit pe urmele lui Hristos nu poate duce neapărat la biruiță.

Domnul a zis: «Åži Eu, de Mă voi înăl­ța de pre pământ (adică răs­tignit pe cruce), pre toți voi trage la Mine» (In 12, 32­33). Astfel, dragostea lui Hristos nădăjduiește să atra­gă pe toți la sine, drept care înaintează până la iadul cel mai de jos. Dar până și aces­tei desăvârșite iubiri și de­săvârșite jertfe cineva – nu se știe cine, și de vor fi aceș­tia mulți sau puțini iarăși nu se știe – poate răspunde prin respingere până și în planul veciniciei, și poate spune: Eu însă – nu vreau.” (Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), edi­tura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009).

† Episcopul Timotei al Spaniei si Portugaliei